CEO-ul GM: "Nu regretăm închiderea mărcilor Pontiac, Saab, Hummer şi Saturn şi nici nu vom reveni asupra deciziei"

Publicat joi, 29.01.2015 14:02 de Sebastian Toma

CEO-ul General Motors, Mary Barra, a declarat că GM nu regretă în niciun fel închiderea mărcilor la care a renunţat voluntar în 2008 şi 2009 şi că nu au în plan relansarea vreuneia.

Mary Barra, CEO-ul General Motors, a declarat că nu pregăteşte revenirea niciunei mărci la care a renunţat concernul american înainte de intrarea în insolvenţă. Barra afirmă că General Motors nu simte lipsa niciunei mărci la care a renunţat, indiferent că este vorba despre Saab, Pontiac, Hummer sau Saturn.

Reprezentanţii companiei americane au declarat că au abordat foştii clienţi ai mărcilor respective şi i-au informat despre noile produse General Motors. În cazul clienţilor Pontiac, de exemplu, le-au fost oferite mai multe prime de loialitate clienţilor pentru a-i convinge să aleagă noi produse ale concernului General Motors. Ryndee Carney, purtătorul de cuvânt al companiei General Motors, nu a răspuns la întrebările referitoare la eficacitatea acestei practici.

Între timp, cei de la Fiat Chrysler Automobiles derulează o campanie de atragere a foştilor clienţi Hummer şi Pontiac în reprezentanţele Dodge. Gamele Dodge şi Ram ar încerca să ofere exact ce asigurau produsele Hummer şi Pontiac, dar adaptate la cerinţele anului curent. Reprezentanţii Dodge nu au intrat în detalii în privinţa acestei strategii, preferând să declare că sunt ”deschişi pentru orice client, indiferent de unde provine”.

Declaraţiile lui Mary Barra privind detaşarea GM de fostele mărci din portofoliu pare să infirme posibilitatea dezvoltării unui rival al lui Jeep Wrangler. Respectivul model ar fi avut un design care să amintească de gama Hummer şi ar fi avut capacităţi off-road impresionante, afirmau zvonurile respective. Un model oferit de General Motors care să amintească de defunctele modele Hummer este încă o posibilitate până la lansarea unui model diferit de această direcţie, dar compania americană nu confirmă şi nici nu infirmă posibilitatea respectivă. În orice caz, respectivul model, deşi inspirat stilistic de Hummer, nu va purta numele mărcii respective.

Via WCF | AutomotiveNews (înreg.)| Sursă foto

  • Samir, joi, 29.01.2015 14:27

    Imi poate explica si mie ierarhia marcilor + a celor ce nu mai sunt de la GM ? Ce ofera fiecare ? La FIAT: -Alfa - sportivitate -Lancia - lux -Fiat- volum VW: -Bentley - lux (dar nu il iau in considerare) -Audi - lux -VW - volum -Skoda - low cost -Seat - sportivitate

  • Andy, joi, 29.01.2015 14:43

    Samir, in primul rand Skoda nu e low-cost. Preturile sunt cu mult peste Dacia la modele comparative si de dotari/motorizari/finisari etc nu mai zic. Skoda, la fel ca Hyundai-Kia, Renault sunt marci de volum-buget, adica ofera mai multe la preturi un pic mai mici decat producatorii de volum clasici gen Peugeot sau VW. VW are si tendinte mai spre premium insa nu suficient de mari pentru ca altfel s-ar canibaliza cu Audi. La GM treba sta cam asa: Chevrolet - volum-buget (ca in toata istoria) + modele muscle (Camaro) si super-sport (Corvette) Buick si Opel/Vauxhall - volum cu tente premium pe alocuri la Buick in special Cadillac - premium Fostele marci: Pontiac - in general modele Chevrolet cu design; tot volum-buget Oldsmobile (de care Barra nu zice nimic) - volum cu tente premium, la fel ca Buick Saab - premium Hummer nu mai are nevoie de nicio prezentare Saturn - Buick/Opel/Vauxhall sau Saab in alte haine - asta e chiar o marca pe care nu cred ca o plange nimeni

  • mntsn, joi, 29.01.2015 15:36

    @Andy: in mare asa e, as adauga ca Pontiac facea badge engineering pe modele Chevrolet, la care adauga o nota sport. De Oldsmobile nu aminteste nimic ca este mort si ingropat de mult, cred ca in declaratia asta de presa se aveau in vedere marcile inchise recent. Saturn e marca sub care au inceput sa fie vandute Opel-urile in US, iar dupa esecul sau, rolul de Opel in haine americane l-a preluat Buick. Eu personal nu plang dupa nicio marca din cele pomenite de Barra (imi pare rau doar de Saab ca nu si-a mai gasit locul) si as merge cu taierile si mai departe. GM in opinia mea, daca ar ramane doar cu Chevrolet + Cadillac ar avea o oferta mult mai bine definita si mai pe gustul meu. Povestea asta cu marcile in plus pe piata am mai amintit-o pe aici, la GM as avea relativ putin de lucru, insa la alte grupuri, ohoo...as taia cu barda :)) ... prea multe marci inutile fac umbra pamantului.

  • Andy, joi, 29.01.2015 17:25

    @mntsn Grupul Ford taiase Mercury (care era concurentul clasic Buick si Dodge) in timp ce grupul Chrysler (concurent cu Cadillac si Lincoln) a taiat Plymouth (concurentul clasic Chevrolet si Ford - ca brand - ). Industria americana a suferit mult in urma celor doua debarcari asiatice, cea Japoneza si cea Coreeana, insa asta e viata. Europa rezista binisor la invazia respectiva oricum. Probabil ca europenii tin mai mult la marcile lor si sunt mai nationalisti si nu atat de pragmatici ca americanii pentru care buzunarul si finantele primeaza mereu. Oricum in urmatorii 15 ani industria auto va arata cu totul altfel iar batalia copilareasca pentru locul 1 intre marile grupuri (Toyota, VW si GM) va ramane in istorie. Nu cred ca vreunul din grupurile respective vor mai emite pretentii pentru primul loc peste 15 ani. Poate doar pentru un loc 3.

  • LauCalin, joi, 29.01.2015 17:56

    Singura marca de care imi pare rau este SAAB. Daca americanii stiau sa puna la punct marca asta pentru Europa si chiar si America (inca mai sunt destui fideli ai aceste marci si peste ocean), puteau iesi niste masini interesante si puteau iesi si ceva bani. Dar din moment ce acesti indivizi au acum in ograda marca Opel pentru ca a intervenit Merkel (va mai amintiti ca GM a vrut sa vanda Opel)... nu cred ca trebuie sa mai mire pe nimeni restul gafelor pe care le fac de ani de zile. Daca GM vindea Opel, in America Buick si poate si Chevrolet ar fi avut grav de suferit. Costurile de dezvoltare ale unor platforme si tehnologii pentru o gama mai restransa de masini, ar fi insemnat si costuri de productie mai mari. Dar a trebuit sa intervina un presedinte de tara, nu un director al companilei care are in conturi milioane de euro. Iar Saturn de exemplu nici nu trebuia sa existe. A fost o incapatanare a unor director de la sfarsitul anilor '80 care au avut viziunea lui "peste prajit". Dar americanii se cred doar ei si restul.Uite ca nu e chiar asa. Din partea mea se pot duce in cap ca nu ma intereseaza ca prea se cred buni la toate.

  • inexorabil, joi, 29.01.2015 23:13

    Singura concluzie pe care o pot trage eu este că aceste puşlamale, care au uzurpat scaunele unor “monştri sacri” ce au scris glorie la (cu) GM, sunt încă dominate, în mod neverosimil, de fobie faţă de (re)numele Oldsmobile (de aceea, nici nu l-au pomenit, deşi desfiinţarea lui face parte tot din istoria recentă; 2008, 2009, 2004…care-i diferenţa?). Cu ce (le-) o fi greşit biata marcă, cea mai veche în branşa auto din SUA? Chiar şi în perioada “GM ═ crappy cars” (care a început cam de la mijlocul ultimului deceniu al secolului trecut), Olds a mizat pe calitate superioară. Mai rar atâta infamie… Spală-te pe dinţi, Barra, atunci când (nu) vorbeşti despre Oldsmobile.

  • mog, vineri, 30.01.2015 10:07

    sorry inexorabil, dar si Buick al tau nu mai e deloc Buick de cand vand niste Opel redenumite si cu grila schimbata.

  • Andy, vineri, 30.01.2015 11:40

    @mog sau Opelurile sunt de fapt Buick cu alta grila...depinde de unde privesti tinand cont ca vorbim de acelasi concern.

  • misha_zaitev, vineri, 30.01.2015 16:14

    Andy, Mog are dreptate ... Perioada in care Opel fabrica masini copiate parca dupa modelele americane, a se vedea celebrele Senator, Rekor, Rekord Olymia, Diplomat, Commodore, etc., a apus. Acum masinile dezvoltate de Opel in Europa sunt vandute sub branduri americane. Cat despre lamentarile unor intelectuali neantelesi legate de disparitia tragica a unor branduri celebre de peste ocean, despre raurile de lacrimi pe care acestia le varsa din acesta pricina, despre drama pe care ei o traiiesc neputandu-se obisnui cu gandul ca nimic nu-i etern, nu pot sa spun decat ca de fiecare data cand cred ca plangaciosii de serviciu au atins nivelul maxim al penibilului, corul bocitoarelor reancepe vrand parca sa ma contrazica. In fata lor argumentul ca Talbot, Simca, Wanderer, Horsch, Hispano-suiza, Austin, Amilcar etc. etc. au avut aceeasi traditie si la fel de mult stil, dar au disparut si ele, nu conteaza! Nu conteaza faptul ca sub aceasta conducere mult hulita, Opel, un brand la fel de traditional halit de GM in perioada interbelica, isi recapata stralucirea de odinioara! Conteaza doar fixatia care au facut-o pentru o organizatie de supravietuirea careia sunt deranjati.