EuroNCAP schimba criteriile de punctare
EuroNCAP isi va schimba criteriile de punctare a modelelor. Fara ESP, un automobil nu poate obtine cinci stele.
Organizatia EuroNCAP si-a schimbat criteriile de jurizare privind nivelul de siguranta al automobilelor testate. Astfel, daca un model nu are minim 60 de procente din gama de versiuni echipate scandard cu ESP, acesta nu va primi cinci stele EuroNCAP drept clasificare generala.
Clasificarea generala este obtinuta dupa ce automobilul este evaluat din patru puncte de vedere: protectia pasagerilor adulti, protectia pasagerilor copii, protectia pietonilor si sistemele de asistenta pentru siguranta. Ultimul criteriu este nou introdus si va permite EuroNCAP sa evalueze sistemele electronice de siguranta activa, care joaca un rol din ce in ce mai mare in evitarea accidentelor si minimizarea ranilor.
Noile criterii de jurizare au fost alese pentru micsora numarul de raniti, victime si mai ales numarul de accidente de pe drumurile din Uniunea Europeana. In conditiile in care un vehicul se descurca bine in primele trei categorii, dar nu are ESC, acest vehicul va primi maxim patru stele EuroNCAP. ESP este un acronim care se revera la orice sistem electronic de control al stabilitatii. Aceasta decizie a fost luata in urma studiului intens al statisticilor, care au aratat ca sistemele ESP joaca un rol important in micsorarea gravitatii accidentelor si mai ales in prevenirea acestora.
Primele rezultate ale testelor in baza noilor criterii vor fi publicate in februarie 2009. Din acel moment, clientii ar trebui sa urmareasca in principal clasificarea generala EuroNCAP si abia apoi celelalte clasificari, in caz ca doresc lamuriri suplimentare.
Pe langa aceasta masura, EuroNCAP a inceput testarea scaunelor pentru a studia comportamentul acestora la impactul posterior. Incepand cu anul 2009, toate vehiculele testate vor trebui sa treaca printr-un impact posterior, care va fi considerat parte integranta a pachetului de protectie al pasagerilor. Testele de impact frontal, lateral, precum si testele pentru siguranta ale pietonilor vor fi facute conform aceleiasi proceduri folosite pana acum.
Via | EuroNCAP
Trebuie masita si viteza de impact la 80-85 km/h, si vedem atunci cine trece de 4 stele.