Cele mai mari companii de asigurări RCA au fost amendate: City Insurance și Euroins plătesc despăgubirile cu întârziere
City Insurance și Euroins, cele două companii care dețin împreună 70% din piața asigurărilor RCA, au fost amendate cu câte 50.000 de lei pentru că plătesc cu întârziere despăgubirile.
Piața asigurărilor RCA din România este dominată de companiile City Insurance și Euroins, care dețin împreună o cotă de piață de 69.7%.
Cele două companii sunt preferate de șoferi datorită prețurilor mici pe care le practică, însă acest lucru are ca efect plata cu întârziere a despăgubirilor.
Situația este practic cunoscută în piață de ani de zile, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis abia acum să intervină timid și să amendeze cele două companii cu câte 50.000 de lei.
În motivarea deciziei, ASF explică faptul că amenzile au fost acordate atât ca urmare a plăților cu întârziere pentru despăgubiri, cât și pentru transmiterea cu întârziere a ofertelor de despăgubire și a notificărilor cu privire la motivele pentru care plata despăgubirilor nu a fost aprobată. Cele două companii au însă posibilitatea de a contesta decizia în termen de 30 de zile.
Situația de pe piața asigurărilor s-ar putea schimba însă în perioada următoare, întrucât ASF a anunțat că analizează posibilitatea ca serviciul de decontare directă să devină obligatoriu pentru asigurările RCA. Într-o astfel de situație, clienții vor alege compania de asigurări în funcție de calitatea serviciilor în cazul necesității unei despăgubiri și mai puțin în funcție de prețul final al poliței.
Pe de altă parte, un proiect concret pentru modificarea legii RCA prevede, printre altele, eliminarea limitării cheltuielilor administrative și de vânzare pentru polițe, ceea ce ar putea avea ca efect creșterea primelor de asigurare.
Via Hotnews
Ar fi foarte bine sa devina obligatorie decontarea directa, este modul normal de functionare intr-o piata in care ASF-ul permite derapajele evidente ale unor asiguratori. Sa vedem atunci cine mai da bani la Euroins et al!