De 8 martie am pregătit o listă cu 10 femei celebre în motorsport
Ziua Internațională a Femeii este un prilej numai bun pentru a ne aminti de doamnele și domnișoarele care au făcut și încă fac istorie în motorsport. De la Maria Teresa de Filippis, la Michele Mouton, Sabine Schmitz și Susie Wolff.
Sporturile cu motor sunt considerate a fi un teritoriu dominat de bărbați. Dar, istoria ne-a învățat că nu este chiar așa. Și continuă să o facă. În lista de mai jos am inclus 10 femei celebre în motorsport, dar suntem sigur că am fi putut găsi chiar și mai multe.
1. SABINE SCHMITZ
Sabine Schmitz a fost una dintre cele mai cunoscute femei din motorsportul modern. De-a lungul vieții, a parcurs legendarul circuit Nurburgring Nordschleife de zeci de mii de ori, o performanță care i-a adus o poreclă pe măsură: Regina Nurburgring-ului.
A câștigat de două ori cursa de 24 de ore de la Nurburgring și a apărut în foarte multe documentare care au avut ca temă motorsportul.
Din păcate, Sabine Schmitz a pierdut lupta cu cancerul în 2021. Chiar și așa, moștenirea ei încă dăinuie: un viraj de pe Nurburgring Nordschleife îi poartă acum numele.
2. SUSIE WOLFF
Multă lume o cunoaște ca fiind soția lui Toto Wolff, șeful echipei de Formula 1 Mercedes-AMG Petronas. Dar, Susie Wolff este mai mult de atât. A fost și continuă să fie o figură influentă în motorsport.
Susie Wolff a concurat vreme de 7 ani în DTM, a fost pilot de teste pentru Williams F1 și a întrecut, pe circuit, nume mari ca Lewis Hamilton, Mika Hakkinen și David Coulthard. În 2015, s-a retras din activitatea competițională.
Dar drumul ei nu s-a oprit aici. A deținut funcția de CEO al unei echipe din Formula E și recent a devenit directorul executiv al Academiei feminine din Formula 1 (F1 Academy).
3. DANICA PATRICK
Danica Patrick este cea mai de succes femeie din cursele de monoposturi din SUA. A luat startul în sute de etape din IndyCar și continuă să fie singura femeie care a câștigat o cursă în acest campionat. Se întâmpla în 2008, la Indy Japan 300.
De asemenea, a concurat și în NASCAR.
4. MICHELE MOUTON
Michele Mouton este considerată a fi cea mai bună femeie pilot din toate timpurile. A câștigat 4 etape de raliu cu Audi, a încheiat pe locul 2 în Campionatul Mondial de Raliuri în 1982 și a câștigat legendara urcare de la Pikes Peak în 1986.
Aceste performanțe au atras admirația unor nume mari din motorsport, ca Stirling Moss sau Niki Lauda.
5. LELLA LOMBARDI
Până în acest moment, Lella Lombardi rămâne singura femeie care a punctat în Formula 1. A încheiat pe locul 6 Marele Premiu al Spaniei din 1975, iar în total a intrat în 17 etape de Formula 1, concurând în 12 dintre ele.
Lella Lombardi a pierdut lupta cu cancerul în 1992.
6. MARIA TERESA DE FILIPPIS
Maria Teresa de Filippis și-a început cariera în motorsport la 22 de ani, după ce doi dintre frații săi au pariat că nu este capabilă să conducă rapid. Ei bine, de Filippis le-a demonstrat contrariul.
Italianca, originară din Napoli, a fost prima femeie care a concurat în Formula 1. A luat startul în 5 Grand Prix-uri, în 1958 și 1959.
7. JUTTA KLEINSCHMIDT
În 2001, Jutta Kleinschmidt a câștigat, poate, cea mai dură competiție de motorsport din lume. Este vorba despre Raliul Dakar, la categoria autoturisme.
20 de ani mai târziu, Kleinschmidt intra în Extreme E alături de echipa ABT Cupra XE. În primul an de participare a încheiat campionatul pe locul 6, urcând de 4 ori pe podium.
8. MOLLY TAYLOR
Molly Taylor a avut mai multe participări în Campionatul Mondial de Raliuri, iar în 2016 și-a trecut în palmares titlul suprem în Campionatul Australian de Raliuri. De fapt, a fost prima oară când acest titlu era câștigat de o femeie.
În 2021, Taylor a câștigat 3 etape (dintr-un total de 5) în Extreme E, alături de echipa Rosberg X Racing. Molly Taylor și coechipierul său, Johan Kristoffersson, au fost încununați campioni în sezonul inaugural din Extreme E.
9. SARAH FISHER
Mai puțin cunoscută în Europa, Sarah Fisher deține și acum recordul pentru cele mai multe starturi (9) luate de o femeie în cursa Indianapolis 500. Cea mai bună clasare, locul 17, a avut-o în 2009.
De asemenea, Fisher a avut 81 de participări în IndyCar.
10. JAMIE CHADWICK
Jamie Chadwick a început să practice cartingul la 11 ani. În 2013 și 2014 a concurat în campionatul Ginetta Junior, iar în 2015 a câștigat Campionatul British GT cu Aston Martin V8 Vantage. În primul său an de participare.
Apoi, a câștigat de două ori campionatul W Series, dedicat exclusiv femeilor, a avut apariții în Extreme E și a fost, de câteva ori, pilot de teste pentru Williams în Formula 1.
Suntem siguri că lista femeilor care au scris istorie în motorsport este mult mai lungă. Și suntem siguri că știți femei cu performanțe remarcabile în sporturile cu motor din lume și chiar din România. Așa că vă invităm să le menționați în rubrica de comentarii.
am dat click pe articol sperand sa gasesc la comentarii voma inexopixului in toata splendoarea ei. n-am fost dezamagit, eram sigur ca frustrarile orcului legate de femei si complexul (justificat) de inferioritate aveau sa-l faca sa grohaie din adancul matelor care ii tin loc si de neuroni.