Mercedes-AMG GT 63 S E Performance primește pachetul aniversar F1 Edition

Publicat miercuri, 18.05.2022 11:50 de Alexandru Monenciu

Mercedes-AMG GT 63 S E Performance, cel mai puternic model de serie din istoria AMG, poate fi comandat acum și cu pachetul F1 Edition. Acesta a fost lansat cu ocazia celor 55 de ani împliniți de divizia Mercedes-AMG.

Constructorul german de automobile continuă activitățile care marchează a 55-a aniversare a diviziei de performanță AMG. De această dată, nemții anunță pachetul F1 Edition destinat celui mai puternic model de serie din istoria diviziei: Mercedes-AMG GT 63 S E Performance.

Pachetul costă 23.800 de euro și include o nuanță exterioară Gri Alpine, din catalogul Manufaktur, o grafică AMG specială, accente roșii și jante forjate cu diametrul de 21 de inch. Avem apoi pachetul AMG Aerodynamics, dar și pachetele AMG Night și Night II.

Printre altele, acestea vin cu o serie de elemente de caroserie vopsite în negru.

Pasagerii vor regăsi la interior o tapițerie din piele Nappa neagră, scaune AMG Performance, cusături roșii, centuri de siguranță în aceeași culoare, ornamente din fibră de carbon, preșuri speciale și praguri AMG iluminate.

Sistemul de propulsie, format dintr-un motor V8 twin-turbo, de 4.0 litri, o unitate electrică montată pe puntea spate și o baterie de 6.1 kWh, a rămas neschimbat. Asta înseamnă că dezvoltă în continuare 843 CP și 1.400 Nm cuplu.

Îți reamintim că Mercedes-AMG GT 63 S E Performance poate parcurge până la 12 kilometri în modul pur electric.

via Mercedes-AMG