China a exportat 2.79 milioane de vehicule în prima jumătate a anului. Creștere de 31%
Potrivit celor mai recente cifre, China a exportat 2.79 milioane de vehicule în prima jumătate a anului. Aceasta reprezintă o creștere de 31% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
China a încheiat anul 2023 ca fiind cel mai mare exportator de automobile din lume, poziționându-se în fața Japoniei. Țara asiatică a trimis, anul trecut, peste hotare aproximativ 5.26 milioane de vehicule.
În 2024, China are toate șansele să își păstreze titlul. Asta pentru că în prima jumătate a anului, țara asiatică a exportat deja 2.79 milioane de vehicule, cu 31% mai multe decât în același interval din 2023. Dintre acestea, 2.34 milioane au fost autoturisme, iar 450.000 vehicule comerciale.
Dacă ne referim la motorizări, China a exportat 2.19 milioane de vehicule echipate cu motoare termice și 605.000 vehicule electrice și electrificate.
În intervalul ianuarie-iunie, top 5 cei mai mari producători chinezi a fost compus din Chery (532.000 vehicule exportate), SAIC (439.000), Changan (285.000), Geely (242.000) și BYD (207.000).
Tot în prima jumătate a anului 2024, rivalul Chinei, adică Japonia, a exportat 2.02 milioane de vehicule, cu 0.3% mai puține decât în același interval din 2023. Dintre acestea, 1.83 de milioane au fost autoturisme.
via Carscoops
Exportul este una, vânzarea către clientul final este alta. Știu că pare ciudat, dar mașinile sunt “perisabile”. Mai pot masca câteva luni rahatul pentru că au intrat pe piețe noi și au umplut (văzut prin observare directă) dealer-ii, dar vânzările sunt slabe față de stocurile pe care le au, părerea mea…