BMW oferă un pachet de performanţă pentru 120d şi 320d

Publicat luni, 14.02.2011 15:16 de Sebastian Toma

Posesorii modelelor BMW 120d, 320d şi 520d pot echipa modelele pe care le deţin cu un pachet de performanţă care furnizează 20 CP şi 40 Nm în plus. Pachetul este oferit doar pentru versiunile de 177 şi 184 CP ale motoarelor respective.

BMW va aduce la Salonul Auto de la Geneva versiunile mai puternice ale lui 120d şi 320d. Respectivele versiuni nu reprezintă o schimbare în gama de motorizare, ci un nou pachet, intitulat sugestiv "Performance Package", care ridică puterea unităţii diesel de 2.0 litri de la 177 CP la 197 CP, în timp ce cuplul motor maxim urcă de la 350 Nm la 390 Nm. Chiar şi versiunea de 184 CP a lui 320d poate primi acest pachet, iar nemţii îl oferă şi pentru 520d.

În cazul versiunilor de 184 CP şi 380 Nm ale lui 320d şi 520d, puterea urcă la 200 CP, în timp ce cuplul motor urcă la 420 Nm. Graţie acestui plus de putere, nemţii spun că ambele modele sunt cu o secundă mai rapide la accelerarea de la 80 la 120 km/h în cea de-a cincea treaptă. Pachetul poate fi montat şi pe modelele care au fost vândute deja, fiind vorba de un kit retrofit compus dintr-un soft nou pentru unitatea ECU şi de un electroventilator mai puternic pentru radiatorul "de apă".

Cei de la BMW nu au anunţat încă preţul noului kit, urmând să fie publicate informaţii suplimentare la Salonul Auto de la Geneva. Fiind vorba de un kit de modificări mecanice, kitul poate fi montat doar într-un service autorizat BMW. Disponibilitatea şi preţul pachetului în România urmează să fie anunţate ulterior.

Via | AutoJournal.fr

  • lol, luni, 14.02.2011 16:37

    scoti mult mai bine cu o resoft'are, la fel de sigur si cu siguranta mai ieftin :)

  • the hep, luni, 14.02.2011 20:41

    sa vedem ce o sa mai spuna cei ce sint impotriva chip-tuningului , acum cind fabrica ofera asa ceva in mod oficial

  • @ lol, marţi, 15.02.2011 08:56
    pe un x5 3.0d a

    pe un x5 3.0d ap resoftat si a dat pe dyno 45cp si 75Nm, asta acum 2 ani, a facut inca 243.000 km si nu are nimic (acum are 320.000) si consumul in oras a ramas la fel si pe autostrada la 130-140 a scazut cu 1 litru....chip tuning e bun!

  • lol, miercuri, 16.02.2011 11:34

    daca din 3.0d au scos 45cp mi-e frica sa ma intreb unde ai facut resoftarea. Nu toti cei care se lauda fac resoftare cum trebuie, sunt foarte putini cei care se pricep cu adevarat.