Dacia Logan 10 Ani este premiul cel mare al tombolei organizate la Târgul Gaudeamus 2014

Publicat marţi, 18.11.2014 14:42 de Sebastian Toma

La nouă ani de la începutul colaborării dintre Dacia şi Târgul de carte Gaudeamus, sponsorul auto al evenimentului va oferi cadou un "Logan 10 Ani" în urma unei tombole.

Dacia Logan 10 Ani, versiunea aniversară a berlinei fabricate în Mioveni, va fi marele premiu acordat de producătorul român în cadrul Târgului de carte Gaudeamus 2014. Dacia este partener al Gaudeamus de nouă ani, iar reprezentanţii mărcii au decis să sărbătorească această colaborare într-un mod care să facă târgul mai atractiv pentru un număr mai mare de vizitatori. Maşina va putea fi câştigată în cadrul unei tombole, care va fi efectuată duminică, 23 noiembri 2014, în cadrul standului Dacia de la Târgul Gaudeamus. Vor fi trase la sorţi biletele şi abonamentele de intrare la târg, deci numai participanţii plătitori la Gaudeamus 2014 vor avea şansa să câştige un Dacia Logan "10 Ani".

TEST DRIVE DACIA LOGAN 10 ANI

În acelaşi stand, cei de la Dacia organizează un altfel de concurs, prin care vizitatorii sunt invitaţi să asocieze un parfum cu o carte. Reprezentanţii Dacia spun că există două tipuri de parfumuri asociabile cu o carte: cele care se degajă imediat ce deschidem cartea şi cele pe care ni le lasă opera la final. Cei care vor ghici parfumul cărţii din mai multe variante posibile vor primi cadou odorizante stilizate de maşină. Partea cea mai interesantă referitoare la aceste odorizante, pe lângă formele speciale alese pentru ele, este că fiecare odorizant în parte are ataşat un link de unde se vor putea descărca audiobook-uri. Astfel, vizitatorii standului vor putea simţi în maşină "parfumul cărţii" şi vor putea asculta şi cartea în format audio, direct de la sistemul audio. Vorbim despre cea mai interactivă acţiune derulată de Dacia în România de la concursurile care implicau distribuirea de ”chei” pentru tombola care avea ca premiu o maşină.

Ediţia limitată Logan 10 Ani este oferită doar clienţilor din România şi vine cu dotări şi accesorii speciale.

Dacia lansează ediţia specială Logan 10 ani: climatizare automată, comenzi pe uşi şi semnal în oglinzi

Standul Dacia de la Târgul internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, derulat la Bucureşti în perioada 19-23 ianuarie, va avea numeroase evenimente organizate în perioada evenimentului. Acestea vor include lansări de carte, momente artistice, activităţi inedite pentru copii, întâlniri cu personalităţi din diferite domenii, concursuri cu premii şi, desigur, popas pentru lectură şi răsfoit cărţi preferat. Dacia susţine literatura şi încurajează cititul în orice formă, indiferent că este carte tipărită, e-book sau audiobook. În ultimii ani, edituri, autori români şi străini de renume au ales să-şi lanseze cărţile în standul Dacia la Gaudeamus.

La mulţi ani, Dacia Logan! 10 de ani de la lansarea revoluţiei auto accesibile

Via Dacia

  • Suleyman Cunoscatoru, marţi, 18.11.2014 17:46

    Tot Logan este... si in plus are si motorizari de... macar de erau cele de 90cp. Jante pe 16, clima automata la un motor de 75cp, frumos !

  • gogu, miercuri, 19.11.2014 15:17

    de acord in parte cu Suleyman. Puteau sa puna pe acest model si motorul tCe 115, care pe Dokker are acelasi pret ca dCi 90. Sau chiar tCe 125, care pe Duster e cu 500 de euro mai scump decat dCi 90. Si cu peste 110 caluti chiar era o serie limitata deosebita

  • LR, miercuri, 19.11.2014 22:11

    Nu pot să înțeleg de ce nu au pus niște motorizări serioase pe această ediție. Parcă e destinată doar pensionarilor.