După Renault, și Nissan vinde întregul pachet de acțiuni deținut la Daimler
Nissan a anunțat vânzarea întregului pachet de acțiuni pe care îl deține la Daimler, reprezentând 1.5% din compania germană.
După ce Renault a transmis că va vinde toate acțiunile deținute la grupul Daimler, un anunț similar a venit și din partea partenerilor japonezi de la Nissan.
În urma tranzacției, Nissan ar urma să obțină circa un miliard de euro de la investitori, prețul unei acțiuni fiind estimat la 70 de euro.
Potrivit unor surse apropiate de situație, planurile gândite de Daimler, Renault și Nissan nu s-au mai concretizat, astfel că schimbul de acțiuni între companii nu mai este văzut ca un lucru necesar.
Grupul francez spunea recent că scopul vânzării acțiunilor Daimler este “reducerea datoriilor financiare ale diviziei Automotive”. Totodată, Renault asigura că parteneriatul său cu Daimler rămâne neschimbat și nu va fi afectat de această de tranzacție.
Via Reuters