BMW conduce după şapte luni clasamentul vânzărilor în segmentul premium

Publicat vineri, 08.08.2014 11:59 de Sebastian Toma

BMW, Audi şi Mercedes-Benz au continuat bătălia vânzărilor şi în 2014. Cele trei mărci au prezentat rezultatele de vânzări pentru luna iulie şi pentru primele şapte luni ale anului, iar lupta a fost câştigată din nou de BMW.

Constructorii premium din Germania au prezentat rezultatele de vânzări pentru primele şapte luni ale anului curent, iar lupta dintre Audi, BMW şi Mercedes-Benz este la fel de strânsă ca în anii trecuţi. Fie că vorbim despre Mercedes-Benz, BMW sau Audi, fiecare marcă a anunţat că a obţinut cel mai bun rezultat pentru primele şase luni ale anului din întreaga sa istorie, cu toate că formularea din comunicatele de presă a fost diferită de la o marcă la alta.

Atât Audi, cât şi BMW se mândresc cu vânzarea a peste un milion de unităţi în primele şapte luni ale anului, o premieră în istoria ambelor mărci. Între timp, Mercedes-Benz a rămas în continuare pe a treia poziţie, în ciuda faptului că a obţinut cel mai bun rezultat de vânzări al lunii iulie la nivel istoric şi nu a reuşit să treacă de un milion de unităţi vândute în decursul perioadei ianuarie – iulie 2014.

MERCEDES-BENZ: GAMA DE COMPACTE A ASIGURAT SUCCESUL

Marca din Stuttgart a vândut un total de 130.003 vehicule în iulie 2014, marcând o creştere de 11.3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Vânzările Mercedes-Benz în primele şapte luni ale anului au totalizat 913.523 unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de 12.6% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2013. În ciuda faptului că ocupă doar a treia poziţie la nivel global în clasamentul vânzărilor în segmentul premium, Mercedes-Benz este cel mai bine vândută marcă premium din Germania şi din Europa. Pe Bătrânul Continent, succesul Mercedes-Benz este asigurat de familia de modele compacte, cu toate că alte modele din gamă au înregistrat şi ele creşteri semnificative ale vânzărilor, nava amiral a mărcii reuşind 8.548 de unităţi vândute doar în luna iulie.

AUDI: PESTE UN MILION DE UNITĂŢI LIVRATE

Audi a avut suficiente motive de sărbătoare la anunţarea rezultatelor pentru primele şapte luni ale anului, constructorul din Ingolstadt reuşind să vândă mai multe maşini în China în decursul acestei perioadă faţă de cât au reuşit să tranzacţioneze în întregul an 2011, ca să nu mai vorbim de faptul că a reuşit să depăşească pragul de un milion de unităţi livrate în şapte luni. Vânzările Audi în luna iulie au crescut cu 9.7%, totalizând 144.000 de unităţi. La nivel global, Audi a reuşit să vândă 1.013.350 unităţi în primele şapte luni ale anului, o creştere de 11.1% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2013. Modelele Audi care au înregistrat creşteri ale vânzărilor mai accentuate decât fraţii lor de gamă în această perioadă sunt A6 şi A3. Compacta din Ingolstadt a avut cea mai puternică rată de creştere, de 52% în primele şapte luni, totalizând 25.450 unităţi.

Rivalitatea dintre Audi, BMW şi Mercedes-Benz în clasamentul premium se manifestă în anual, toate cele trei mărci ajungând pe podium, dar in poziţii diferite. În ultimii nouă ani consecutivi, BMW a fost cea mai bine vândută marcă premium din lume, iar Audi şi Mercedes-Benz vor să-i ia locul.

BMW: REZULTATELE DIN ANUL TRECUT ADUC O CREŞTERE PROCENTUALĂ MICĂ ÎN 2014

Cel mai bun rezultat de vânzări în segmentul premium îi revine din nou mărcii BMW, care a reuşit să domine acest clasament şi în anii trecuţi. BMW a avut o creştere a vânzărilor de 7.6% în luna iulie, ceea ce înseamnă 139.399 unităţi, pe când vânzările în primele şapte luni au avut o rată de creştere similară, de 10.0 procente, totalizând 1.025.747 unităţi. Datorită acestor rezultate, BMW este cel mai bine vândută marcă premium din lume în primele şapte luni ale anului. Constructorul din Munchen se bucură de cel mai bun rezultat din istoria sa pentru această perioadă şi se aşteaptă doar la mai bine, din moment ce urmează să deruleze o strategie care implică mai multe lansări de modele noi şi intrarea pe noi segmente, menite să îi asigure consolidarea poziţiei de lider al segmentului premium şi creşterea vânzărilor şi în anii următori.

Vânzări
iulie 2014 
+/- Vânzări
ian-iulie 2014 
+/-
BMW 139.399 +8.4% 1.025.747 +10.0%
AUDI 144.000 +9.7% 1.013.350 +11.1%
MERCEDES-BENZ 130.003 +11.3% 913.523 +12.6%

Via AutomotiveNews (înreg.) | Audi | BMW | Mercedes-Benz

  • eee, vineri, 08.08.2014 12:30

    daca mi-as permite si eu macar una din ele ... dar pana si un a-classe e pe la 25k

  • lpn, vineri, 08.08.2014 12:50

    La Lexus nu i se vede nici macar praful de pe toba de esapament:)))!

  • @ eee, vineri, 08.08.2014 14:57

    Daca locuiai in Germania aveai sanse mult mai mari ...... De aprox. 5 ani trio-ul Audi, BMW, Mercedes ( ordine alfabetica ) este depasit la vanzari in Germania doar de marca VW, ceea ce spune multe despre puterea de cumparare a germanilor . In continuare cele mai vandute marci in Germania in luna Iulie 2014 : Volkswagen 61.293 Mercedes 25.193 Audi 24.445 BMW 20.411 Opel 19.614 Ford 19.147 Skoda 14.915 Renault 8.416 SEAT 8.383 Hyundai 8.201 Fiat 6.072 Toyota 5.435 Kia 4.882 Citroën 4.814 Peugeot 4.772 Dacia 4.583 Nissan 4.557 Mazda 4.027 MINI 3.158 Volvo 2.877 Porsche 2.564 Suzuki 2.137 Mitsubishi 2.061 Honda 1.656 Smart 1.654 Land Rover 1.224 Jeep 917 Subaru 379 Jaguar 343 Alfa Romeo 257 Lancia 167 Infiniti 166 Chevrolet 133 Maserati 112 Lexus 105 SsangYong 101 Ferrari 78 Lada 73 Alpina 62 IVECO 52 Bentley 41 Chrysler 31 Lotus 27 Tesla 26 Aston Martin 21 Lamborghini 14 Morgan 9 Rolls Royce 8 Cadillac 5 Otros 630

  • mowgli, vineri, 08.08.2014 23:52

    Si daca BMW e o masina de cocalari, am sa cant si eu un fragment dintr-o manea "cine e primu loc, cine, cine?" si o cant ca un Boss de Boss care sunt. Ce-i drept, noroc cu noi caci fara noi, manelistii cocalari Romani, BMW s-ar afla dupa Lada la vanzari.

  • sandu, sâmbătă, 09.08.2014 17:02

    pai alte masini nu exista, vw, skoda, seat, sunt low cost, si alte premium gen lexus nu exista. oricum cele 3 marci fac masini, si sunt masini adevarate

  • bbb, sâmbătă, 09.08.2014 19:56

    Ipn Lexus este cu totul altceva, este o marca mai exclusivista decat masinile astea care nu sunt altceva decat niste masini comune.

  • @bbb, sâmbătă, 09.08.2014 20:25

    Lexus vinde aproape 500 000 unitati anual, ti se pare un numar exclusivist? Este o marca ce incearca sa se bata cu nemtii, cel putin asta a fost scopul declarat la infiintare, face masini bune, dar este departe de a pune probleme, deci nu este altceva, asta vor doar unii sa creada.

  • dan_grc, duminică, 10.08.2014 14:00

    Se pare ca toate marcile cauta exclusivismul, mai ales cele care nu vand, dar imi pare rau @bbb, Lexus a fost intrecut de mult de Alfa si Lancia la exclusivism !

  • sdfsdf, marţi, 12.08.2014 07:57

    lumea inca apreciaza DOAR grupurile care fac masinile de lux(BMW) nu mercedes(cu camioane si dube ) sau audi cu skoda si man

  • Zack, marţi, 12.08.2014 11:27

    Mercedes-ul nu mai este de mult ce a fost. Rugineste mai repede ca Opel-ul. Audi e doar o masina de "fite" (in capul propietarului) cu piese de masina low-budget (skoda). Ca-ti iei Skoda...ca-ti iei Audi...siglele difera!!