EuroNCAP a testat şapte modele noi - iată rezultatele!

Publicat miercuri, 23.02.2011 12:54 de Sebastian Toma

Belgienii de la EuroNCAP au prezentat astăzi rezultatele testelor de siguranţă pentru şapte modele noi. Noutatea o reprezintă testarea primelor vehicule electrice de serie oferite în Europa.

EuroNCAP a testat primele vehicule electrice puse la dispoziţie clienţilor europeni la un preţ accesibil. Runda de teste a fost completată de crossovere precum Mitsubishi ASX, Hyundai ix20, Nissan Juke şi Dacia Duster. Deoarece am vorbit de rezultatul lui Dacia Duster într-un articol precedent, ne vom concentra pe ceea ce au realizat celelalte şapte modele testate de EuroNCAP în cadrul acestei sesiuni de teste.

Cel mai bun punctaj realizat în sesiunea prezentată astăzi a fost de 89% pentru protecţia pasagerilor, rezultat înregistrat de Hyundai ix20. Pe locul doi vine BMW X1 cu 87%. Copii sunt protejaţi în proporţii bune de mai toţi constructorii care au avut reprezentanţi la acestă sesiune de încercări, cel mai mic punctaj fiind de 78%, în timp ce punctajul maxim a fost de 86% şi a fost întregistrat de BMW X1.

Cele trei modele electrice testate sunt Citroen C-Zero, Mitsubishi i-MiEV şi Peugeot iOn. Fiind vorba de o platformă comună, avem un rezultat identic pentru toate cele trei modelele. Patru stele EuroNCAP la general, 73% pentru protecţia pasagerilor, 78% pentru protecţia copiilor şi 48% pentru protecţia pietonilor. Nivelul de asistenţă oferit de echipamentele electronice integrate a fost cotat la 86%. Din acest punct de vedere, modelele electrice prezintă un nivel superior de asistenţă în comparaţie cu rivali precum Mitsubishi ASX, BMW X1 şi Nissan Juke.

Via | EuroNCAP

  • Eu2, miercuri, 23.02.2011 15:16
    duster

    Deci stirea principala:Duster doar 3 stele..

  • vsz, miercuri, 23.02.2011 15:44
    :)

    suntem si noi primi la ceva, primii de la coada :)

  • silme, miercuri, 23.02.2011 16:13
    Duster

    Daca suntem mai atenti observam ca duster-ul are 74% la protectia pasagerilor , cu 1% mai bine decat tripleta Mitsubisi , Peugeot-Citroen si 78% laprotectia pietonilor , lafel ca cei tri care au obtinut 4 stele .Duster-ul a fost depunctat din cauza protectiei pietonilor mai slabe si a nivelului mai slab de echipare. Pana la urma nu e chiar atat de rau.

  • ion, miercuri, 23.02.2011 18:28
    @vsz - ungurul

    -Este adevarat ca Basescu are sange de ungur? -Da, pe capota Duster-ului. Cica tocmai de aia l-a luat rosu - ca sa nu se observe cand trece cu viteza prin Cluj...

  • donye, miercuri, 23.02.2011 19:27
    Da, asa e

    In sfarsit vad si eu pe cineva cu minte @silme. Toata lumea citeste 3 stele si isi pune mainile in cap. Eu tot nu inteleg ce e asa greu sa vezi si sa intelegi cum se face punctajul. La protectia pasagerilor sta foarte bine si tot ce l-a scazut este protectia pietonilor, desi ma indoiesc ca cineva de aici sa se gandeasca la asa ceva cand achizitioneaza masina. Stima.

  • vlad, miercuri, 23.02.2011 20:42

    Si la sisteme de siguranta activa. Si aici problema e ca e ESP nu e standard nici o varianta

  • Shimon Perez, miercuri, 23.02.2011 21:03
    Jmecherii de balci cu scranciob si "Femeia ci barba"

    Hai sa zicem ca hotomanii astia de jidani de la ENCAP ar mai fi introdus in "New Rating Scheme" o coloana colorata, sa zicem, in rosu si denumita, tot sa zicem, "Pocket assist" (adica "Protectia portofelului" sau, mai pe romaneste, "Feriti buzunarele")... Pai atunci cred ca sunteti de acord cu mine ca, la acest capitol, "Duster" ar fi obtinut 100% iar "BMW X1" 0%... Iar media celor doua autoturisme ar fi fost: Duster=61,8%, BMW X1=61,6% !!!!!!!!!!!... (Cine nu crede n-are decat sa verifice).

  • lui, miercuri, 23.02.2011 21:23
    not bad !

    1. sa nu uitam ca din 2011 euroNcap da stelutele mult mai greu decit pina acum. 2.faptul ca ESP nu e standard, ( chiar nu vad de ce nu e ?? ) ci optional ,a facut ca Prafuitul, sa aiba sigur o steluta in minus

  • LUCCI, miercuri, 23.02.2011 23:07
    ...

    Da ,,silme'' ,dar tu accepti ca un SUV sa te protejeze precum o coteata din clasa mini?Aici e buba,nu la cate leduri si avertizoare de centura are fiecare-zi-mi ce mai ramane din habitaclu dupa impact nu-mi da puncte ca am un bec sau o sonerie in plus...

  • Florin, joi, 24.02.2011 00:42
    4,25 stele

    Duster cu ESP are 4,25 stele EuroNcap!!! Daca faceti socoteala Duster ia 4 stele la impact frontal, 5 stele la protectie copii, 3 stele la protectie pietoni si 4 stele la dotari de siguranta (71 % cu ESP).

  • @LUCCI, vineri, 25.02.2011 09:30

    urca tu intr-un i-miev /ion /c-zero si eu in duster si hai sa vedem cine iese mai sifonat... invata putina fizica inainte sa te lansezi cu aberatii din astea

  • verde, joi, 16.06.2011 10:36
    Duster si stelele

    asadar, pana la urma nu e vorba decat de bifat optiunea de ESP care costa 270 de euro la Duster daca vrei sa ai o masina mai sigura, cu 4 stele EuroNCAP numai ca optiunea este disponibila doar pentru motorul 1.5 dCi de 110 cai diferenta de pret intre 1.6 16V de 105 cai si 1.5 dCi de 110 cai este de 1900 de euro dCi-ul asta e cu siguranta un motor foarte bun (cel putin asa il percep eu, am avut un 1.5 dCi de 100 de cai pe un Megane 2 si mi s-a parut traznet), dar parca e prea mare diferenta asta fata de cel pe benzina concluzia e ca poti sa ai 4 stele la Duster doar daca iti permiti motorul diesel de 110 cai