Conceptul Pininfarina Nido, premiat pentru siguranta
Conceptul Pininfarina Nido a fost premiat pentru siguranta maxima oferita pasagerilor.
Conceptul Pininfarina Nido a fost desemnat proiectul care anticipeaza noile tendinte de design in domeniul transportului in cadrul ADI Compasso d’Oro Award organizat joi la Reggia di Venaria Reale, Torino. Nido este un model mic, de oras, cu doua locuri conceput pentru a oferi siguranta maxima pasagerilor.
“Acest premiu prestigios confirma eficacitatea metodei noastre de imbinarea perfecta a designului si ingineriei in procesul de proiectare a masinii. Prin Nido, aceasta abordare moderna a fost aplicata in special pentru problema de securitate a unui automobil de clasa mica”, a declarat Andrea Pininfarina, presedintele Pininfarina S.p.A., la ridicarea premiului.
Pininfarina Nido sustine si protejeaza pasagerii sai prin intermediul a trei elemente principale: un sasiu cu parte frontala deformabila si sectiune de celule rigide de siguranta in jurul ocupantilor, cochilie de sustinere a conducatorului auto si pasagerului din dreapta, care actioneaza ca o sanie pentru a putea aluneca pe un plan orizontal, si doua amortizoare care disipa surplusul de energie printr-o structura de tip fagure.
“Preimul ADI Compasso d'Oro este o recunoastere a rolului pe care Pininfarina il joaca in proiectare la nivel global, in special datorita faptului ca Nido este un exemplu clar al activitatii in domeniile inovarii si cercetarii a mobilitatii viitorului”, a afirmat Lowie Vermeersch, director de design la Pininfarina, prezent si el la ceremonia de decernare a premiului.
Via | TheAutoChannel