La mulţi ani, Dacia Logan! 10 de ani de la lansarea revoluţiei auto accesibile

Publicat marţi, 03.06.2014 11:02 de Sebastian Toma

Dacia sărbătoreşte 10 de ani de la prezentarea primului Logan de serie în România. Între timp, modelul a ajuns la a doua generaţie şi are alături o gamă întreagă, recunoscută la nivel european.

Dacia Logan, primul model al mărcii româneşti creat de la zero după preluarea companiei de Grupul Renault, aniversează zece ani de la lansare. Proiectat în patru ani şi având numele de cod "X90", Logan a fost anunţat de cei de la Renault încă din 1999, berlina fiind proiectul low-cost al concernului francez pentru relansarea mărcii proaspăt-achiziţionate la vremea respectivă, Automobile Dacia.

În primă fază, modelul nu era vândut şi în Europa de Vest, dar la un an de la lansarea din România, Dacia Logan a început să fie comercialziat oficial şi pe alte pieţe, ajungând să fie vândut şi în India (2007). Debutul comercial a avut loc în septembrie 2004, iar Dacia a reuşit să vândă 22.833 unităţi Logan până la sfârşitul anului. Anul 2005 a adus o creştere fulminantă a vânzărilor, aducând 135.184 de unităţi Logan comercializate. În 2007, cu un an înainte de restilizare (numită faza II la Dacia), Logan a fost vândută în 230.294 de unităţi.

TEST DRIVE DACIA LOGAN II 0.9 TCe LAUREATE

Această schiţă a dat naştere primului Logan, cu nume de cod X90. Maşina a fost desenată la Paris.

Platforma X90, cea care i-a dat naştere lui Logan şi întregii game care-l înconjoară, a aniversat un milione de unităţi produse în septembrie 2009. La vremea respectivă, X90 era baza pentru cinci modele, oferite în 27 de versiuni, toate construite la Mioveni. Din primul milion de vehicule construite pe platforma X90, 576.887 erau Logan berlină, 246.869 erau Logan MCV, 144.931 erau Sandero, 11.897 erau Logan Van, iar restul de 11.416 erau Logan Pick-Up. Circa 85% din producţia uzinei de la Mioveni ajungea la export la vremea respectivă, procentul crescând la peste 95 la sută în anul 2013.

TEST DRIVE DACIA LOGAN II 1.5 dCi LAUREATE

Inginerii şi designerii care au lucrat la proiectul X90 au avut trei obiective: o maşină modernă, fiabilă şi accesibilă.

Dacia va produce motoare Euro 6 la uzina din Mioveni

Prima generaţie Logan a fost construite pe platforma B0, dezvoltată specială pentru gama Dacia, care este comună cu cea a lui Sandero şi Duster. Aceeaşi platformă este folosită şi de partenerul de alianţă AvtoVAZ pentru construcţia lui Lada Largus, o versiune cu alte sigle, dotări şi motorizări a lui Logan MCV. Succesul primului Logan şi exigenţele clienţilor au dus la dezvoltarea unei noi platforme, derivate din B0, numită M0, care a fost folosită pentru a construi modelele Lodgy, Dokker, Sandero II, Logan II şi Renault Symbol III. Încă de la început, avantajul comercial şi tehnologic al gamei Dacia era reprezentat de folosirea componentelor şi know-how-ului deja existent în Grupul Renault, ceea ce a permis folosirea unor soluţii impresionante de reducere a costurilor. Printre acestea se numără oglinzile laterale simetrice, care pot fi folosite pe oricare parte a vehiculului, planşa de bord construită dintr-o singură bucată prin injecţia de mase plastice şi altele.

Uzina Dacia din Mioveni a produs cinci milioane de automobile

Via Dacia

  • DAC, marţi, 03.06.2014 12:01

    La multi ani!

  • mishazaitev, marţi, 03.06.2014 12:18

    La multi ani Dacia! La cat mai multi ani PE DRUMUL CEL BUN! Intr-o lume in care unii nu mai stiu cum sa faca Romania de ras, voi le-ati aratat romanilor ca au si motive sa fie mandrii!

  • ioi, marţi, 03.06.2014 12:31

    la multi ani IN ROMANIA, NU IN MAROC :-P

  • eee, marţi, 03.06.2014 12:33

    La Multi Ani! si cat mai multi ani si cat mai multa productie in Romania! Si sper ca tot mai multi romani le vor cumpara produsele, in detrimentul sh-urilor din germania.

  • Jermanu, marţi, 03.06.2014 12:37

    Conduc de 4 ani un Logan. L-am bagat pe drumuri foriestiere, pe drumuri de tara, pe autostrada, a vazut si mers cu a 5-a la 60, dar si 6000rpm. Probleme aparute: -un bec ars -2 puncte de rugina dupa ce a sarit vopseaua la praguri in partea din spate dar le-am remediat la timp si deocamdata nu mai apare. Cred ca puteti spune si voi astfel de experiente. Deduceti voi daca este o masina rea sau nu.

  • Azazel, marţi, 03.06.2014 14:38

    S-a intamplat ce trebuia sa se intample in mod normal. O companie straina, cu un marketing bine pus la punct, a investit in Romania si a scos profituri bune si inca mai scoate... din pacate nu in Romania pentru ca in continuare pentru un roman e mult sa dea 8-9000 de euro cel putin, pe un low cost si credit pe cativa ani. Situatia in Germania, Franta sau Anglia e cu totul alta. Deci la multi ani Dacia sub "umbrela" Renault, ca altfel s-ar fi ales preful cum s-a ales de Aro, camioanele Roman sau uzina de tractoare UTB... care doar respira si atat! Si haideti mai repede cu autostrazile alea, ca daca nu peste 10 ii vom ura La multi ani Daciei care va fi in Maroc. Ma rog, nu in totalitate. Dar productia se va muta destul de mult acolo. Deci domnu' Ponta, desi ne rupi la pretul benzinei, lasa-ne Dacia in tara! Tariceanu a adus-o, Base si Boc au crescut-o, tu ti-ai cam bagat picioarele in munca lor. Si nu, Dacia nu este o mandrie nationala pentru ca este un produs frantuzesc coordonat in totalitate de francezi. Este o mandrie in primul rand pentru Renault. Daca Dacia era un produs 100% romanesc, proiectat in Romania cu capital romanesc, atunci eram mandri ca suntem romani si avem industrie auto sanatoasa. Pana acum ne-au facut altii industria auto. Asa cum au facut-o de vreo 50 de ani pana azi.

  • mishazaitev, marţi, 03.06.2014 15:12

    @Azazel Dintre Roman, ARO si UTB, mai respira doar prima ....

  • Andi, marţi, 03.06.2014 15:50

    La multi ani, Dacia! Iti doresc ca pe viitor sa fi si mai tare!

  • alex, marţi, 03.06.2014 17:19

    La multi ani Renault! la Dacia, romanesc e doar numele si pamantul pe care-i construita fabrica. In rest nu ne apartine nimic. Know how-ul (cel mai important lucru in ORICE AFACERE) este al francezilor. Deci inca odata La multi ani Renault!

  • LUCCI, marţi, 03.06.2014 22:05

    La multi ani Romania, la multi ani , Pro TV.....aoleu, am incurcat site-ul! P.S. Respect, Dacia!!! Cea mai corecta masina ,raportata la pret si ceea ce ofera(se putea si mai ieftin dar, ma rog...)C arcotasii , sa-si aduca aminte de Dacia 1300 cand reparau all life si degeaba; era invechita moral, nu baga caldura, la 50000 faceai motorul.Acum strugurii sunt acrii....bine, la 7-9000 de euro, dar asta e capitalismul.Bine ati venit in el!

  • cetateanul turmentat, marţi, 03.06.2014 22:30

    @LUCCI Si cand te gandesti ca de 11 500 cat este un Logan Laureate 0.9 TCe dotat... serios (fara lumina in torpedou si fara caroserie galvarizata, dar cu navigatie si pilot automat), iti cumperi o Mazda 3 sau Mazda 6 de 2-3 ani si cu mai putin de 60000 de km... deci nu o Skoda Rapid, da? Prietenii stiu de ce spun asta. Chelner, inca o bere!

  • Gigi Sandocan, marţi, 03.06.2014 22:55

    La multi ani, felicitari pentru reusita voastra!

  • facelift, miercuri, 04.06.2014 09:27

    La multi ani modelului emblematic Dacia! Modelul referinta cand vine discutia despre raportul pret /dotari/ calitate.

  • Sandu al-III-lea, miercuri, 04.06.2014 20:15

    La multi ani Dacia.Si traiasca Renault-ul ca v-a scos din foame,pentru ca din pacate in 1999 nu prea se mai vindea nimic in afara,decat in Europa de est si sud-est.Din pacate ARO a avut o soarta cruda.Sa fi fost in locul lui Ponta infiintam marca ARO de la zero,luand exemplul marcii Datsun desfiintata in 1986 dar revitalizata acum.Dar Ponta e un esec national.

  • lucian, sâmbătă, 09.08.2014 09:53

    La multi ani ,am achizitionat si eu un logan 10 ani

  • lucian, sâmbătă, 09.08.2014 09:58

    O masina cu raportul calitate/pret mult mai accesibil decat alte marci. Cu alte cuvinte o masina pentru romani si pt Romania. LA MULTI ANI inca o data si fabricati tot in Romania