EuroNCAP a testat 15 modele noi. Doar 11 au cinci stele!

Publicat miercuri, 24.11.2010 11:09 de Sebastian Toma

EuroNCAP a testat Audi A1, Mini Countryman, Citroen C4, Hyundai ix35, Ford C-Max şi Grand C-Max, Jaguar XF, Kia Sportage şi Venga, Nissan Micra, Opel Meriva, VW Passat, VW Sharan şi Amarok, dar şi primul model chinezesc din istoria organizaţiei europene.

Oficialii EuroNCAP au anunţat rezultatele pentru 15 modele noi, dintre care doar 11 au obţinut cinci stele conform criteriilor introduse în 2009.Printre cele 15 modele a fost inclus şi un autovehicul din China, primul model chinezesc testat de organismul independent european. Ca de fiecare dată, această sesiune de teste a venit cu surprizele ei, manifestate prin eşecul unor modele de a obţine cinci stele EuroNCAP în condiţiile în care toată lumea se aştepta să obţină un clasament mai bun.

MODELE CU CINCI STELE EURONCAP

Doar zece modele au obţinut cinci stele EuroNCAP. Acestea sunt Audi A1, Mini Countryman, Citroen C4, Ford C-Max, Ford Grand C-Max, Hyundai ix35, Kia Sportage, Kia Venga, Opel Meriva, Volkswagen Passat şi Volkswagen Sharan. Dintre acestea, cel mai bun nivel de protecţie a pasagerilor a fost obţinut de MPV-urile Volkswagen Sharan şi Ford Grand C-Max, ambele primind 96% pentru protecţia pasagerilor adulţi. Protecţia copiilor a fost cotată cu 88% în cazul lui Hyundai ix35, realizând cel mai mare nivel din această sesiune de testare.

La capitolul safety assist, respectiv nivelul echipamentelor de siguranţă activă, Citroen C4 s-a dovedit a fi liderul sesiunii de teste, cu 97%, urmat de Audi A1, Opel Meriva şi Kia Sportage cu 86%. Contrar criticilor care s-au îndoit de siguranţa sa, Opel Meriva a obţinut cinci stele EuroNCAP în ciuda faptului că este echipat cu portiere spate cu deschidere inversă.

TREI MODELE AU OBŢINUT PATRU STELE

Trei modele au obţinut patru stele în cadrul acestei sesiuni de teste. Modelele respective sunt Nissan Micra, Volkswagen Amarok şi Jaguar XF. XF a reprezentat dezamăgirea sesiunii, modelul britanic premium fiind cotat la un nivel mult inferior aşteptărilor. Eşecul celor de la Jaguar în cazul lui XF a fost cauzat de forţele ridicate suportate de gâtul şoferului la impactul cu spatele şi de coapsele, şoldurile şi cutia toracică a acestuia în urma împactului frontal şi lateral – nivelul de siguranţă fiind clasificat ca fiind marginal.

EŞECUL SESIUNII DE TESTE VINE DIN CHINA

În ceea ce priveşte cel de-al cinsprezecelea model testat de EuroNCAP, acesta a obţinut cel mai prost rezultat al sesiunii - două stele. Vorbim de Landwind CV9, primul model chinezesc testat de EuroNCAP. Modelul chinezesc nu a sosit încă în Europa, dar debutul comercial va avea loc în 2011 şi vehiculul va fi lansat în această configuraţie la intrarea pe piaţa de pe Bătrânul Continent. Oficialii EuroNCAP au specificat că doresc să informeze publicul în legătură cu nivelul de siguranţă oferit de vehiculele din China şi India, care nu oferă acelaşi nivel de siguranţă cu modelele europene, japoneze sau americane.

 

  • calin, miercuri, 24.11.2010 13:20
    ????????

    si noul s60 cand ill testeaaza?

  • mog, miercuri, 24.11.2010 13:31
    GG Hyundai-KIA

    evident progresul koreenilor si pe partea de siguranta.nice.

  • x, miercuri, 24.11.2010 13:57
    Dacia Duster cand au de gand sa-l testeze ?????

    ..

  • vsz, miercuri, 24.11.2010 15:24
    :)

    @X ia zic ca mai bine sa nu-l testeze ca mai mult de 3 stele nu o sa aiba ca si fratelel lui mai mare golanu.

  • dani, miercuri, 24.11.2010 15:50
    c4

    si modelul precedent Citroen C4 a stat foarte bine la capitolul siguranta si observ ca trendul se pastreaza!

  • .marius., miercuri, 24.11.2010 16:08
    ?!

    Is suprins de Jaguar XF. Absolutely stunned...:| Nu stiu exact cum se asteapta sa aiba vanzari peste concurenta germana.

  • verde, joi, 25.11.2010 12:30
    mai greu cu aritmetica

    de fapt, sunt 11 modele care au luat 5 stele, din cele 15

  • andrei, joi, 23.12.2010 11:40
    se contrazic in afirmatii

    de fapt ei se contrazic..stiu sa numere la sigur..in titlu spune asa :"Doar 11 au cinci stele!" pe cand mai jos in text : "Doar zece modele au obţinut cinci stele EuroNCAP. Acestea sunt Audi A1, Mini Countryman, Citroen C4, Ford C-Max, Ford Grand C-Max, Hyundai ix35, Kia Sportage, Kia Venga, Opel Meriva, Volkswagen Passat şi Volkswagen Sharan." si sunt 11...se mai intampla..sa-i iertam :)