Dacia a depășit Volkswagen la vânzările în Franța: marca de la Mioveni a crescut cu 21% în primele 10 luni ale anului
Dacia a vândut peste 10.000 de unități în Franța în luna octombrie și a reușit să depășească Volkswagen într-un clasament al primelor 10 luni ale anului.
Piața auto din Franța a trecut cu bine de trecerea la noile teste WLTP, iar pentru luna octombrie a raportat vânzări de aproape 174.000 de unități, în scădere cu numai 1.5% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Cea mai mare creștere a vânzărilor a fost obținută de Dacia, care a comercializat 10.138 de unități, cu 19.5% peste nivelul din octombrie 2017.
O altă noutate majoră este însă că Dacia a reușit performanța de a surclasa Volkswagen la nivelul primelor 10 luni ale anului. Cu vânzări de 118.372 de unități în perioada ianuarie-octombrie, Dacia a înregistrat o creștere de 21.1% care i-a permis să urce pe locul 4 și în clasamentul primelor 10 luni ale anului.
Volkswagen s-a oprit la pragul de 114.074 de unități și plătește astfel tribut scăderilor masive de vânzări generate de introducerea WLTP. De altfel, marca germană a înregistrat o scădere de 23.6% și în luna octombrie, iar la nivelul primelor 10 luni a raportat o creștere de numai 0.9%.
În clasamentul pe modele, Dacia Sandero ocupă în continuare locul 6 atât pentru luna octombrie (5.503 unități), cât și la nivelul anului 2018 (58.456 unități). Intre timp, Dacia Duster a pătruns în top 10 la nivelul anului 2018 după ce a înregistrat 39.745 unități livrate, dintre care 3.366 unități în luna octombrie.
Via Caradisiac
Interesant, nu vreau sa stiu unde ar fi ajuns Dacia daca gama Logan/Sandero ar fi avut si un motor pe benzina cat de cat decent.