Camioneta electrică Ford F-150 Lightning va putea încărca și alte mașini electrice
Camioneta electrică de la Ford va intra în fabricație în 2022. Cu ajutorul sistemului Pro Power Onboard, de care dispune mașina, F-150 Lightning va putea fi folosit pentru alimentarea cu energie electrică a altor mașini electrice care au bateriile descărcate.
Noul Ford F-150 Lightning, un adversar pentru Tesla Cybertruck, va intra în producție în 2022. Până acum, au fost plasate peste 200.000 de comenzi pentru această mașină. O dotare importantă inclusă îin echipamentul camionetei electrice americane este sistemul Pro Power Onboard.
Sistemul, disponibil și pe modelul F-150 Power Hybrid, oferă posibilitatea de a alimenta alte mașini electrice care au nevoie de energie. Sistemul este compatibil atât cu mașinile electrice Ford, precum și cu alte automobile de la alte mărci, cu condiția ca vehiculele să aibă un port de încărcare de tipul J1772.
Prin folosirea prizei de 240 de volți a lui F-150 Lightning, încărcătorul (numit Power Cord Charger), poate oferi o autonomie de 32 de kilometri la fiecare oră de încărcare unui Mustang Mach-E cu bateria descărcată. Un F-150 Lightning poate primi până la 21 de kilometri autonomie pentru fiecare oră. Iar un E-Transit primește până la 16 kilometri autonomie după o oră de conectare la F-150 Lightning.
Așadar, sistemul le poate oferi celorlalte electrice aflate în impas un nivel de autonomie suficient pentru a putea conduce până acasă sau până la cea mai apropiată stație de încărcare.
via Carscoops
Cu alte cuvinte cei care vor rămâne in pana prostului vor fi scoși din c...t