Bugatti Centodieci: Asamblarea unui interior durează aproximativ 4 luni

Publicat luni, 16.05.2022 10:40 de Alexandru Monenciu

Potrivit francezilor de la Bugatti, finalizarea unui interior de Centodieci durează aproximativ 4 luni. Numai asamblarea unui singur scaun durează 5 zile.

Ca un omagiu adus celebrului EB110 și, mai ales pentru a marca aniversarea de 110 ani a mărcii, Bugatti a prezentat în 2020 modelul Centodieci. Vor exista doar 10 exemplare, la nivel global, și toate au fost deja vândute, chiar dacă prețul unuia pornește de la 8 milioane de euro.

Deși este bazat pe Chiron, francezii de la Bugatti au avut grijă ca Centodieci să fie cât se poate de special și unic. Designul exterior te duce imediat cu gândul la EB110, tema retro continuând și în habitaclu.

Scaunele sport sunt îmbrăcate într-o tapițerie cu model exclusiv, iar pe tetieră este brodat logo-ul Bugatti. Desigur, clienții îl pot înlocui, dacă vor, cu orice altceva, inclusiv cu numele lor.

Muncitorii au nevoie de 5 zile pentru a finaliza, și testa, un singur scaun. De fapt, asamblarea întregului habitaclu durează aproxmimativ 4 luni, susțin reprezentanții mărcii.

Așa cum spuneam, toate cele 10 exemplare Bugatti Centodieci au fost deja vândute. Livrările sunt programate să debuteze în săptămânile următoare.

via Bugatti

  • Dutz, luni, 16.05.2022 15:11

    Putin durează asamblarea și cam superficială pentru câțiva critici din patria noastră plină de succese si realizări. Cel mai probabil refolosesc mănușile si după acuza de masa si nu se poate garanta ca nu vor exista urme de grăsime… Cu siguranța vor puncta o lista lunga de defecte si neajunsuri care o sa-l facă pe acest Bugatti de nedorit, iar criticile lor documentate si fundamentate sunt o referință… pentru cei 4-5.