Chevrolet a donat două Spark-uri organizaţiei SOS Satele Copiilor din Bucureşti
Chevrolet îşi aniversează centenarul prin donarea a 100 de automobile organizaţiei SOS Satele Copiilor. În România, organizaţia va primi 4 automobile Chevrolet, două fiind livrate în Bucureşti.
Chevrolet a început o campanie de donare de automobile organizaţiei internaţionale "SOS Satele Copiilor". Marca americană va dona patru automobile Chevrolet organizaţiei SOS Satele Copiilor din România, trei fiind deja livrate. Primul a fost un Chevrolet Cruze, livrat organizaţiei din Sibiu, iar următoarele două sunt
"Aşa cum anunţam la începutul anului, Chevrolet a ales să-şi sărbătorească centenarul dăruind 100 de maşini organizaţiei SOS Satele Copiilor din Europa. Astăzi oferim cu bucurie încă două din cele patru maşini care vor fi donate în România.”, a declarat Cătălin Manta, Country Manager Chevrolet România.
Preşedintele Organizaţiei SOS Satele Copiilor România, Dl. Mihai Neguţ a ţinut să sublinieze utilitatea celor două modele care vor fi folosite în programele organizaţiei. Legat de donaţia Chevrolet, Dl. Neguţ a adăugat: "Vă urez să aveţi de o sută de ori mai multe vânzări şi vă transmit o sută de mii de mulţumiri din partea SOS Satele Copiilor pentru iniţiativa Chevrolet."
Chevrolet va oferi organizaţiei SOS Satele Copiilor 20 de autovehicule de oraș Spark, 20 de Aveo hatchback, 20 de unităţi Cruze, 20 de exemplare ale monovolumului Orlando cu 7 locuri şi 20 de SUV-uri Captiva cu 7 locuri. SOS Satele Copiilor România este o organizaţie umanitară, care ocroteşte copiii care nu pot fi îngrijiţi de proprii părinţi, asigurându-le o familie substutivă şi un cămin permanent, până la integrarea lor socială şi profesională sau până la reintegrarea lor în familia naturală. Cele două automobile Spark au fost donate de Chevrolet în parteneriat cu dealerul său, Di-Bas.
Via | Chevrolet
Foto | Ciprian Mihai
O campanie de laudat! Are intradevar substanta prin numarul de vehicole livrate,diversitatea lor si grija de dupa livrare,un lucru pe care nu il intalnesti prea des!