BMW: Peste un milion de vehicule rechemate în service din cauza unui posibil risc de incendiu la motor

Publicat joi, 10.03.2022 14:30 de Alexandru Monenciu

Constructorul german de automobile recheamă în service 1.03 milioane de vehicule, din cauza unui posibil risc de incendiu la motor. De vină ar fi încălzitorul unei supape de ventilație.

În urmă cu patru ani, BMW a rechemat în service 740.000 de mașini construite în perioada 2007 - 2011, din cauza unui posibil risc de incendiu la motor. Apoi, din aceeași cauză, constructorul bavarez a mai anunțat un recall în 2019, pentru 184.500 de vehicule asamblate din 2006.

Acum, BMW anunță o nouă rechemare în service, care le înlocuiește și le extinde pe cele două. De această dată sunt afectate 1.03 milioane de modele BMW comercializate în SUA, Canada și Coreea de Sud (Seria 1, Seria 3, X3, Seria 5, X5 și Z4), asamblate în perioada 2006 - 2013.

Motivul? Încălzitorul unei supape de ventilație se poate scurtcircuita și astfel ar putea crește riscul de incendiu la motor. Reprezentanții producătorului din Munchen ridică probleme de producție ale furnizorilor și susține că lucrează momentan la o soluție de remediere.

Multe dintre vehiculele rechemate anterior vor trebui să treacă din nou pe la service, pentru a primi noua remediere. Desigur, sunt și unele care au fost deja echipate cu o versiune îmbunătățită a acestei valve, astfel că nu sunt afectate de acest nou recall.

Până în prezent nu au fost înregistrate incidente care să aibă legătură cu această posibilă defecțiune. Chiar și așa, BMW le atrage atenția clienților să oprească imediat dacă văd fum în zona din apropierea compartimentului motor, sau simt miros de plastic ars.

via Reuters

  • Mihai, vineri, 11.03.2022 13:55

    Pai parca doar electricele prezentau pericol sa ia foc de la baterie? Aici se vorbeste de recall inca de vreo 10 ani. Alou, se aude pana la serif??? Iau foc si termicele! https://www.consumerreports.org/car-recalls-defects/bmw-recalls-cars-and-suvs-due-to-fire-risk-a7622678572/

  • inexorabil, sâmbătă, 12.03.2022 01:34

    Mafănele, cred că nu conştientizezi importanţa în context a adverbului “şi” : “iau foc ŞI (subl. mea) termicele”. Cu alte cuvinte, admiţi tu însuţi avertismentul nostru cu privire la electroase. Dar cine a subliniat pe aici că “termicele” ar fi…perfecte??? Indiferent de sistemul de propulsie, nicio maşină n-a fost, nu este şi nici nu va fi vreodată. Şi încă o dată precizez, ca să-ţi intre în craniul acela gros (chit că ador să mă mint singur că se va întâmpla) : noi, tradiţionaliştii (sau dreptacii, dacă îţi place aşa), nu respingem ecologia, ci ideologia mincinoasă, perversă, forţată, cripto-veroasă, politicianistă, de inspiraţie marxistă, pusă pe seama ecologiei! De pildă, dacă văd “în acţiune” năravul (parcă tot mai gustat) aruncării direct pe carosabil, din autovehicule, a resturilor alimentare, atunci mă revolt chiar puternic. Fiindcă preţuiesc comandamentele educaţionale, de bun simţ şi, totodată, ecologice! Aceeaşi reacţie mi se stârneşte din cauza fabulaţiilor oficiale de Stânga: “poluarea strict generată de autoturisme (germane Euro 5/6)”, “schimbările climatice”, “încălzirea globală”… Ţi-e clar? Ne sfădim întruna pe aici doar pentru că refuzi cu obstinaţie să pricepi diferenţele de substanţă. Lasă-mă cu apologia “schimbării de dragul schimbării” sau a “progresului cu orice preţ”. Astea-s tâmpenii, pur şi simplu. Şi, totodată, raţionament suculent socialist, soldat cu munţi de victime în istorie.