Avancronică F1 Germania: Va obţine Vettel prima victorie la Hockenheim?

Publicat joi, 19.07.2012 12:05 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel speră să obţină prima victorie în faţa propriilor suporteri, însă Ferrari este pregătită să ofere o replică pe măsură, în timp ce McLaren speră să treacă peste perioada mai puţin fastă.

De la debutul său în Formula 1 în 2007, Sebastian Vettel a reuşit să doboare numeroase recorduri în drumul spre cele două titluri mondiale cucerite la vârsta de numai 24 de ani, însă nu a obţinut nicio victorie în faţa propriilor suporteri în Marele Premiu al Germaniei, indiferent dacă acesta a avut loc la Hockenheim sau la Nurburgring.

În plus, Vettel nu a câştigat niciodată o cursă pe parcursul lunii iulie, astfel că finalul acestei săptămâni reprezintă o bună oportunitate pentru el să marcheze două noi premiere.

CINE STĂ ÎN CALEA VICTORIEI LUI VETTEL

Misiunea lui Vettel nu va fi însă una deloc uşoară. Red Bull Racing a demonstrat că a trecut peste debutul mai modest de sezon şi deţine unul dintre cele mai rapide monoposturi, însă principala ameninţare vine tocmai de la coechipierul său Mark Webber, care tocmai a triumfat la Silverstone.

În plus, cu o victorie şi un loc doi obţinute de Fernando Alonso în ultimele două curse, Ferrari are pentru prima oară puterea să afirme că abordează o cursă cu gândul la victorie. De asemenea, Mercedes AMG şi Lotus pot oricând să producă o surpriză, însă marele semn de întrebare planează asupra celor de la McLaren.

Echipa britanică traversează o perioadă neagră după ce la problemele lui Jenson Button s-au adăugat şi dificultăţile lui Lewis Hamilton, care a obţinut un modest loc opt la Silverstone, însă anunţă un update major din punct de vedere vizual.

CIRCUITUL DE LA HOCKENHEIM

Marele Premiu al Germaniei este găzduit alternativ de circuitele de la Hockenheim şi Nurburgring, iar în acest an a venit rândul primului dintre ele. Circuitul este dominat de trei linii drepte cu o lungime aproximativ egală, o linie curbă unde se vor atinge cele mai mari viteze, dar şi două arce de păr în care piloţii vor frâna semnificativ.

Circuitul de la Hockenheim a fost reconfigurat radical în 2002

Va fi pentru prima oară când piloţii vor utiliza tehnologiile KERS şi DRS pe circuitul de la Hokenheim, iar regulamentul ultimului dintre ele a fost deja stabilit: acesta va fi activat pe linia curbă Parabolika, punctul de detecţie a diferenţei de cel mult o secundă dintre piloţi a fost stabilit la ieşirea din virajul Einfarhrt, cu 260 de metri înainte de începerea zonei de activare a sistemului.

TUR VIRTUAL HOCKENHEIM

DATE GENERALE HOCKENHEIM

Lungime tur 4.574 km
Numar tururi 67
Distanta totala 306.458 km

STRATEGIILE PENTRU PNEURI

Pirelli va furniza echipelor pneuri de compoziţie soft şi medium pentru Marele Premiu al Germaniei, acestea urmând să suporte viteze extreme de utilizare din cauza celor două arce de păr. De exemplu, în virajul şase, piloţii vor frâna de la 325 km/h la 65 km/h în numai 2.5 secunde, iar pneurile vor absorbi forţe de până 5g. Estimarea unui număr de opriri la boxe este dificilă, mai ales că este pentru prima oară când Pirelli furnizează pneuri pe acest circuit de la revenirea în Formula 1.

Fiecare pilot va avea la dispoziţie şi două seturi de pneuri hard experimentale, care vor putea fi evaluate pe parcursul celor două sesiuni de antrenamente de vineri.

INFORMAŢII METEO

După ploaia care a bulversat calificările de la Silverstone, vremea va fi semnificativ mai bună la Hockenheim cu ocazia Marelui Premiu al Germaniei. Potrivit primelor informaţii meteo, o ploaie scurtă şi de mică intensitate şi-ar putea face apariţia în a doua sesiune de antrenamente de vineri, dar şi în calificările de sâmbătă. Totuşi, cursa va avea loc în mod cert pe un circuit uscat, iar cerul va fi senin, în timp ce temperaturile maxime din cele trei zile de concurs vor fi de aproximativ 20 de grade Celsius.

REZULTATE ÎN ULTIMELE CINCI EDIŢII

Fernando Alonso şi Michael Schumacher au câştigat două dintre ultimele cinci curse desfăşurate la Hockenheim, celălalt succes fiind trecut în dreptul lui Lewis Hamilton.

Sezon Castigator
2010 Fernando Alonso (Ferrari)
2008 Lewis Hamilton (McLaren)
2006 Michael Schumacher (Ferrari)
2005 Fernando Alonso (Renault)
2004 Michael Schumacher (Ferrari)

STATISTICI PENTRU MARELE PREMIU AL GERMANIEI

- Alonso a ajuns la 21 de curse consecutive în care a terminat în puncte, apropiindu-se la trei curse de recordul stabilit de Michael Schumacher;

- Schumacher este ultimul pilot german care a câştigat în ţara sa natală. S-a întâmplat în 2006 chiar pe circuitul de la Hockenheim;

- Safety Car-ul a intrat pe circuitul în două dintre ultimele şapte curse de la Hockenheim; Hamilton va aniversa la Hockenheim 100 de curse în Formula 1.

PROGRAM

Marele Premiu al Germaniei va avea loc după următorul program, conform fusului orar al României:

Eveniment Ziua Ora Transmisii TV
Antrenamente 1 vineri, 20 iulie 11:00 DigiSport 1
Antrenamente 2 vineri, 20 iulie 15:00 DigiSport 1
Antrenamente 3 sambata, 21 iulie 12:00 DigiSport 1
Calificari sambata, 21 iulie 15:00 DigiSport 1
Cursa duminica, 22 iulie 15:00 DigiSport 1