Controale RAR la 900 de service-uri auto și amenzi de 1.2 milioane lei: reparații cu piese din dezmembrări fără acordul clienților și alte nereguli

Publicat marţi, 08.10.2019 14:47 de Paul Cosma

Inspectorii RAR au controlat aproape 900 de service-uri auto în ultimele două luni și au dat amenzi de 1.2 milioane de lei. RAR a găsit service-uri fără autorizații de funcționare sau care efectuau reparații cu piese din dezmembrări fără acordul clienților.

Săptămâna trecută, două asociații reprezentative pentru industria auto din România au lansat un avertisment cu privire la neregulile depistate în activitatea service-urilor auto.

Peste 10.000 de service-uri auto din România funcţionează, în prezent, fără autorizaţie, acest fapt fiind posibil ca urmare a protecţiei oferite acestora de către funcţionarii publici, potrivit asociațiilor ASSAI și FORT.

În acest context, Registrul Auto Român a transmis câteva informații referitoare la activitatea inspectorilor săi din ultimele două luni. Potrivit RAR, inspectorii au verificat un număr de 891 de service-uri auto și au aplicat amenzi în valoare de 1.2 milioane de lei.

Printre neregulile depistate de RAR se numără lipsa autorizației tehnice de funcționare sau comercializarea unor “componente provenite din procesul de dezmembrare a sistemelor de frânare şi direcţie”. RAR a mai spus că unele service-uri au efectuat reparații cu piese din dezmembrări fără acordul clienților.

Via Agerpres

  • Fara alehas, marţi, 08.10.2019 18:03

    Iar banii din amenzi ar trebui sa se intoarca in proportie de 90% la clientii din ultimii 2 ani ai service-urilor respective.

  • GWL, marţi, 08.10.2019 18:58

    Romania hotilor.

  • ingerulol, marţi, 08.10.2019 20:40

    Pai cine dracu` i-a pus sa se duca acolo la Marcel din coltu` strazii sa-si repare masina ? Cine l-a indemnat ? Statul ? Ce e pomana asta ... ar trebui amendati si aia ca si-au facut reparatii pe naspa , au introdus niste rable in trafic cu piese din alte rable. Am vazut service-uri legale de cartier cu preturi decente incat sa nu fie nevoie de "mizerii" de-astea , dar asa e romanu`. Sa ii dea statul daca se poate

  • Kotegaeshi, marţi, 08.10.2019 20:49

    Reparatii cu piese second hand fara acordul clientilor.......Iar clientii platesc reparatiile ca si cum ar fi facute cu piese noi? Se fura, se minte, se inseala , se da mita......incepand de la guvern si terminandu-se peste tot. Unu-i hot, si toti ca unu" Cei care mai au coloana vertebrala sunt foarte putini.. Probabil ca sfarsitul lumii este aproape. O gramada de motive exista. Iar daca ne uitam in gradina noastra , realizam ca sfarsitul este aici. Dar motivele sunt altele.

  • mihai, miercuri, 09.10.2019 20:39

    Evaziune, spalare de bani, mafie , coruptie , incompetenta...