Modelul Dubai: Poliția din Emirate premiază cu mașini șoferii care nu comit contravenții timp de un an

Publicat luni, 08.05.2017 13:47 de Mircea Meşter

Poliția din Dubai dublează clasicile amenzi dedicate șoferilor neatenți cu premii acordate celor care timp de 12 luni primesc doar "puncte albe" din partea polițiștilor.

În timp ce șoferii sunt în general penalizați cu amenzi și puncte la nivel mondial dacă bifează contravenții minore sau majore, poliția din Dubai schimbă percepția asupra sistemului și le oferă din 2012 încoace "puncte albe" șoferilor care timp de 12 luni au reușit să fie modele de comportament la volan.

În weekend-ul care tocmai s-a încheiat, cei mai responsabili și cuminți șoferi cu permis de conducere de Dubai au intrat într-o tragere la sorți în urma căreia doi dintre aceștia au câștigat câte o Hyundai Sonata oferită cadou de autoritățile din Emirate. În plus, alți 2000 de șoferi au primit de-a lungul acestui an diferite premii - în general vouchere de reduceri oferite de cele 13 companii partenere ale programului guvernamental.

Conform statisticilor oferite de poliția din Dubai, sistemul de premiere a șoferilor care respectă regulile din trafic a avut un succes major în Emirate. Astfel, numărul șoferilor care se califică la tragerea la sorți pentru premiile mari a crescut de 7 ori din 2012 până în 2017, în timp ce numărul victimelor din accidente rutiere petrecute în Dubai a scăzut de trei ori în această perioadă.

"Siguranța în trafic este o prioritate majoră pentru Poliția din Dubai, iar scopul nostru este să eliminăm complet decesele în accidente rutiere până în anul 2020", spune Saif Al Zafin, oficial al Poliției din Dubai.

via Khaleej Times

  • mishazaitev, marţi, 09.05.2017 09:09

    Mda.... Nu ar strica si un reportaj despre cum se aplica Sharia in Dubai, despre cum localnicii fac ani grei de puscarie pentru consum de alcol, iar localnicele pentru avort. Ca sa nu mai vorbim despre pedeapsele cu biciuirea sau moartea. Este foarte simplu sa iei o componenta pozitiva a unui sistem pentru a spune ca sistemul insusi este un exemplu. Privita in ansamblu insa, legislatia acestor "minuni" ale lumii arabe este mult mai barbara decat a multor puteri dictatoriale laicie din zona a caror eradicare a dus la instaurarea haosului in Orientul Mijlociu.

  • iuliohir, marţi, 09.05.2017 11:41

    Si...e rau ? Crezi ca noi ne vom civiliza altfel ?

  • Georgel, marţi, 09.05.2017 11:58

    ...depinde cine tine biciul, daca e un despot luminat sau doar un tiran de rind ...

  • mishazaitev, miercuri, 10.05.2017 14:14

    @iulohir Prietene daca tu vrei sa fii biciuit pentru un sprit, e problema ta ...