Din lumea celor care nu cuvântă: proprietarul unui măgar, obligat să plătească daune de 6000 de euro după ce animalul a ros eleronul unui McLaren
Se întâmplă în Germania: un om de afaceri și-a găsit mașina roasă de un măgar după ce a parcat-o lângă un țarc de animale. Pentru că asigurarea nu i-a acoperit întreaga daună, acesta a dat în judecată posesorul măgarului. Și a câștigat.
Lumea asigurărilor auto este una complexă și plină de neprevăzut și are de-a face cu toate tipologiile de clienți. De la șoferi de bună credință care nu fac decât să joace după reguli până la impostori care încearcă să profite de pe faptul că mașina lor este asigurată.
Un episod care a avut loc în Germania ne oferă o imagine amuzantă și colorată a asigurărilor auto, fără ca personajele sale să facă parte din cele două extreme. Incidentul a avut loc în luna septembrie 2016 în localitatea germană Vogelsberg: Markus Zahn și-a parcat McLaren-ul 650S Spider lângă un țarc de animale.
Markus Zahn a apelat imediat la compania de asigurări, care i-a evaluat daunele la 30.000 de euro, dar a refuzat să plătească toată suma, considerând că șoferul este parțial vinovat pentru faptul că a parcat fără să se asigure că mașina este în siguranță.
Pentru a-și acoperi întreaga daună, Zahn a dat în judecată posesorul măgarului pe nume Vitus, iar tribunalul din Giessen a decis că deținătorul animalului trebuie să plătească restul sumei, adică 6000 de euro.
via Telegraph.co.uk
30000 de euro dauna pentru zgarietura la eleron ? Ori stirea este falsa, ori este bataie de joc, mai rau decat la noi !