FEATURE: Campioni mondiali care au fost coechipieri

În istoria Formulei 1 s-a întâmplat de numai şase ori ca o echipă să aibă în componenţă doi campioni mondiali, ceea ce demonstrează dificultatea de a gestiona o astfel de colaborare.

Red Bull Racing ar putea avea în sezonul 2014 o linie de piloţi alcătuită din doi campioni mondiali, în cazul în care Kimi Raikkonen sau Fernando Alonso vor accepta să împartă garajul cu Sebastian Vettel.

O astfel de alianţă este una rară în lumea Formulei 1 şi a mai avut loc de numai şase ori în istoria de peste şase decenii a competiţiei. Principalul motiv este dificultatea echipei de a gestiona relaţiile dintre doi piloţi care aspiră la titlul mondial cu acelaşi monopost, lucru demonstrat şi de faptul că în patru dintre cele şase situaţii din trecut colaborările au durat doar un sezon.

Alain Prost este singurul campion mondial care a trecut de două ori printr-o astfel de experienţă, în timp ce parteneriatul dintre Jenson Button şi Lewis Hamilton a fost cel mai lung de acest gen. 

• 

  Alberto Ascari şi Giuseppe Farina - Ferrari, 1953

  Giuseppe Farina, primul campion mondial al Formulei 1 (1950) a fost coechipier cu Alberto Ascari la Ferrari din 1952, sezon în care italianul câştiga primul său trofeu. A urmat un sezon 1953 în care cei doi au concurat în calitate de campioni mondiali şi au ieşit în evidenţă în moduri diferite. Ascari şi-a continuat seria consecutivă de victorii începută în 1952 şi a câştigat primele trei curse, devenind campion mondial după ce a triumfat de alte două ori într-un sezon cu numai opt curse. Într-un sezon în care nu i-a putut face faţă lui Ascari, Farina a câştigat doar cursa de la Nurburgring şi s-a remarcat în mod negativ după ce a suferit un accident în cursa de debut din Argentina în urma căruia şi-au pierdut viaţa nu mai puţin de noua spectatori care asistau la Marele Premiu într-un loc periculos. 

• 

  Jim Clark şi Graham Hill - Lotus, 1967-1968

  În momentul în care au devenit coechipieri la Lotus în 1967, Jim Clark şi Graham Hill aveau împreună trei titluri mondiale, însă nu au reuşit să se impună din cauza monopostului Lotus 49 prea puţin competitiv. Clark a terminat doar pe locul trei în ciuda celor patru victorii, în timp ce sezonul lui Hill a fost ruinat de opt abandonuri în 11 curse. Totul părea să se schimbe în 1968, când Lotus 49 se transformase într-un monopost de top, fapt demonstrat de performanţele din prima cursă din Africa de Sud: victorie pentru Clark şi locul doi pentru Hill. Fanii nu au mai avut însă parte de un duel între cei doi pentru titlul mondial, întrucât Clark şi-a pierdut viaţa la scurt timp într-o cursă de Formula 2, lăsându-l astfel pe Hill să lupte doar cu Jackie Stewart şi Denny Hulme. Titlul s-a decis chiar în ultima cursă a sezonului din Mexic, când Hill a câştigat, în timp ce Stewart a terminat în afara punctelor, iar Hulme a abandonat. 

• 

  Emerson Fittipaldi şi Denny Hulme - McLaren, 1974

  McLaren a avut pentru prima oară doi campioni mondiali în echipă în 1974, prin Emerson Fittipaldi (1972) şi Denny Hulme (1967). Chiar dacă a început sezonul cu o victorie, Hulme a fost mai degrabă un pilot numărul doi şi avea să termine sezonul doar pe locul şapte. În schimb, Fittipaldi şi-a asigurat al doilea titlu din carieră datorită celor trei victorii obţinute pe parcursul sezonului şi a altor două locuri doi. Totuşi, ultima cursă a sezonului de la Watkins Glen a fost decisivă, locul patru fiind suficient pentru a-şi adjudeca trofeul în faţa lui Clay Regazzoni, care a ocupat doar poziţia a 11-a. 

• 

  Alain Prost şi Keke Rosberg - McLaren, 1986

  Keke Rosberg spera să-şi încheie cariera cu un nou titlu mondial după cel din 1982 atunci când a părăsit Williams pentru McLaren în 1986, chiar dacă îl avea drept coechipier pe Alain Prost, care cu un an în urma cucerise primul său trofeu. Nu a fost însă să fie, întrucât Rosberg nu a obţinut nici măcar o victorie, în timp ce Prost şi-a adjudecat titlul mondial în ultima cursă a sezonului din Australia în detrimentul celor doi rivali de la Williams, Nigel Mansell şi Nelson Piquet. Mansell ar fi devenit campion mondial dacă nu abandona cu 19 tururi înainte de final, iar Piquet a intrat la boxe într-un moment în care ar fi cucerit la rândul său trofeul. În ciuda eforturilor depuse pe final, Mansell nu a reuşit să-l ajungă pe Prost, care şi-a trecut în cont al doilea dintre cele patru titlu mondiale. 

• 

  Alain Prost şi Ayrton Senna - McLaren, 1989

  La doi ani după titlul din 1986, Prost l-a primit drept coechipier la McLaren pe Ayrton Senna, care avea să devină campion mondial în acel sezon 1988. Sezonul următor avea să rămână în istorie prin rivalitatea de poveste dintre cei doi campioni mondiali, care a culminat cu celebrul acroşaj din cursa de la Suzuka. Chiar dacă a abandonat, iar Senna a continuat şi avea să câştige cursa, titlul i-a revenit lui Prost după ce brazilianul a fost descalificat, astfel că rezultatele din cursa finală din Australia, când amândoi au abandonat, nu au mai avut nicio influenţă. La finalul sezonului, Prost avea să părăsească McLaren pentru a deveni numărul 1 la Ferrari. 

• 

  Jenson Button şi Lewis Hamilton - McLaren, 2010-2012

  Cea mai lungă colaborare dintre doi campioni mondiali a fost şi singura care nu a produs nici măcar un titlu mondial. După titlul cucerit în 2009 cu Brawn GP, Jenson Button s-a alăturat celor de la McLaren, care aveau deja un campion mondial în persoana lui Lewis Hamilton (2008). În fiecare dintre cele trei sezoane, Hamilton a obţinut trei victorii, iar Button două, însă Button a câştigat mai multe puncte decât rivalul său: 672, comparativ cu 657. În plus, Button a fost teoretic cel mai aproape de titlul mondial dintre cei doi, întrucât a ocupat locul doi într-un sezon 2011 dominat cu autoritate de Sebastian Vettel.