Electrificarea cehă: Skoda Superb hibrid plug-in vine în 2019, iar primul model electric apare până în 2021
Skoda Superb va deveni în 2019 primul hibrid plug-in din istoria mărcii, iar prima maşină electrică a constructorului ceh este programată pentru 2020 sau 2021.
Skoda şi-a schimbat radical priorităţile pentru următorii 10 ani, ca reacţie promptă la scandalul Dieselgate în care este implicat Volkswagen. Constructorul ceh aflat în proprietatea grupului VW a anunţat astfel o nouă strategie care vizează inclusiv lansarea de modele hibrid plug-in şi electrice.
Prima pe lista va fi o versiune plug-in hibrid a popularului model Skoda Superb, care se va lansa în 2019 şi va deveni astfel primul hibrid plug-in din istoria companiei. Acesta va utiliza un motor electric şi baterii disponibile deja pe platforma MQB a grupului Volkswagen, iar în funcţie de popularitatea acestuia vor fi luate în considerare astfel de versiuni şi pentru Fabia şi Octavia.
Primul model Skoda electric, aşteptat până în 2021
În paralel, Skoda va dezvolta şi primul său model electric, programat să apară pe şosele în 2020 sau cel târziu în 2021. Acesta va utiliza noua platformă MEB pe care a fost dezvoltat deja conceptul electric Volkswagen Budd-e, iar bateriile vor fi amplasate după modelul folosit pe Skoda Vision S, un concept hibrid plug-in prezentat la Salonul Auto de la Geneva. Astfel, bateriile vor fi amplasate în mijlocul platformei şi şi vor permite generarea unui spaţiu suplimentar pentru un al treilea rând de scaune.
Pentru moment, Skoda nu a decis în ce segment va fi dezvoltat primul model electric al mărcii, însă se vehiculează că acesta va combina spaţiul generos oferit de un hatchback cu un volum generos al portbagajului.
"Grupul Volkswagen lucrează la o nouă platformă modulară electrică, iar noi facem parte din echipă. Nu există nicio alternativă la electrificare, dar nu am decis exact ce tip de vehicul va fi. Nu trebuie să luăm încă deciziile finale", explica Bernhard Maier, preşedintele Skoda.
Principalele obiective sunt însă deja stabilitate: maşina să iaba o autonomie de peste 500 kilometri, un timp de încărcare de 15 minute şi un preţ mai mic decât al unui model asemănător cu combustie internă.
Via Autocar