Chevrolet lansează noul Corvette ZR1: 755 de cai putere și o viteză maximă de peste 338 km/h
Corvette ZR1 a fost prezentat oficial în cadrul Salonului Auto de la Dubai. Modelul constructorului american oferă 755 de cai putere, 969 Nm și promite o viteză maximă de peste 338 km/h.
Chevrolet a prezentat noul Corvette ZR1 în cadrul Salonului Auto de la Dubai. Constructorul american spune că acesta este cel mai puternic și cel mai rapid Corvette de serie din istorie, iar debutul comercial va avea loc în primăvara anului viitor.
Chevrolet Corvette ZR1 este propulsat de un motor V8 de 6.2 litri cu indicativ LT5. Unitatea oferă 755 de cai putere și un cuplu motor de 969 Nm. Resursele propulsorului sunt puse în valoare cu ajutorul unei transmisii manuale cu șapte rapoarte sau, în premieră pentru Corvette ZR1, prin intermediul unei cutii automate cu opt trepte. Constructorul american nu oferă informații cu privire la sprintul 0-100 km/h, însă ne spune că viteza maximă trece de 338 km/h.
Noul Corvette ZR1 oferă o apăsare aerodinamică cu 70% mai mare comparativ cu Corvette Z06, iar americanii pun la dispoziție și pachetul ZTK Performance. Acesta din urmă oferă un eleron ceva mai generos, elemente aerodinamice modificate în zona frontală și anvelope Michelin Pilot Sport Cup 2. De asemenea, pachetul include și setări speciale pentru amortizoarele controlate electronic.
Chevrolet oferă pe noul Corvette ZR1 și pachetul Sebring Orange Design. După cum probabil ați intuit, avem în față un kit care oferă o caroserie și o serie de elemente de interior vopsite în nuanța Sebring Orange.
-
Kirotractor, luni, 13.11.2017 11:33
@someone: Da, viitoarea generație Corvette va fi 100% cu motor central. Subscriu și la opinia că se exagerează-n ultima vreme cu goana după CP - nu doar în cazul Corvette - în loc să se favorizeze reducerea masei proprii a (super-hyper) sportivelor. Ăsta-i trendul însă printre cei cu bani în exces (na că era să zic nemunciți. :-)). Ultimă remarcă: cum era de așteptat, și prețul noii versiuni de top e relativ accesibil în Europa, comparativ cu concurența directă (104.000 euro, deși în unele țări ca Franța așa-zisul malus e de 10.500 euro din cauza obsesiei emisiilor de CO2). La fel e și prețul versiunii *normale*, concurentă a lui 911 Carrera - doar 75.000 euro. ...Inexplicabilă în schimb (dar deloc nouă nici ea) diferența enormă fațță de prețul de peste Ocean (65.000 $ pt noul ZR1), fie și luînd în calcul suplimentul datorat TVA-ului, transportului etc.
-
inexorabil, luni, 13.11.2017 11:55
Da, băieţi, chiar se exagerează…La modul cel mai obiectiv afirm! De fapt, iată ce scriam eu pe AM (02.03.2016) : “Devin tot mai convins că noțiunea de mașină supersport ar trebui să fie definită de niște limite: viteză maximă 350 km/h și putere maximă 700 CP (“din fabrică”) – “plaja” n-are importanță. Am observat că ȋmpătimiții (ideii) de viteză se căznesc să argumenteze rostul existențial al “hypercarurilor”: că vor figura la marile licitații de peste decenii, că vor valora atunci mai mult decât ȋn momentul fabricației, că materialele care le compun sunt de o calitate intergalactică etc.”. Mă rog, să admitem că noul ZR1 nu depăşeşte limitele teoretice, dar în viitor...nu putem garanta. Însă – he-he! – de ce să fiu ipocrit? Da, aţi ghicit: mă încântă reapariţia versiunii de vârf a miticului Corvette. Dacă tot m-am citat singur, vă mai servesc un pasaj, de data asta mai recent (27.08.2017) : „Mafiotovici... ține-te bine, căci se aude că noul Corvette ZR1 va ieși cu 750 CP “din fabrică”…bietul Nissan GT-R!”... Cât despre „plajă”, în mod intuitiv ar trebui să se „lase” sub trei secunde... Concluzia nu lasă loc de echivoc: mamăăăăă, de ce m-ai născut pe-aiiiiici?
-
xxx, luni, 13.11.2017 14:56
Concluzia nu lasă loc de echivoc: mamăăăăă, de ce m-ai născut pe-aiiiiici? Îți jur ca se poate si mai rău! Referitor la hyper-car-uri le consider ca un fel de "Prêt à porte " dar n-a venit încă timpul lor pentru mine!
-
inexorabil, luni, 13.11.2017 15:44
@xxx, am folosit o hiperbolă, nicidecum un reproş la adresa fiinţei care mi-a dat viaţă. Dar socotesc prezenţa mea aici o neşansă d.p.d.v. automobilistic, dintr-un motiv deseori dezbătut: într-o ţară în care, pentru majoritatea populaţiei, nu există decât ghermănoase (exclud Opel din vedere, care, de obicei, nu “fuge de rupe”, deci, în opinia “cunoscătorilor”, ar fi cât se poate de ne-german şi de ne-calitativ), a admira şi a îndrăgi “melcii” (se subînţelege la ce mă refer) americani mi se par opţiuni cu atât mai savuroase…
-
someone, luni, 13.11.2017 19:42
vrea sa faca vreunul din voi o estimare a timpului pe "ring" ?
-
inexorabil, marţi, 14.11.2017 08:07
@someone, mă încumet eu: ar fi de aşteptat să iasă mai bine decât Dodge Viper ACR Extreme (7:01.30), dar mă îndoiesc că ar putea ameninţa poziţia lui Lamborghini Huracan Performante (6:52.01) – oricum, aş fi mai mult decât mulţumit dacă ar doborî timpul lui Porsche 918 Spyder (6:57.00).
-
inexorabil, marţi, 14.11.2017 08:11
PS. O eventuală reuşită de răsunet depinde însă, în mod fundamental, de abilităţile unui pilot deja familiarizat cu potenţialul maşinii. Logic, nu?
-
xxx, marţi, 14.11.2017 08:26
@inexorabil m-am referit strict la zona geografica. Am adunate in mulți ani de munca cam 9 luni lucrate efectiv in USA (nu sunt consecutive misiuni de 4-5 săptămâni), crede-mă ca 99% din oamenii de acolo se nasc "fii ploi" si mor "fii ploi", nici măcar nu au șansa sa emigreze ca noi. La noi un inginer corect nu moare de foame (se chinuie dar nu ca in USA) iar un salahor in București i-a intre 150-200lei/zi. Acolo am avut ca mașini de serviciu Ford Ranger, Chevrolet Colorado si Silverado (trebuia sa car uneltele de munca) si o data pentru 2 zile un Camaro (o aroganta pe care si-a permis-o firma) Cultura mea automobilistica nu-mi permite sa evaluez corect mașinile lor. Mie nu-mi plac pentru ca nu le înțeleg utilitatea dimensiunilor pe care ei le cer
-
inexorabil, marţi, 14.11.2017 19:28
@xxx, la ce-or fi bune mărimile “exagerate” ? După cum știm cu toții, prin anii ’60 – culmea, ȋn plină epocă a “namilelor” – până și ȋn optica inflexibilă a Triadei de peste Ocean s-a insinuat “necesitatea conjuncturală” a unor modele liliputane, ușoare, economice, numai că anumite teste de siguranță efectuate de IIHS ȋn anii ’70 (de genul big cars vs. small cars) au reliefat avantajul incontestabil al maselor și al dimensiunilor superioare ȋn cazul coliziunilor, mai ales al celor frontale, de pildă Chevrolet Impala vs. “Chevrolet” Vega (cu părere de rău pentru românul nostru din GM-ul acelor ani, părintele Vegăi: John DeLorean). Diferența cea mai flagrantă mi s-a părut ȋnsă cea consemnată 20 de ani mai târziu, ȋn ciocnirea Buick Park Avenue (oricum, foarte dur structural) – Geo Storm (o porcărie de Isuzu “rebadged” de GM ȋn SUA). La urma urmei, contează glasul specialistului, ȋn speță IIHS, care afirma ȋn anii trecuți: “New crash tests demonstrate the influence of vehicle size and weight on safety in crashes; results are relevant to fuel economy policies […] If automakers downsize cars so their fleets use less fuel, occupant safety will be compromised”. Cu toate acestea, teoria “inutilității grotești a vapoarelor americane” (de obicei emisă de cei cu “cultură auto solidă”, care excelează ȋn elocvență cifrică & calitativă pro-germană) #rezistă :) Pretutindeni pe Glob.
-
xxx, vineri, 17.11.2017 11:02
@inexorabil Si daca se lovesc 2 Silverado la 90 mile/ora frontal, o scapă vreunul? Cred ca este in ADN-ul lor: s-o am pe cea mai mare! (putere, casa, mașină, ....). Asta le este cultura, trebuie s-o accept ca stare de fapt, nu sunt obligat sa fiu de acord. Din experiența mea acolo: sunt super onești, nu te deranjează daca nu-i deranjezi (dezechilibrați sunt peste tot si sunt direct proporționali cu numărul populației), dar trăiesc într-o mare minciuna.
Citeste si
-
MODELE NOI | vineri, 22 noiembrieNoua Kia EV9 GT: cea mai puternică versiune are 501 cai putereKia a dezvăluit oficial noul EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului electric. Noua versiune de performanță promite un propulsor de 501 cai putere și aduce numeroase elemente vizuale noi și exclusive. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembriePrimele imagini cu un nou SUV coupe electric DS: promite autonomie de 750 kmDS a publicat primele imagini oficiale cu un viitor SUV coupe electric. Noul model, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, promite o autonomie de 750 de kilometri. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembrieNoul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 kmHyundai a dezvăluit oficial noul său etalon, Ioniq 9. Acesta este un SUV electric cu 3 rânduri de scaune și este cel mai avansat model din actuala gamă a mărcii sud-coreene. Citeste tot
-
MODELE NOI | miercuri, 20 noiembrieBMW: primele mașini de teste Neue Klasse X, produse în UngariaBMW a anunțat oficial că a produs primele prototipuri de teste ale viitorului Neue Klasse X. Vehiculele destinate testelor au fost produse în Ungaria, la uzina de la Debrecen. Citeste tot
-
MODELE NOI | marţi, 19 noiembrieViitorul Citroen C4, rival pentru Dacia Duster?Viitoarea generație a lui Citroen C4 este pe cale să devină un rival direct pentru modele ca Dacia Duster. Noul model compact va fi inspirat de conceptul Citroen Oli, prezentat în urmă cu 2 ani. Citeste tot
chiar si z06 e puternica, dar asta deja exagereaza. la urmatoarea generatie, corvette cred ca va trece la motor central, pentru ca o putere mai mare de atat e greu de strunit eficient cu configuratia FR.