Conflictul intern de la Volkswagen se extinde: Porsche cere compensații de 200 de milioane de euro de la Audi pentru Dieselgate
Porsche solicită celor de la Audi compensații de 200 de milioane de euro pentru manipularea emisiilor la motorul diesel V6 TDI de 3.0 litri pe care îl folosește pentru Cayenne.
Presa internațională a relatat pe parcursul săptămânii trecute că în cadrul Grupului Volkswagen a izbucnit un conflict între Volkswagen și Skoda, ca urmare a concurenței mărcii de la Mlada Boleslav asupra constructorului german.
Iată că acum apare încă un conflict intern, de data aceasta între Porsche și Audi, iar mărul discordiei este reprezentat de scandalul Dieselgate.
Producătorul a fost nevoit la un moment dat să retragă de pe piața din Germania această versiune a lui Cayenne, iar Elveția a interzis înmatricularea acestora. De altfel, noua generație Porsche Cayenne a fost dezvăluită în luna septembrie fără versiune diesel, despre care germanii au afirmat că va sosi pe piață la o dată ulterioară.
Ca urmare a acestor probleme, Porsche solicită despăgubiri în valoare de 200 de milioane de euro din partea Audi, care să acopere costurile cu update-urile pentru motor și măsurile propuse pentru clienți, dar și reducerea profiturilor în urma retragerii variantei diesel de la comercializare. Informațiile au fost dezvăluite de publicația Bld și citate de agenția de presă Reuters, iar până în prezent nu au fost confirmate de părțile implicate în scandal.
Via Caradisiac
s-a intrat intr-un fel de spirala in care fortele centrifuge incep sa-si faca prezenta iar daca astfel de informatii transpira in media inseamna ca situatia e.... albastra