Chinezii de la BYD trec în fața Tesla în topul vânzărilor de mașini electrice, în luna aprilie

Publicat vineri, 23.05.2025 12:35 de Alexandru Monenciu

Potrivit celor mai recente cifre de vânzări, chinezii de la BYD i-au întrecut pe americanii de la Tesla, în a patra lună din 2025. Vânzările mărcii asiatice au crescut cu 169%, comparativ cu aceeași lună din 2024.

Compania chinezească Build Your Dreams, sau BYD pe scurt, este pe val în Europa. Cele mai recente cifre de vânzări nu fac decât să întărească și mai mult această idee.

În luna aprilie, BYD a comercializat 7.231 de mașini pe Bătrânul Continent, cu 169% mai multe decât în aceeași lună din 2024. Marea surpriză este că, pentru prima oară, a depășit Tesla în topul vănzărilor de mașini electrice din Europa.

Marca americană a comercializat 7.165 de exemplare, în luna aprilie. Deși diferența dintre cele două mărci nu este mare, trebuie să te gândești că Tesla a înregistrat o scădere a vânzărilor de 49%.

Cifrele de vânzări ale chinezilor de la BYD vor crește și mai mult, având în vedere că tocmai au lansat noul Dolphin Surf pe Bătrânul Continent. Modelul cu zero emisii va costa sub 23.000 de euro, ceea ce înseamnă că amenință serios poziția unor modele deja consacrate, inclusiv poziția Daciei Spring.

Revenind la top, Volkswagen a comercializat cele mai multe mașini electrice în luna aprilie (23.514 unități). Germanii sunt urmați de BMW și Skoda.

În ceea ce privește topul general al vânzărilor, Dacia Sandero a căzut pe locul 2, în luna aprilie, după o scădere a vânzărilor de 28%. Prima poziție îi revine, pentru prima oară din 2020, lui Renault Clio. Peugeot 208 completează podiumul.

via Carscoops

  • ironR, vineri, 23.05.2025 13:00

    La cate stiri rele citisem de Tesla in ultimul timp, credeam ca sunt pe ultimul loc la vanzari :))

  • Mihai, vineri, 23.05.2025 15:25

    Deci sa intelegeti ca europenii au pus taxe la masinile full electrice chinezesti si efectul a fost cresterea BYD cu 169%. Pentru romanii care aplaudau idea taxelor :)) Doreilor, trezirea!

  • Dutz, sâmbătă, 24.05.2025 02:54

    Credeți de 169% sunt atunci când compari mere cu pere. In cazul BYD nu este doar o comparație inutile, este chiar ineptă. Idem cu creșterile de la 1 buc la 3… uauuuu 300%. Să aplauzi la așa ceva… este doar trist ;) PS BYD vin tare de tot și sunt dispuși să cheltuie fără număr. Pe electrice nu are nimeni nici o șansă, au acces la resurse (baterii, logistică etc) și nu se poate concura cu ei. Fără protecție producători din Europa care produc pe același segment sunt mâncați… pararea mea.

  • Dutz, sâmbătă, 24.05.2025 02:58

    Am uitat de Tesla… care Tesla? Nu mai nimic de oferit… vezi ultima năzdrăvănie (uglytruck). Așa zisele mașini premium sunt uzate moral, nu au ajuns niciodată premium, iar abordarea la interior (cockpit, comenzi etc) și-a atins de mult limitele. Măgăriile lui Musk, au fost doar cireașa de pe tort… TESLA nu are ce vinde și nu au fost nici o dată premium.

  • zarnesteanu, duminică, 25.05.2025 05:35

    Din pacate se pare ca BYD nu doar are sac fara fund, dar are o armata de ingineri care lucreaza chinezeste in R&D iar miile de patente incep sa-si spuna cuvantul. China este exemplul clasic in care cantitatea duce la calitate. Ca si european cu casa pe alt continent, nu pot decat sa fiu extrem de ingrijorat. Daca balanta tehnologica incepe sa se incline tot mai mult in favoarea Chinei, doar bunul Dumnezeu ne mai poate salva. Legat de masinile electrice si BYD, am gasit un video relevant: https://www.youtube.com/watch?v=_tCIVEfCdGM