BMW și Daimler își unesc serviciile de car sharing, închirieri auto, parcări și încărcare de mașini electrice: 60 de milioane de clienți la nivel global
Grupul BMW și Daimler au anunțat detaliile colaborării istorice pentru serviciile de car sharing, închirieri auto, încărcare de mașini electrice, info parcări și car hailing, care au în total 60 de milioane de clienți.
Cu aproape un an în urmă, Grupul BMW și Daimler au anunțat că intenționează să-și unească serviciile de mobilitate pe care le-au dezvoltat separat la nivel global.
Cei doi constructori auto au oferit vineri o serie de detalii despre modul în care vor implementa aceasta colaborare istorică, în contextul în care serviciile de mobilitate erau împărțite până în prezent în 14 branduri care deservesc în total 60 de milioane de clienți la nivel global.
Mercedes, Smart, BMW și Mini vor pune la dispoziția clienților fiecărei mărci acces comun la toate aceste servicii într-o încercare de simplificare a deschiderii noilor tehnologii pe piață. Unele branduri folosite de cei doi constructori pentru aceste servicii vor fi păstrate, în timp ce altele vor fi eliminate.
Parteneriatul are la bază 5 direcții de dezvoltare:
● Charge Now oferă acces rapid la peste 100.000 de puncte de încărcare din 25 de țări pentru ca utilizatorii să localizeze rapid punctele de încărcare și să plătească costul încărcării pentru mașinile electrice;
● Reach Now are în prezent 6.7 milioane de utilizatori și oferă acces simultan la mai multe servicii de mobilitate, inclusiv car-sharing, ride-hailing, închirieri de biciclete sau transport în comun. Până în prezent, pentru aceste servicii Daimler folosea brandul Moovel, în timp ce ReachNow este numele folosit de BMW;
● Share Now este serviciul de car-sharing care presupune închirierea unei mașini cu plata la minut. Acesta are în prezent o bază de date de 20.000 de mașini în 31 de orașe din jurul lumii care deservesc în total peste 4 milioane de clienți. Cei doi constructori foloseau anterior pentru aceste servicii brandurile Car2Go (Daimler) și DriveNow (BMW Group), iar producătorii anunță o extindere a gamei de modele disponibile și intenția de a crește semnificativ cota de piață;
● Free Now este serviciul prin care BMW și Daimer vor oferi o alternativă la serviciile oferite în prezent de Uber, Taxity sau Lyft (SUA) prin intermediul unei baze de date de 250.000 de șoferi disponibili în cadrul platformei. Până acum, producătorii ofereau acest serviciu prin intermediul a nu mai puțin de 4 aplicații (Mytaxi, Chauffeur Prive, Beat și Clever Taxi), dintre care ultima este disponibilă și pe piața din România. În total, cele 4 aplicații cumulează în prezent peste 21 milioane de clienți în Europa și America de Sud;
● Park Now este numele sub care va fi furnizată platforma digitală pentru parcări prin unificarea platformelor ParkNow și Parkmobile. Noua platformă permite identificarea locurilor de parcare, rezervarea acestora și efectuarea rapidă a plății, iar serviciul este activ în 1.100 de orașe din Europa și America de Nord și are peste 30 de milioane de clienți.
Compania care va gestiona toate aceste 5 servicii de mobilitate va avea sediul central la Berlin, va beneficia de investiții de un miliard de euro din partea celor doi constructori și va avea nevoie de cel puțin 1.000 de angajați la nivel global.
Via BMW, Daimler