Audi oprește temporar producția modelelor A4, A5 și A8 din cauza războiului din Ucraina
Audi a anunțat că a oprit temporar producția modelelor A4, A5 și A8 la uzina din Neckarsulm din cauza problemelor cu lanțurile de aprovizionare cauzate de războiul din Ucraina.
Ca urmare a declanșării războiului în Ucraina, mai mulți producători au început să se confrunte cu probleme majore cu lanțurile de aprovizionare. Drept consecință, aceștia au fost nevoiți să oprească temporar producția unor modele pentru a face față crizei aduse de acest conflict.
Potrivit publicației Automotive News Europe, Audi a suspendat producția modelelor A4, A5 și A8 la uzina din Neckarsulm, tocmai din acest motiv. Activitatea uzinei nu va fi oprită cu totul, deoarece producția modelelor A6 și A7 nu a fost afectată.
Din fericire, perioada de pauză nu va dura mult timp. Producția celor 3 modele a fost suspendată în 16 mai și va fi reluată după 20 mai. Un purtător de cuvânt Audi a precizat că situația "rămâne volatilă și schimbările pe termen scurt sunt întotdeauna posibile". Nu în ultimul rând, constructorul german va prelungi perioada de muncă de scurtă durată pentru angajații uzinelor din Neckarsulm și Ingolstadt până în 31 mai.
Pana acum se oprea productia din cauza covid, acum din cauza razboiului, covidul nu mai exista, e mort, pe toate porsturile tv nu mai se zice nimic de covid, numai de Putin si de razboi 24 din 24, peste 6 luni cand nu o sa mai intereseze pe nimeni de razboi oare ce mai inventeaza alesii?