Avancronică Spania - Start în sezonul european al Formulei 1

Publicat joi, 09.05.2013 13:33 de Daniel Popescu

Cursa de la Barcelona marchează debutul sezonului european al Formulei 1 şi introducerea primelor update-uri majore pe monoposturi.

După un periplu de patru etape prin Australia, Asia şi Orientul Mijlociu, Formula 1 revine la sfârşitul acestei săptămâni pe continentul european cu ocazia Marelui Premiu al Spaniei.

În mod tradiţional, această etapă este marcată de numeroase upgrade-uri introduse de echipe pe monoposturi, care au potenţialul de a schimba ordinea pe grila de start, iar acest an nu face excepţie de la regulă.

Toate privirile se îndreaptă spre cei de la McLaren, care au avut un început modest de sezon şi au nevoie de o revenire rapidă pentru a putea spera la victorii pe parcursul acestui an, însă adevărata luptă se va da la vârf între Red Bull Racing, Lotus, Ferrari şi Mercedes.

Fiecare echipă este pregătită să arunce în luptă ultimele creaţii ale inginerilor, campioana mondială fiind de departe cea mai secretoasa cu privire la noutăţile care vor fi disponibile pe monopost. Totuşi, este puţin probabil ca una dintre cele patru echipe să înregistreze progrese majore şi să se distanţeze decisiv de rivali, mai ales că echilibrul din primele curse a fost evident.

Mai degrabă, Red Bull Racing şi Mercedes speră să remedieze problemele pe care le-au întâmpinat cu gestionarea pneurilor, în timp ce Ferrari mizează pe o creştere a performanţei pe un singur tur de circuit pentru a putea lupta pentru pole position-uri. O situaţie aparte este la Lotus, care pare capabilă să lupte pentru titlul mondial, dar care trebuie să gestioneze proaspăta demisie a directorului tehnic James Allison.

Red Bull trebuie sa rezolve problemele cu gestionarea pneurilor

CIRCUITUL DE LA BARCELONA

Pe cât de aşteptată este cursa de la Barcelona din perspectiva upgrade-urilor pentru monoposturi, pe atât de puţin spectaculos este circuitul în sine. Acesta oferă o linie dreaptă de start-sosire în lungime de 880 de metri şi viraje lente şi de mare viteză, însă oportunităţile de depăşire sunt extrem de limitate din două motive: pista este suficient de îngustă pentru a nu exista multe traiectorii posibile, iar linia de start-sosire, unde au loc depăşiri pe cele mai multe circuite, este precedată de un viraj rapid.

De aceea, pentru un pilot este foarte dificil să se poziţioneze în spatele unui rival la intrarea pe linia dreaptă, motiv pentru care nu are timp suficient să încerce o depăşire în primul viraj.

În acest context, speranţa se îndreaptă spre sistemul DRS, care va putea fi activat în două zone distincte. Prima zonă DRS este poziţionată pe linia dreaptă dintre virajele nouă şi 10, cu punctul de detecţie amplasat chiar la intrarea în virajul nouă. Cea de-a doua zonă DRS este pe linia de start-sosire, cu punctul de detecţie situat în dreptul intrării pe linia boxelor.

BARCELONA - TUR DE CIRCUIT

BARCELONA - DATE CHEIE PENTRU CIRCUIT

Lungime tur 4.655 km
Numar tururi 66
Distanta totala 307.104 km

STRATEGII PENTRU OPRIRI LA BOXE

Circuitul de la Barcelona este unul dintre cele mai abrazive din calendarul competiţional, motiv pentru care Pirelli va furniza echipelor cele mai dure compoziţii de pneuri: medium şi hard. Va fi pentru prima oară când piloţii vor utiliza noua compoziţie a pneurilor hard, care este acum mai dură şi mai apropiată de specificaţia de anul trecut.

Producătorul italian anticipează că cei mai mulţi piloţi vor concura în Q3 cu pneuri medium şi vor opta pentru strategii cu trei opriri la boxe în cursa de duminică. Totuşi, nu este exclus ca Lotus să încerce din nou o strategie mai eficientă cu numai două opriri la boxe care să o ajute să lupte pentru victorie.

Lotus spera sa ramana in lupta pentru titlu si in Spania

VREMEA

Potrivit datelor furnizate de serviciul Accuweather, piloţii vor avea parte de un circuit uscat pe parcursul celor două sesiuni de antrenamente libere de vineri, când temperatura maximă va fi de 18 grade Celsius, însă o rafală de ploaie în dimineaţa de sâmbătă ar putea complica situaţia în ultima sesiune de antrenamente. Calificările vor avea loc pe circuit uscat la aproximativ 21 de grade Celsius, în timp ce cursa de duminică ar putea fi afectată de averse de ploaie, iar temperatura maximă urmează să revină la pragul de 18 grade Celsius.

REZULTATE ÎN ULTIMII CINCI ANI

Red Bull Racing şi-a adjudecat două victorii în ultimele cinci curse desfăşurate la Barcelona, iar Pastor Maldonado a furnizat anul trecut marea surpriză.

Sezon Castigator
2012 Pastor Maldonado (Williams)
2011 Sebastian Vettel (Red Bull)
2010 Mark Webber (Red Bull)
2009 Jenson Button (Brawn GP)
2008 Kimi Raikkonen (Ferrari)

STATISTICI PENTRU MARELE PREMIU AL SPANIEI

- 18 dintre cele 22 de curse de la Barcelona au fost câştigate de pilotul care a plecat din pole position;

- şapte piloţi diferiţi au câştigat în Spania în ultimele şapte curse de la Barcelona;

- Ferrari a obţinut cele mai multe victorii pe circuitul de la Barcelona, şapte;

- Kimi Raikkonen poate înregistra a 22-a clasare consecutivă în puncte. Recordul absolut este deţinut de Michael Schumacher, cu 24 de clasări consecutive în puncte în perioada 2001-2003.

PROGRAM

Marele Premiu al Spaniei va avea loc după următorul program, conform fusului orar al României: 

Eveniment Ziua Ora Transmisii TV
Antrenamente 1 vineri, 10 mai 11:00 DigiSport 1
Antrenamente 2 vineri, 10 mai 15:00 DigiSport 2
Antrenamente 3 sambata, 11 mai 12:00 DigiSport 1
Calificari sambata, 11 mai 15:00 DigiSport 1
Cursa duminica, 12 mai 15:00 DigiSport 1
  • Sandy, joi, 09.05.2013 14:04

    Antrenamentele si calificarile de sambata nu pot fi la aceeasi ora !!!

  • rokky, joi, 09.05.2013 15:00

    Ii dus cu pluta, ori indragostit! Sau gandeste mai cu-n cap unde nici doi neuroni nu incap :))

  • Sadox, joi, 09.05.2013 15:09

    Circuitul si masina Ferrari se muleaza excelent, ceea ce nu este exclus sa vedem alte rezultate bune din partea celor 2 piloti, sanse mari sa fie un pole si o dubla.

  • JugaruGabi, joi, 09.05.2013 15:30

    Sadox, nu te-ai saturat sa tot pupi in evacuare teamul Ferrari?

  • Alex, joi, 09.05.2013 15:31

    Calificarile sunt la 15:00, uita-te in dreapta paginii de net.

  • Alex, joi, 09.05.2013 15:33

    Sunt fan Ferrari dar la ce greseli au facut anul asta, as putea spune ca se muleaza excelent la erori, si-au batut joc de piloti in 3 curse.

  • Sadox, joi, 09.05.2013 16:27

    La urma urmei Ferrari e ceea mai titrata echipa din F1, si mereu va ramane. Iar ce am scris mai sus... uita-te sa vezi numai din 2010 pana acuma rezultatele lui alonso si dupa aceea ai dreptul sa vorbesti.

  • adycd11, joi, 09.05.2013 20:31

    La ce te referi cand vorbesti despre rezultatele lui Alonso din 2010 incoace?Nu de alta,dar mie nu mi se par tare relevante!

  • Sadox, joi, 09.05.2013 21:13

    2 locuri 2 si un loc 5, massa castiga in urma cu ceva vreme, sa nu mai spun ca daca te uiti mai sus, vezi ca Ferrari are cele mai multe victorii pe acest circuit.

  • adycd11, joi, 09.05.2013 21:34

    Nu inteleg ce legatura are palmaresul echipei Ferrari pe circuitul din Catalunia cu rezultatele lui Alonso.Sau chiar asa de mandru esti pentru doua locuri 2?

  • kimi, joi, 09.05.2013 21:57

    DUBLA LOTUS