Australienii au creat un sistem care ar putea injumatati numarul deceselor pe sosele

Publicat luni, 18.05.2009 12:37 de Sebastian Toma

O companie australiana va testa sistemul sau de avertizare al soferului in Europa. Creatorii sistemului Cohda pretind ca vor putea evita accidentele rutiere prin comunicarea dintre vehicule.

Cohda Wireless, un dezvoltator australian de tehnologie, a semnat un contract cu cateva guverne europene pentru a incepe testarea noului sau sistem de comunicare intre vehicule. Cohda Intelligent Transport System ar putea injumatati numarul de decese inregistrat anual pe soselele Uniunii Europene. Pe langa asta, sistemul va avertiza soferii de crearea blocajelor si ii va impiedica sa depaseasca limita legala de viteza. Creatorii sistemului pretind ca pot elimina complet eroarea umana in cazul sofatului.

In prima faza, sistemul va avea rolul de avertizare al soferului, urmand ca vehiculele viitorului sa aiba aceasta tehnologie integrata la bord. Soferii vor fi avertizati daca au depasit limita legala de viteza si daca un vehicul se indreapta cate automobilul pe care il conduc si o coliziune este iminenta. Sistemul are si functia de a avertiza soferul in cazul in care se indreapta catre un ambuteiaj si are capacitatea de a plati online anumite taxe de trecere ce pot fi intalnite pe sosea – cum ar fi taxa de pod.

Versiunea de baza a lui Cohda Intelligent Transport System are un pret de 100 de dolari. Sistemul foloseste o unitate GPS si un cip care ii permit sa isi comunice viteza, locatia si directia in care circula. Informatiile trimise sunt actualizate de 10 ori pe secunda si un calculator evalueaza riscul de accident. In cazul in care doua vehicule sunt pe cale sa faca un accident, sistemul avertizeaza soferul care ar putea sa fie lovit sa reduca viteza deoarece este in pericol de accident.

Pe viitor, aceste sisteme vor putea controla vehiculul in cazul in care un accident este iminent. Sistemul ar putea sa mareasca presiunea de pe circuitul de franare si sa aplice usor frana, iar versiunile mai avansate ale acestuia ar putea sa controleze chiar si directia vehiculului. Clapeta de acceleratie ar putea fi si ea controlata de acest sistem, soferul neputand sa mai accelereze peste limita de viteza legala de pe sectiunea de drum pe care circula. Aceste aplicatii potentiale ale sistemului nu vor fi folosite in prima faza de testare a sistemului deoarece intervin prea mult in comportamentul vehiculului si infrastructura nu este inca pregatita pentru asemenea masuri.

Australienii de la Cohda nu sunt singurii care au creat o tehnologie de comunicare intre vehicule. Producatori precum Audi, BMW, Fiat, Honda si Renault au format consortiul Car 2 Car, ce are scopul de a crea un sistem standardizat de comunicare intre vehicule. Versiunea creata de producatorii de automobile este facuta sa evite aglomeratia si sa evite accidentele prin avertizarea soferului. Interventia sistemelor de siguranta este amanata pana in momentul in care s-a detectat lipsa de reactie a soferului, in ciuda un impact iminent.

Primul dispozitiv de acest gen va fi testat in Londra si va avea doar rol de monitorizare. Studiul va monitoriza 20 de automobile, un taxi si un autobuz timp de sase luni. Daca soferul mentine limita legala de viteza, afisajul LCD al sistemului va prezenta un "smiley", pe cand soferii care incalca limita legala de viteza vor vedea o figura incruntata. Desi tehnologia suporta acest lucru, sistemul nu va sanctiona soferul in nici un fel pentru fapta sa.

Criticii sistemului considera ca acesta este periculos deoarece le va permite soferilor sa nu fie atenti la drum. Soferii vor putea considera ca sunt ajutati "de sus" si vor conduce imprudent, putand cauza alte accidente sau situatii periculoase, care nu ar fi avut loc in aceleasi conditii. Pe langa asta, implementarea la scara larga a acestor sisteme ar putea crea o generatie de soferi asistati de computer, care nu vor avea reflexele si reactiile soferilor experimentati de azi.

Via | Times

  • cozappz, luni, 18.05.2009 18:29
    Capastru?

    Din fericire, inca mai sunt baieti destepti in lumea asta care nu vor accepta toate propunerile "vizionare" ale unor orbeti. Ideea e asemenatoare cu aia din state care pune un chip in masina care sa fie actionat de politie si sa opreasca masina cand este urmarita etc. Idee care nu va fi pusa in practica niciodata din diferite motive :)