Şeful Kia: ”Cred că putem obţine creşteri în Europa în 2013”
Şeful diviziei europene a mărcii Kia se aşteaptă la o creştere a vânzărilor în 2013 în raport cu rezultatele din anul precedent.
Brandon Yea, şeful diviziei europene a mărcii Kia, a declarat că se aşteaptă la rezultate bune pe piaţa din Europa în 2013. Până în 2016, Kia vrea să obţină vânzări de 420.000 de unităţi în Uniunea Europeană şi ţările EFTA, iar şeful Kia Europa se aşteaptă ca rezultatul din 2012, de 338.000 unităţi, să fie depăşit chiar şi în condiţiile dificile previzionate pentru anul curent. În primul sfert al anului curent, vânzările Kia în Europa şi ţările EFTA au crescut cu 3.5 procente, în condiţiile în care piaţa auto europeană a scăzut cu aproape 10 procente.
Spre deosebire de producătorii de automobile europeni aflaţi în competiţie directă cu marca din Coreea de Sud, Kia nu pregăteşte nicio campanie de reduceri. Preşedintele Kia Europe este de acord cu afirmaţia lui Sergio Marchionne, şeful Fiat, care spune că piaţa auto din Europa este o bătălie sângeroasă, de unde şi intenţiile Kia de a evita "cumpărarea vânzărilor". Coreenii vor să obţină creştere "de calitate", nu cantitativă, iar profitul lor stă în cheltuielile mai scăzute în anumite aspecte, cum ar fi noul pact comercial semnat între Coreea de Sud şi Uniunea Europeană, care ajută 40% din modelele Kia vândute în Europa, acestea fiind produse în ţara respectivă. Producătorul din Coreea de Sud şi-a subliniat importanţa prin contribuţia adusă Europei: are 34.000 de salariaţi şi plăteşte 746 milioane de euro sub formă de taxe şi impozite către guvernele din ţările în care activează.
Kia nu vrea să-şi mărească reţeaua de dealeri, preferând să se concentreze pe calitatea acestora, serviciile oferite, pregătirea angajaţilor şi găsirea oamenilor potriviţi pentru posturile libere. În prezent, reţeaua Kia are 2.146 dealeri în Uniunea Europeană şi ţările EFTA, spun cei de la Automotive News. O veste bună pentru viitorii clienţi este intenţia Kia de a păstra garanţia de şapte ani a modelelor sale, deoarece constituie atât un motiv de achiziţie, cât şi un factor competitiv, care le aduce clienţilor încredere în modelele Kia.
Via AutomotiveNews (înreg.)
pot incepe cu dealerii din Romania, in afara de 2-3 reprezentante in toata tara, restul sunt vai de ei....