FEATURE: 20 de ani de la debutul lui Michael Schumacher în Formula 1

Publicat miercuri, 24.08.2011 13:17 de Daniel Popescu

Automarket vă prezintă povestea inedită a debutului lui Michael Schumacher în Formula 1 din 25 august 1991 văzută chiar prin ochii septuplului campion mondial.

Reporter: "Ambiţia ta trebuie să fie titlul mondial. Te gândeşti la asta?"
Michael Schumacher: "Viitorul este să fiu în Formula 1. Nimic mai mult."

  • Extras dintr-un interviu acordat de Michael Schumacher în 24 august 1991, la numai două ore după ce a încheiat prima sesiune de calificări în Formula 1.

Ayrton Senna, Alain Prost şi Nigel Mansell sunt doar câţiva dintre piloţii de referinţă care alcătuiau grila de start în sezonul 1991. Lupta pentru titlu continua să fie pasionantă inclusiv spre finalul anului, chiar dacă regretatul brazilian avea un avans relativ confortabil în clasamentul general.

De aceea, nu este surprinzător că apariţia unui tânăr german în paddock-ul circuitului de la Spa-Francorchamps a trecut iniţial neobservată. Doar iniţial, pentru că puştiul în vârstă de numai 22 de ani a reuşit să impresioneze încă de la prima sesiune de antrenamente libere efectuată la volanul acelui Jordan 191.

Numele său este Michael Schumacher, însă talentul nu a fost suficient pentru a ajunge în Formula 1. A avut nevoie de o doză sănătoasă de noroc şi de mulţi bani pentru a primi acordul de a urca în cockpitul unui monopost de Formula 1.

 

CUM A AJUNS SCHUMACHER ÎN FORMULA 1

Cu numai o săptămână înainte de Marele Premiu al Belgiei, Jordan primeşte o lovitură: Bertrand Gachot, unul dintre piloţii echipei, este arestat în urma unei altercaţii cu un şofer de taxi în Londra. Prima intenţie a patronului Eddie Jordan este să-l înlocuiască cu experimentatul Stefan Johansson, însă cineva insistă că trebuie să facă o altă alegere. Acea alegere este Michael Schumacher.

În ciuda experienţei nule pe care o avea în Formula 1, germanul prezintă la masa negocierilor câteva avantaje: în 1990 cucerise titlul în Formula 3 Germania, iar în 1991 devenise protejatul celor de la Mercedes, care îi oferă un loc în echipa de sportscar Sauber Mercedes condusă de elveţianul Peter Sauber, cel care doi ani mai târziu avea să debuteze în Formula 1 cu propria sa echipă.


 

Nu în ultimul rând, puştiul este prezentat ca un pilot care se adaptează rapid la cerinţele unei maşini de curse şi la un anumit circuit, însă managerul Willi Weber plusează cu o mică minciună. Aşa cum însuşi Schumacher avea să dezvăluie în 2001, Weber l-a minţit pe Jordan că germanul pilotase deja la Spa-Francorchamps.

"Willi i-a spus lui Jordan că am pilotat la Spa într-un sportscar pentru că a vrut să se asigure că am obţinut postul. Dar nu era adevărat. Am mers în jurul circuitului de la Spa, dar numai două tururi pe bicicletă!" - Michael Schumacher în 2001.

Însă ceea ce a contat cel mai mult în decizia lui Eddie Jordan de a-i oferi postul lui Schumacher a fost oferta financiară. În acest punct încep însă şi controversele. Varianta oficială este că Mercedes a finanţat integral debutul lui Schumacher în Formula 1, însă Peter Sauber avea să dezvăluie în 2006 ca o mare parte din bani i-a oferit chiar el. "I-am dat lui Eddie Jordan un cec de 150.000 de lire sterline, iar mai târziu Mercedes a venit cu o contribuţie minoră" - Peter Sauber în 2006.

 

Aparent ridicolă la nivelul anului 2011, suma respectivă reprezenta mană cerească pentru o echipă independentă de Formula 1. Efectul? Schumacher s-a deplasat în Anglia şi în ziua de marţi dinaintea cursei de la Spa a urcat pentru prima oară la volanul unui monopost de Formula 1. A făcut câteva tururi pe circuitul de la Silverstone şi a demonstrat că este un pilot de perspectivă. Adevăratul examen urma însă peste alte câteva zile.

 

DEBUT DE SENZAŢIE: LOCUL 7 PE GRILA DE START

Aflat la prima prezenţă în Marele Circ, Schumacher a abordat weekendul într-o manieră complet neobişnuită pentru un debutant, prin calm, seriozitate şi maturitate. Prima surpriză a apărut în antrenamentele de vineri: locul 8 în clasamentul general, însă ceea ce a şocat a fost telemetria: Schumacher pilota cu acceleraţia la podea în virajul Blanchimont, ceea ce în opinia coechipierului său Andrea de Cesaris, care avea 160 de Mari Premii la activ, era pur şi simplu imposibil. Cum a reuşit? "Am vorbit cu de Cesaris şi mi-a spus ce treaptă de viteze trebuie să folosesc în fiecare viraj. Asta a fost tot" - Michael Schumacher. Nu a fost însă o simplă întâmplare.

 

Sâmbătă a reuşit locul 7 în calificări, o performanţă remarcabilă pentru un debutant, dar şi pentru o echipă precum Jordan: în acel sezon, Jordan obţinuse o singură clasare în top 9 în calificări. Mai mult, De Cesaris terminase calificările de la Spa doar pe locul 11, fiind cu şapte zecimi de secundă mai lent decât Schumacher. "Primul tur nu a fost foarte bun. A fost ok, dar nu foarte bun. A fost un tur unde am luat lucrurile uşor, pentru a avea un timp cronometrat, pentru a putea risca ceva mai mult în următorul. Virajul Eau Rouge a fost fantastic. Am putut să pilotez cu acceleraţia la podea fără probleme. Fantastic" - Michael Schumacher, la două ore după calificări.

 

ASCENSIUNE FULMINANTĂ

Schumacher a trecut rapid peste dezamăgirea abandonului de la Spa, întrucât prestaţiile sale din acel weekend au atras atenţia echipelor rivale. Cea de-a doua greşeală a lui Jordan a fost că a semnat cu Schumacher un contract valabil doar pentru cursa de la Spa-Francorchamps, iar Flavio Briatore a profitat la maxim pentru a-l aduce la Benetton chiar din etapa următoare.

Peste numai un an, germanul avea să obţină la Spa prima sa victorie din Formula 1, iar în 1994 cucereşte primul său titlu mondial. Până la retragerea sa din Formula 1 în 2006, Schumacher şi-a trecut în cont nu mai puţin de şapte titluri mondiale şi a doborât aproape toate recordurile Formulei 1.


 

În ciuda performanţelor obţinute de-al lungul carierei, germanul rămânea însă cu un mare regret, pentru că nu a uitat niciodată cum a ajuns în Formula 1. La finalul cursei de debut de la Spa din 1991, Schumacher declara: "Pentru mine ar fi cu adevărat fantastic să pilotez pentru Mercedes în Formula 1. Dacă asta se va întâmpla...".

Din fericire pentru el şi pentru toţi fanii Formulei 1, această dorinţă primordială a carierei sale a devenit realitate în 2010, odată cu revenirea sa si a constructorului Mercedes în Marele Circ. Şi va continua să fie realitate pentru cel puţin încă un an şi jumătate.

  • Schubler, miercuri, 24.08.2011 13:59
    @Automarket

    Excelent Feature! :)

  • raduvlase, miercuri, 24.08.2011 14:22
    @Automarket

    Felicitari pentru acest reportaj minunat. Nu am fost, nu sunt si nici nu voi fi vreodata un fan al lui Schumacher, insa trebuie sa dau cezarului ce este al cezarului. Acum inteleg de ce Schumacher a revenit la Mercedes. O data, Brawn a insistat ca el sa revina in F1, apoi chiar Schumacher a dorit sa piloteze pentru Mercedes, iar in al 3-lea rand, Mercedes i-a cerut revenirea evocand ajutorul oferit germanului la inceputul carierei. Bineinteles, toate acestea sunt doar presupuneri personale. Aaa, am uitat, nici banii nu au putut fi ignorati :)

  • Gabyz, miercuri, 24.08.2011 16:11
    Schumy

    FELICITARI. Sa citeasca ,, gigica88,, lauda si alti contestatari acest articol. Bravo M S C .

  • ScorpyonVAG, miercuri, 24.08.2011 19:41
    @

    Felicitari pentru articol. Michael Schumacher, va ramanea pentru mine cel mai bun pilot de Formula 1 !

  • ScorpyonVAG, miercuri, 24.08.2011 19:50
    @

    VAG= Deutschland BMW= Deutschland MERCEDES= Deutschland Schumacher= Deutschland Vettel= Deutschland Deutschland>Italy.

  • Gogu, joi, 25.08.2011 11:33

    Marii campioni impresionează din primele ture ... Schumacher, Kimi, Hamilton, Rindt şi mulţi alţii. Verifică dacă idolul tău se află printre ei .....

  • emerson, joi, 25.08.2011 20:08
    goguleee!!!

    Alaturarea celor enumerati,e lipsita de realism.Schumacher,cu tot ceea ce a facut in F1(am spus cu alta ocazie ca nu-mi place dar ii recunosc cu onestitate meritele)nu poate fi asemanat(comparat)nici cu Kimi(campion o data,cu multa sansa)Hamilton,asemenea,Rindt,bietul de el,nici n-a mai apucat sa termine viu anul cand a ajuns campion si mai sunt multi altii,aflati conjunctural in situatia sa prinda un titlu. N-are sens si nu e corect a-l bagateliza pe Schumacher. Pana la urma e singurul care a reusit(deocamdata)ceea ce a reusit in F1.

  • codo, vineri, 26.08.2011 03:19
    sa ne aducem aminte...

    Schumi este un pilot mare...In plus, a avut marea calitate de a se implica mult mai serios decat altii in dezvoltarea monoposturilor pe care le-a pilotat...Dar hai sa ramanem cu picioarele pe pamant si, daca tot suntem la moment aniversar, sa vorbim despre adevaratul Schumacher....Despre faptul ca a ajuns la Jordan pentru ca Bernie (el este acel cineva despre care se vorbeste in text) dorea un neamt in F1, si le ceruse celor de la ONS o varianta...In barajul de la Zeltweg, l-a scos in decor pe prietenul sau Frentzen (caruia avea, ulterior, sa-i sufle si prietena), dar totul s-a musamalizat pentru ca Frentzen nu avea potential din punct de vedere al marketingului, tatal sau fiind antreprenor de pompe funebre, in timp ce cel al lui Michael gestiona un circuit de karting din Kerpen, orasel aflat, culmea, la o aruncatura de bat de Spa...Sa ne aducem aminte cu ce sacrificii (ale multor altor piloti) s-au construit recordurile sale...Debutul sau nu reprezinta insa un rezultat de senzatie (sunt piloti care au reusit mult mai mult la prima cursa in F1)...Hai sa ne aducem aminte de titlul obtinut cu masina neconforma a lui Briatore...Apoi de cel castigat dupa accidentul voluntar cu Hill...Apoi de incidentul cu Villeneuve, moment in care a ratat titlul doar pentru ca Divinitatea a vrut altfel... Un incident pe care nu l-a recunoscut initial, dar apoi, dupa prima retragere, si l-a asumat...Suspendarea impusa de regulament nu mai avea cum sa fie pusa in practica...Sa ne aducem aminte de dezvaluirile celor de la "Gazzetta dello Sport", cotidian de casa pentru Ferrari, legate de relatiile cu Irvine (asta apropo de faptul ca spune ca actualul coechipier este cel mai tare dintre cei pe care i-a avut alaturi)...Si de faptul ca, ulterior, presa italiana a lansat ipoteza ca tocmai Ferrari l-a lucrat pe Eddie, in anul cu accidentul lui Michael, pentru a nu castiga titlul. Nu putea sa fie el cel care aducea primul astfel de triumf pentru Ferrari in doua decenii in conditiile in care investitiile in Michael si echipa gandita de Bernie fusesera uriase...Sa ne aducem aminte de Sepang si masina neconforma pentru cativa mm...Lucru recunoscut de Ferrari, insa nepenalizat, dupa un proces cu cantec...Sa ne aducem aminte de perioada in care erau doi furnizori de pneuri si de protectia de care se bucura Scuderia...Sa ne aducem aminte ca a refuzat categoric sa incerce tripla F1-Indianapolis-Le Mans...Sa ne aducem aminte ca fara Todt, Brawn si Byrne, fara di Montezemolo si ale sale intelegeri cu Bernie, parca nici dezvoltarea masinii nu mai merge pentru Michael ca in alte vremuri...

  • Gogu, vineri, 26.08.2011 09:56

    hai ca o spun pe sleau: Alonso nu a impresionat nicicum la debut. Si a stat mult timp in anonimat pana a prins o masina excelenta. Nu a reusit sa iasa in evidenta cu o masina slaba, cum au facut Schumacher si Kimi. Bine, Hamilton nu a avut o masina proasta la debut. Dar a impresionat altfel. A impresionat fiind mai bun din primele ture decat chiar campionul de atunci din F1, si asta pe aceeasi masina ....

  • emerson, vineri, 26.08.2011 17:04

    Asa e. De fapt,unul din motivele pt.care nu-mi placea era tocmai...lipsa de "caracter". Dar pana la urma,insasi faptul ca a facut mult prea multele smecherii sau cel putin le-a acceptat...e si asta o calitate,aducandu-i atatea titluri. Si-a folosit la maxim toate armele,inclusiv cele mai putin oneste,pt.a castiga.Inca una pe care o tin minte, la Spa,cu Benneton,a facut o rasucire la viteza nu f.mare,pe zona dreapta,urcand pe vibratoare pt a distruge panoul d sub masina,astfel justificand greutatea mai mica a masinii la cantarul de dupa cursa. Dar...cred ca cei mai multi piloti si echipe folosesc siretlicuri(cursa castigata de Alonso,cand colegul lui a avut accident exact cum si cand planificasera inainte de cursa),samd. Jocuri de culise au fost,sunt si vor fi,e vorba de f.multi bani si orgolii pe masura

  • danoe, sâmbătă, 04.01.2014 12:09

    @"Am vorbit cu de Cesaris şi mi-a spus ce treaptă de viteze trebuie să folosesc în fiecare viraj. Asta a fost tot" ...dupa 2-3 sezoane,cand devine campion,revine asupra momentului,dezvaluind ca aceasta abordare a virajului Blanchimont este proprie onestului Cesaris!

  • danoe, sâmbătă, 04.01.2014 12:19

    @primul videoclip... detinatorul drepturilor de autor,sa si le bage undeva si sa le inghita si sa se inece cu ele