Primele imagini neoficiale cu noul BMW Seria 3 facelift
Primele imagini neoficiale cu noul BMW Seria 3 au fost scurse pe internet de către Ministerul Industriei și al Tehnologiei Informației din China. Noul model a suferit câteva schimbări estetice minore și va exista și o versiune alungită pentru piața din China. Debutul oficial al lui BMW Seria 3 facelift va avea loc mai târziu în acest an.
BMW se pregătește să lanseze noua versiune facelift pentru emblematicul Seria 3. Actuala generație a fost prezentată pentru prima dată în 2018 și continuă succesul constructorului bavarez în clasa medie. Chiar dacă debutul oficial al noului Seria 3 facelift va avea loc mai târziu în acest an, deja au apărut primele poze neoficiale, care relevă schimbările aduse pentru noul model.
Imaginile au fost scurse de către Ministerul Industriei și al Tehnologiei Informației din China, iar acestea prezintă modelul în specificația destinată acestei țări. Asta înseamnă o versiune alungită pentru noul Seria 3, numită Li, care este mai lungă cu 110 milimetri față de versiunea standard.
Din imagini se pot vedea modificările estetice aduse asupra noului model. Bara din față dispune de o priză de aer redesenată și mai mare față de actualul model, alături de prize de aer mai mici în forma literei L. Farurile au fost ușor redesenate, iar inserțiile grilei amplasate în plan orizontal sunt marcate cu un finisaj cromat. Bara din spate a fost și ea redesenată, având un difuzor mai mare și reflectoare amplasate vertical. Partea din spate este completată de noile terminații ale evacuării sub forma unui trapez.
Exteriorul este completat de jante cu un design nou, iar paleta de culori va fi îmbogățită. Deși nu avem imagini cu interiorul noului model, este de așteptat ca acesta să fie dotat cu un ecran nou, mai mare și curbat. Acesta va integra instrumentarul digital și sistemul multimedia într-un singur ecran și va rula noua interfață grafică Operating System 8.
Pentru piața din China vor fi disponibile trei motoare convenționale pe benzină: 320i (156 de cai putere), 325i (183 de cai putere) și 330i (245 de cai putere). În Europa vor exista și motorizări diesel, precum și propulsoare hibride și electrificate.
Noul BMW Seria 3 facelift va debuta, oficial, mai târziu în acest an. Încă de la sfârșitul anului trecut am văzut primele indicii cu noul model, odată cu publicarea unor imagini cu modelul electric i3, bazat pe Seria 3 și vândut exclusiv în China.
via Carscoops
doar fata aia cariata a gasit designerul ca mare facelift...