Cel mai scump Ferrari Enzo nu este nici măcar vopsit: exemplarul se vinde cu trei milioane de euro

Publicat joi, 23.06.2016 11:38 de Bogdan Mirică

Unul dintre cele 400 de exemplare Ferrari Enzo nu a fost nici măcar vopsit. Cu toate acestea, el costă 3.1 milioane de euro pentru că are o caroserie unică.

Atunci când a lansat Enzo, Ferrari nu și-a imaginat că va declanșa o isterie. A înțeles asta abia după ce a produs 349 de exemplare ale supercarului, iar comenzile continuau să curgă. Forțați de clienți, italienii au decis să mai producă alte 50 de exemplare, plus un Enzo cu numărul 400, pe care l-au donat Vaticanului pentru a fi vândut în scopuri caritabile.

Printre ultimele exemplare Ferrari Enzo produse există și unul special. Este vorba despre unicul Enzo cu o caroserie nevopsită, compusă doar din fibră de carbon. Supercarul reprezintă o apariție neobișnuită, având în vedere că aspectul său este unul brut, fără un finisaj clasic în culoarea roșie sau orice altă nuanță din paleta Ferrari.

Caroseria a fost construită de o companie italiană, denumită Carrozeria Zanasi, recunoscută pentru colaborarea strânsă cu Ferrari. Zanasi se ocupă de o parte din cererile de personalizare ale italienilor, dar și de mașinile avariate.

Exemplarul Ferrari Enzo cu o caroserie din fibră de carbon este scos la licitație de compania Exotic Motors pentru suma de 3.5 milioane de dolari, echivalentul a 3.1 milioane de euro. Prin urmare, acesta ar urma să devină cel mai scump Enzo vândut până acum.