Bugatti spune nu SUV-urilor: Chiron va fi urmat de un model cu patru locuri şi, poate, de o maşină electrică
Bugatti este interesat să dezvolte o limuzină cu patru locuri şi, eventual, o maşină electrică, însă nu ia în calcul lansarea unui SUV.
Bugatti a impresionat la Salonul Auto de la Geneva de la începutul acestei luni cu modelul Chiron, însă constructorul se gândeşte deja la îmbogăţirea gamei. Cel mai probabil, următorul proiect va fi o limuzină cu patru locuri, potrivit declaraţiilor făcute de directorul de brand Wolfgang Duerheimer pentru agenţia de presă Bloomberg.
"Nu-mi pot scoate din cap ideea unei limuzine cu patru locuri. Este una dintre opţiunile la care ne-am putea uita din nou pentru proiectul următor", a explicat el.
Un model cu patru locuri ar reprezenta o provocare majoră pentru un constructor precum Bugatti, care nu a mai lansat o astfel de maşină până în prezent. Singura tentativa a fost conceptul Galibier din urmă cu cinci ani. Pe de altă parte, Bugatti nu exclude nici ideea unui model electric. Dacă în cazul lui Chiron această propunere a fost abandonată din cauza faptului că ar fi poresupus o masă totală prea mare, "asta nu înseamnă că abandonăm acest subiect pentru totdeauna", a adăugat Duerheimer.
În schimb, Duerheimer nu este la fel de receptiv la ideea unui SUV. Concurenţi precum Lamborghini sau Rolls-Royce intenţionează să producă astfel de modele, însă Bugatti abordează o tactică similară cu cea a celor de la Koenigsegg. "Nu", a fost răspunsul clar al lui Duerheimer când a fost întrebat dacă ia în calcul dezvoltarea unui SUV.
Via Automotive News
E normal frate....e marca de hypercaruri. Cine isi doreste un suv hypercar ? Nu cred ca exsita cerere pt. asa ceva....