EuroNCAP cere standardizarea semnelor de circulaţie din Europa
În timp ce constructorii de automobile investesc miliarde de euro în tehnologii avansate de recunoaştere a semnelor rutiere şi de prevenire a accidentelor, nimeni nu verifică semnele de circulaţie, spun cei de la EuroNCAP.
EuroNCAP şi EuroRAP vor să introducă un standard de semnalizare rutieră în Europa. Acesta standard vizează atât indicatoarele folosite, cât şi marcajele rutiere, iar scopul proiectului este uniformizarea acestor elemente pentru a ajuta şoferii care călătoresc în mai multe state europene. Cei de la EuroNCAP subliniază faptul că sistemele de avertizare la depăşirea benzii de mers au dificultăţi la acest capitol în unele state şi că sistemul ar funcţiona mult mai bine dacă toate marcajele rutiere ar fi desenate în acelaşi stil.
În cadrul programului European Road Assessment, EuroNCAP doreşte o colaborare strânsă între constructorii de automobile şi cei care construiesc şi amenajează drumurile din Europa. Dacă cele două parţi ar colabora, arhitectura drumurilor, marcajele de pe margine şi vehiculele inteligente ar putea salva mii de vieţi în fiecare an. Deşi sistemele respective au fost realizate în baza unor investiţii colosale, calitatea semnelor rutiere şi modul de realizare al acestora au fost ignorate. Nicio ţară din Europa nu verifică sistematic nivelul de calitate al marcajelor şi semnelor rutiere.
În primă fază, ambele organizaţii recomandă o colaborare restrânsă la 10% din cele mai aglomerate drumuri din Europa, responsabile pentru majoritatea accidentelor fatale. Studiile au arătat faptul că semnele rutiere nu arată la fel în toate ţările din Europa, de unde şi confuzia întâlnită de unii şoferi, care ajung apoi să provoace accidente grave.
Via | Cartech
O initiativa foarte buna, zic eu. In felul acesta, vehiculele ce au sisteme de recunoastere a semnelor de circulatie (care vor fi tot mai numeroase pe viitor) vor fi capabile sa asiste mai eficient soferii, mai ales la drumurile lungi.