Companiile de asigurări RCA, "controlate de urgenţă" după ce au anunţat creşterea preţurilor

Publicat marţi, 24.11.2015 11:47 de Daniel Popescu

Toate companiile de asigurări care emit poliţe RCA vor fi "controlate de urgenţă" după ce trei dintre acestea au anunţat că vor mări din nou tarifele.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dezvăluit că a fost înştiinţată de trei dintre cele nouă companii de asigurări care pot încheia poliţe RCA că vor mări valoarea primelor începând de anul viitor, după ce acestea au crescut deja în medie cu 15% între lunile iunie şi noiembrie.

O nouă creştere de preţuri îngrijorează ASF, care a decis să efectueze "controale de urgenţă" pentru a verifica modul în care societăţile de asigurări stabilesc preţurile.

"Sunt deja trei societăţi de asigurare care au înştiinţat ASF că vor majora primele pentru RCA. Noi nu putem interveni asupra preţurilor, însă nu ne dorim ca ele să crească până la niveluri care nu pot fi suportate de clienţi. Începem un control de urgentă, cu specialişti actuari, pentru a vedea cum îşi stabilesc preţurile cele nouă societăţi autorizate să vândă RCA", a explicat Marius Vorniceanu, vicepreşedinte ASF, pentru publicaţia Profit.

ASF va verifica practic formulele utilizate de companiile de asigurări la stabilirea preţurilor. Totuşi, chiar şi în cazul în care va identifica nereguli în acest sens, ASF nu are nicio posibilitate să împiedice creşterea tarifelor.

Creşterile înregistrate la poliţele RCA au loc ca urmare a procedurii de faliment în care se află Astra Asigurări şi a faptului că Euroins şi Carpatica Asig se afla în diverse programe de redresare financiară. De altfel, ASF a solicitat luni celor de la Euroins un aport de capital de 400 de milioane de lei, echivalentul a circa 80% din valoarea primelor subscrise anul trecut.

Via Profit

  • dragos, marţi, 24.11.2015 17:50

    doar nu puteau sa le scada, nu? adica ar fi prea de tot. trebuie doar sa le creasca inca odata si inca odata si inca odata....