AUTO TECH: Tony Bongiovi, omul care transformă maşina în sală de concert
Tony Bongiovi, omul care se află în spatele artistului Jon Bon Jovi, a reuşit să aducă fidelitate în difuzoarele modelelor Toyota cu o cutie magică.
Înainte de Jon Bon Jovi, cel pe care toţi îl cunoaştem astăzi, a fost Tony Bongiovi. Nu este o greşeală de tipar şi nici o coincidenţă de nume. Tony este omul din spatele celebrului star pop-rock. El este specialistul care, la mijlocul anilor '70, începea să lucreze cu nume mari din industria muzicală.
Omul care a lucrat cu Jimi Hendrix şi Aerosmith
Recunoscut ca un profesionist în înregistrări, prin studioul lui Bongiovi au trecut artişti ca Jimi Hendrix, Gloria Gaynor, The Ramones, Scorpions, Ozzy Osbourne şi chiar Aerosmith. Totodată, Tony are şi meritul de a fi contribuit decisiv la lansarea vărului său, pe care l-a angajat la un post de radio şi căruia i-a finanţat şi produs primele înregistrări demo.
Cu un asemenea CV în spate, Tony Bongiovi a considerat că este timpul unei reorientări. A ajuns astfel să îşi ofere experienţa muzicală şi în domeniul auto. Nu a putut să o facă decât alături de cel mai mare constructor de automobile din lume, Toyota<">Toyota şi va îmbunătăţi radical experienţa audio la volan. Vorbim despre o simplă cutiuţă digitală, capabilă să facă un sistem audio convenţional să sune precum unul premium, de top.
Compresia afectează calitatea
Aproape toate sistemele de sunet au la bază o tehnologie analog, care transferă semnale prin intermediul unor amplificatoare, către difuzoare. Multe formate muzicale pot compresa semnalele, ceea ce înseamnă că mai multe părţi sau semnale sunt şterse sau modificate pentru a putea fi stocate pe un suport media.
Fişierele muzicale supuse unei compresii pot încăpea astfel în număr mai mare pe iPod-ul, pe MP3-ul sau pe telefonul mobil al utilizatorilor. Din păcate, acest proces face ca melodiile să îşi piardă din fidelitate şi calitate.
Tony Bongiovi a încercat să estompeze acest efect şi să facă din clienţii viitoarelor modele Toyota adevăraţi melomani, pasionaţi de sunetul de calitate. Pentru asta, specialistul a dezvoltat o cutie digitală, prin care trec semnalele sistemului audio. Aici sunt convertite şi modificate pentru a fi trimise mai apoi difuzoarelor.
Mulţumită electronicii digitale, cutia recunoaşte tipul fişierului muzical şi modifică întreg sunetul, adăugând claritate şi profunzime. Astfel, calitatea sunetului final creşte până aproape de ceea ce se aude într-un studio de înregistrări.
Muzică de calitate pentru toate modelele Toyota
Pentru a ajunge la acest rezultat, Bongiovi a petrecut mai multe ore în toate modelele Toyota, unde a mixat pe laptop diferite sunete ale unor genuri de muzică diferite pentru ca rezultatul final să sune cât mai aproape de ceea ce a fost înregistrat iniţial. Setarea folosită de Bongiovi poate fi mai apoi înglobată în cutia botezată Digital Power Station.
Accesoriul poate fi instalat de către orice dealer Toyota, pe orice model al constructorului japonez. Sistemul audio va reda, astfel, cu fidelitate, orice sunet, fiind capabil chiar să simuleze prezenţa unui subwoofer, prin pulsaţia simultană a difuzoarelor, chiar dacă modelul nu este echipat cu un asemenea accesoriu.
Potrivit oficialilor niponi, cutia digitală este estimată la 280 de dolari, preţ la care se adaugă taxa de instalare percepută de fiecare dealer.
Daca o modifica sa mearga si pe Duster ar fi prea tare!