După 4 ani de cercetări, Volkswagen renunță la dezvoltarea cutiei de viteze DSG cu 10 trepte: "Am abandonat ideea"

Publicat luni, 08.05.2017 16:01 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Volkswagen renunță la proiectul pentru dezvoltarea unei cutii de viteze automate DSG cu 10 trepte anunțat cu 4 ani în urmă. Oficialii afirmă că au abandonat ideea cu două luni în urmă.

Grupul Volkswagen a anunțat în 2013 că intenționează să dezvolte o cutie de viteze automată DSG cu 10 trepte cu dublu-ambreiaj, cu principalul obiectiv de a reduce consumul de carburant.

La vremea respectivă, oficialii Volkswagen afirmau că noua cutie va fi realizată pentru un cuplu de peste 500 Nm și că va oferi îmbunătățiri importante în privința treptelor de viteze, însă erau evazivi cu privire la șansele ca noua cutie să ajungă în cele din urmă în producție de serie.

4 ani mai târziu, Friedrich Eichler, șeful departamentului tehnic care se ocupă de trenuri de rulare în cadrul Grupului Volkswagen, anunță că proiectul a fost abandonat. Pe de altă parte, acesta nu exclude varianta ca proiectul să fie resuscitat în viitor, în funcție de prioritățile pe care le va avea producătorul german.

"Cu două luni în urmă am eliminat proiectul. Acesta reprezenta abordarea "mai mare este mai bine" din trecutul Grupului, dar am păstrat toate datele", a explicat Eichler.

Via Automotive News

  • Quark, luni, 08.05.2017 16:48

    pun mana ceva galbejiti pe datele problemei si zbang cutia cu 10 trepte :)))))

  • Quarkalete, luni, 08.05.2017 20:27

    Bă quară, mai bine gălbejit decât cafeniu, ca tine...

  • @Quarkalete, luni, 08.05.2017 22:16

    la cum te exprimi, esti un r3tard din familia madalescu, sau chiar el :))))))

  • Seat, marţi, 09.05.2017 00:00

    las ca vine cutia "electrica"

  • caro_90, marţi, 09.05.2017 12:34

    Mai bine ar face un bine civilizatiei si ar renunta definitiv la divizia de masini, nu fac decat sa accelereze repezit efectul de sera cel cu care ne confruntam vara de vara si care ne sufoca. Divizia de mezeluri ar fii mai de speta lor :)))

  • @caro_90, marţi, 09.05.2017 13:20

    bravo madalescule, imi place cum gandesti esti pacifist, te intereseaza problema mediului, bravo, ce frumoasa ar fi lumea numai cu asiaticele ce consuma benzina si produc oxigen :))))

  • @Quark, luni, 15.05.2017 00:10

    Galbejitii au deja cutie cu 10 rapoarte deci plimba ursu.Asta este inovatia Volkswagen,0.Au adoptat fenomenul de downsize-ing,au pus 10 turbine si tot nu sunt in stare sa respecte normele de poluare sau sa ofere performante si consumuri cu mult mai bune decat ale unui aspirat natural de la galbejiti.Daca ii lasi fara turbine si compresoare mecanice,ii intreci cu bicicleta.