BMW, primele teste cu roboți umanoizi la uzina din Statele Unite
Constructorul german de automobile anunță că primele teste cu roboți umanoizi în producție au fost un succes. Acestea s-au desfășurat la uzina din Spartanburg, Statele Unite ale Americii.
În ultimele câteva săptămâni, germanii de la BMW și compania americană Figure au realizat teste cu roboți umanoizi în producție, la uzina din Spartanburg, SUA.
Roboții cu pricina sunt denumiți Figure 02 și, potrivit reprezentanților companiei, sunt cei mai avansați roboți umanoizi disponibili, în prezent, pe piață.
În cadrul testelor, robotul Figure 02 a introdus cu succes părți din tablă în diverse dispozitive, care au fost apoi asamblate ca parte a șasiului unei mașini.
Deși pare ceva simplu, "robotul trebuie să fie deosebit de îndemânatic pentru a finaliza această etapă de producție," se arată în comunicatul de presă.
Specialiștii BMW și Figure au colectat toate datele, care urmează acum să fie analizate. Pe baza descoperirilor, cele două companii vor căuta noi metode de utilizare a roboților umanoizi în producție, având în vedere că, în acest fel, angajații pot fi scutiți de efectuarea sarcinilor repetitive și obositoare.
Deși testele s-au încheiat cu succes, constructorul din Munchen transmite că, în prezent, la uzina din Spartanburg nu "lucrează" niciun robot Figure AI și nici nu există un termen pentru aducerea roboților umanoizi în fabrică.
via BMW
-
Banditos, miercuri, 07.08.2024 21:10
"....pacatul original..." daca incepe cu tine umanitatea ar deveni mai buna
-
un cetatean, miercuri, 07.08.2024 21:52
Mi se pare normal ca incepe Bmw cu asta, ii vor bate lui Matei la usa, stiu tot ce face acest individ, vor trimite un robot cocalar .
-
spaclu lu manole, joi, 08.08.2024 05:02
Si noi avem aici un robotel umanoid, culmea, obsedat tot de BMW. Oficial se numeste Figar 03, dar el isi spune Matei, Mihai, Andrei, si cate si mai cate. Daca BMW i-ar oferi service gratuit, ulei de calitate si un upgrade la procesor, poate s-ar lasa de scris si ar incepe sa-si traiasca viata ca tot robotul. Dar cum asa ceva nu se poate, continua sa-l exaspereze pe stimabilul dan_grc, iar la comentarii varsa fara numar sub tot felul de nickuri care isi raspund unul altuia.
-
D, joi, 08.08.2024 11:19
Implementarea unui astfel de sistem in productie vine la pachet cu o serie de schimbari aditionale cum ar fi mentenanta robotilor, care nu este o chestiune de neglijat si necesita in parte interventie umana, deschizand un alt segment de model de job-uri. Pe de alta parte, implementarea unui astfel de munca automatizata in multe domenii, nu numai in productia de vehicule, vine la pachet cu disponibilizari in masa de personal. Situatia nu este ideala si are un efect de bumerang in piata, pt ca producatorii de bunuri au nevoie de cumparatori, care odata disponibilizati in masa, credeti ca-si mai permit sa investeasca in cumpararea unui produs de necesitate prioritate secundara, in loc sa asigure traiul de zi cu zi al familiei.
-
Banditos, joi, 08.08.2024 12:39
@D "Decat" ca unii trec la saptamana de lucru de 4 zile si le ajung finantele si pentru traiul de zi cu zi. Plus ca fapt parte dintre popoarele printre cele mai fericite
-
alex_cu_a_mic, joi, 08.08.2024 13:59
O solutie in cautarea unei probleme. In realitate asa-zisii roboti sunt la nivelul si abilitatile unui copil de 3 ani. In siguranta pot doar duce cosurile de gunoi dintr-un punct in altul si nici asta fara o programare serioasa in spate. Fabricile auto sunt pline de roboti de zeci de ani de zile care fac taskuri complexe si de precizie, partial sau integral (caroserii, vopsitorii, interioare, motoare). Insa nici un robot de ala nu are forma umanoida pentru ca nu are nevoie. De peste o suta de ani se incearca inlocuirea oamenilor de peste tot pe unde e posibi. Ce s-a putut inlocui, s-a inlocuit. Roboteii astia extrasi din Star Wars n-or sa inlocuiasca mare lucru prea curand. Forma umanoida a robotilor adoptati de BMW releva lipsa de seriozitate. Robotii trebuie sa fie utili si atat si sa aiba forma care-i face cat mai ieftini si versatili. De exemplu, la robotul din articol se poate inlocui toata partea de la "brau" in jos cu o platforma simpla cu 3-4 roti ce se poate roti 360 intr-o secunda si poate acomoda si o baterie mare. In plus miscarea picioarelor e foarte complexa la fel si echilibrul. Energie si resurse consumate inutil in loc sa se investeasca energia in directia utilitatii si versatilitatii bratelor superioare. De ce face BMW asta? Pentru ca are bani de spart si ca sa arate investitorilor ca adopta ultimile tehnologii. Infantilitate de nivelul Star Wars cum pare sa fie majoritatea ceo-ilor de prin industrie. Cand o dau de gard renunta imediat la infantilitate si devin sobri vorbind de cifre si piete si realitati si consumatori si restul sabloanelor de clasa a 9-a cand defapt ei sunt principalii vinovati pentru bagarea caruței cu 2 roti in șanț.
-
Banditos, joi, 08.08.2024 14:17
Absolut deloc nu sunt cu afirmatile tale. Ce te freaca pe tine grija de "spartul banilor" numai tu stii, fiind o companie privata si care poate da socoteala doar actionarilor. Incercarea de a testa solutii noi, complexe, de netrecut e de bun simt. Doar sa citesti si altceva decat titlul si vei vedea ca: 1. e un test ...trebuie sa iti explic ce insamna TEST? 2. "tarasenia" e pusa la punct cu un colaborator, Figure, cauta ce face compania. Apoi unde poti testa noile tehnologii decat in "campul muncii" acolo unde poti sa-i dai niste taskuri bine definite dar si sa-l poti supraveghea fara sa calce nimeni pe picioare. Robotii aia ai tai poate fac task-uri complexe dar sunt dumb like a rock. Aici este vorba de cu totul altceva. Oricum, faptul ca tu ai concluzionat ca tot ce era de descoperit s-a descoperit in materie de robotica ma fac sa trag concluzia ca ai o ceata pe creier. Sper, doar temporara,. De la caldura, ceva
-
alex_cu_a_mic, joi, 08.08.2024 16:52
@Banditos Nu e nici o tehnologie .. e o frectie la un picior de lemn. Cum ziceam in comment e o solutie in cautarea unei probleme. Cel mai probabil nu s-a dus BMW in genunchi la firma aia ca sa le dea roboti sa-i testeze in fabrica. A venit firma aia, in cautarea vizibilitatii, cu rugamintea calduroasa la BMW sa-i lase sa testeze prin fabrica niste robotei de Star Wars si BMW a zis ok, poa sa testeze numa sa nu strice nimic. Retete vechi de cand lumea ilustrate perfect in "Modern times" de Caplin acum mai bine de 100 de ani.
-
Banditos, joi, 08.08.2024 17:24
BMW ar avea de castigat in utilizarea de astfel de roboti. Inlocuirea fortei umane cu roboti capabili de a se adapta rapid la mediu ar rezolva una dintre viitoarele mari probleme: imbatranirea populatiei si indisponibilitatea acesteia pentru angajare. Dar daca tu zici ca e pierdere de vreme, cine sunt eu sa te conving de faptul ca genul de astfel experimente si teste care ti se par "impusca banii" sunt facute de zeci de ani?
-
@...manole, joi, 08.08.2024 21:35
Nu isi spune doar Matei, Mihai, Andrei... Au mai multe nume: cercetatorii englezi, finladezi, olandezi, norvegieni si altii. Cei de la Times New Roman, cei de la ProTv, etc. Toti au ceva cu BMW-urile. Si aia care le baneaza reclamele care incita la condus agresiv. Si aia care le-au dat amenzi pentru minciuni cu softuri ilegale, pentru raportat cifre de vanzari umflate, pentru carteluri. Deci sunt atat de multi hateri, nici nu iti imaginezi. Toti vad aceasta marca a cocalarilor ca ceva deosebit, de marlanesc desigur. https://www.timesnewroman.ro/politic/iohannis-a-intrecut-masura-in-locul-lui-cimpeanu-a-pus-un-bmw-ministru-al-educatiei/ Desi voi nu intelegeti cum sta treaba, sunt milioane de Mihai, Matei, etc in lume care "apreciaza" aceasta marca marlaneasca, mai ales cand apar stiri despre COCALARI care pierd controlul volanului sau cand apar noi modele cu design si mai agresiv. Cauta pe Google cocalari cu BMW si vezi cate rezultate gasesti si ne zici daca sunt de la acelasi hater Mihai sau de la Matei. Si sa ne zici si ce nume au ei in Anglia, Finlanda, Olanda si alte tari care scriu ca soferii de BMW sunt cei mai prosti, idioti, marlani, assholes si alte denumiri specifice in tarile evoluate.
-
alex_cu_a_mic, vineri, 09.08.2024 13:27
@Banditos Imi mentin afirmatia ca robotii in forma actuala sunt cvasiinutili. Nu asa trebuie sa arate niste roboti pentru fabrica precum robotelul auriu din Starwars. Daca vrei, o forma mult mai potrivita ar fi una similara cu Wall-E din filmul lui Spielberg. Sunt 100% pentru inovatie si progres dar experienta ma face sa disting intre inovatie utila si gargara ieftina menita sa suscite bursa si investitorii sau sa fie simple statementuri. Pentru tonul si felul in care te-ai exprimat, jos palaria. Devine raritate pe site-ul asta (si nu numai) sa poti polemiza decent, elegant, cu intepaturi chiar, dar argumentat si fara invective.
-
Banditos, vineri, 09.08.2024 13:41
...nu este un robot pentru fabrica. Asta incerc sa te conving. I-au dat "un loc de munca" temporar. Sa invete nu numai el dar si creatorii de pe urma lui. BMW puncteaza la PR, iar AM face trafic. PS asemenea!
Citeste si
-
TEHNOLOGIE | marţi, 24 septembrieMercedes-Benz: noile modele se vor putea conduce singure până la 95 de km/hMercedes-Benz a mărit viteza maximă a sistemului său de conducere autonomă prezent la modelele sale. Astfel, toate modelele noi dotate cu acest sistem se vor putea conduce singure până la o viteză maximă de 95 de km/h. Citeste tot
-
TEHNOLOGIE | vineri, 20 septembrieNissan lansează o tehnologie nouă care îl avertizează pe șofer să elibereze benzile de depășireNissan urmează să lanseze un nou sistem de asistență conceput special pentru a reduce situațiile în care șoferii continuă să circule pe banda a doua pe autostradă. Noul sistem îl va avertiza pe șofer să treacă înapoi pe prima bandă după o depășire. Citeste tot
-
TEHNOLOGIE | joi, 5 septembrieBMW: tehnologia de schimbare a culorilor ar putea intra în producție până în 2027BMW a anunțat că tehnologia specială E Ink de schimbare a culorilor unei mașini ar putea intra în producție până în 2027. Constructorul german își dorește ca toate mașinile sale să fie dotate cu această tehnologie în viitor. Citeste tot
-
TEHNOLOGIE | joi, 8 augustNissan testează o vopsea specială care scade temperatura din habitacluConstructorul nipon de automobile testează o vopsea specială care scade temperatura la nivelul caroseriei, dar și în habitaclu. În prezent are o grosime de 120 de microni, dar faza de dezvoltare nu s-a încheiat. Citeste tot
-
TEHNOLOGIE | joi, 8 augustMercedes-Benz, primul constructor care testează sisteme de condus autonom de nivel 4 în ChinaConstructorul german de automobile a primit, în premieră, aprobarea de a testa sisteme de condus autonom de nivel 4 pe autostrăzile și drumurile publice din China. Citeste tot
Mda..deci cronometrul pt decimarea umanitatii a pornit. Totul pornind de la capitalism si foamea dupa profituri, lacomia cel mai mare pacat, pacatul original, din care ies toate celellte..