Bate vântul la Paris: Fiat, Jeep și Alfa Romeo se alătură altor 10 mărci care vor lipsi la salonul auto din octombrie

Publicat joi, 14.06.2018 12:00 de Paul Cosma, Foto: Dreamstime

Fiat, Jeep și Alfa Romeo sunt ultimele branduri care și-au anunțat absența de la Salonul Auto din Paris, în luna octombrie, potrivit presei internaționale. Astfel, cele trei mărci ale grupului FCA se alătură altor 10 constructori care vor lipsi în toamnă la Paris.

Absența în masă a constructorilor auto la cele mai mari saloane auto ale Europei nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni în noua eră digitală, când producătorii preferă să-și prezinte noutățile în cadrul unor evenimente proprii.

Salonul Auto de la Paris, care va avea loc în luna octombrie, va ieși în evidență prin 

lipsa unor mărci majore din lista de expozanți. După Ford, Volvo, Opel, Nissan, Mazda, Infiniti, Mitsubishi, Subaru, Lamborghini și Volkswagen, pe lista absenților s-au înscris acum Fiat, Jeep, Alfa Romeo, dar și Lancia.

Nici Maserati nu s-a hotărât dacă va participa sau nu la show-ul de la Paris, existând posibilitatea să apară cu un stand restrâns. Potrivit presei internaționale, grupul Fiat-Chrysler susține că prezența la Paris a brandurilor sale nu este justificată de vânzări sau publicitate.

Cu toate aceste absențe, Salonul Auto de la Paris nu va rămâne totuși fără expozanți. Printre cei care au confirmat prezența la evenimentul din octombrie se numără Mercedes, Toyota, Citroen, Hyundai, Jaguar, Kia, Land Rover, Lexus, Peugeot, Smart și Suzuki.

Salonul de la Paris din acest an se va desfășura în perioada 2-14 octombrie, primele două zile fiind dedicate presei.

Via Automotive News

  • Kirotractor, joi, 14.06.2018 12:07

    În ritmul ăsta de abandonuri ar fi cazul să ne ziceți cîți producători SE MAI DUC la Paris... :-) Lista lor e deja mai scurtă oricum decît a participanților.

  • Kirotractor, joi, 14.06.2018 12:31

    Erată: Lista participanților e mai scurtă decît a NON-participanților. În fine, se pare că internetul va lua curînd locul saloanelor auto, dar și al showroomurilor - mai ales cînd mașinile n-or să mai aibă nici măcar volan. :-) *Autonomiei* îi va urma faza mașinilor fără proprietar - Brave New World, ce mai... Noroc(ul meu) că n-o s-o apucați decît voi, tinerii.

  • lorinczi.thomas, sâmbătă, 23.06.2018 22:08

    astia abia asteptau o scuza ca sa mai salveze niste bani