FEATURE: Ştefan Giui Junior - Cum să te apuci de motorsport la 22 de ani

Publicat marţi, 22.03.2011 17:46 de Mircea Meșter, Foto: Ciprian Mihai

Am petrecut un weekend alături de un pilot neobişnuit, dar care îşi doreşte să facă performanţă. A început motorsportul la 22 de ani, dar ştie de ce are nevoie pentru a reuşi pe circuit.

De ce ai nevoie pentru a fi pilot în România? Mulţi tineri îşi pun această întrebare, primul pas pe care fiecare şi-l imaginează fiind kartingul. După asta, ai de ales unul din cele două drumuri care ţi se deschid în faţă: fie faci rost de bani şi continui să alergi pe circuit în competiţiile internaţionale, sperând că vei avea norocul şi bugetul necesare pentru a avansa şi pentru a deveni mare, fie încerci să te reprofilezi şi să te baţi în România în competiţiile de raliu pentru juniori şi, ulterior, seniori. Odată ajuns mare, încerci Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop (CNVC) sau Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop (CNR) şi, eventual, te bucuri dacă reuşeşti să te înscrii la startul uneia dintre etapele de WRC.

PILOT LA 22 DE ANI

Traseul pe care îl poate alege un pilot român pare simplu dacă îl priveşti de afară, dar este extrem de complicat dacă te afli în interiorul fenomenului. Ei bine, în acest weekend am avut ocazia de a sta de vorbă pe îndelete cu Ştefan Giui Junior, un tânăr de 23 de ani care s-a hotărât să facă parte din lumea motorsportului foarte târziu, în 2010. Pentru el nu a existat karting, iar scopul său este de a le demonstra tuturor că niciodată nu este prea târziu să devii mare dacă eşti pasionat cu adevărat şi dacă îți sacrifici timpul şi bugetul unui vis de acest tip.

Ştefan Giui Junior nu a cochetat cu lumea automobilismului până anul trecut. A făcut în schimb box şi judo, sporturi individuale în care - spune el -  a învăţat să aprecieze performanţa şi să îşi respecte adversarii. După ce a terminat ANEFS, Ştefan s-a hotărât să schimbe complet foaia şi să se concentreze pe motorsport. Avea bugetul necesar pentru a se înscrie în campionatele naţionale, dar îi lipsea experienţa. Şi pentru că timpul nu aşteaptă, Ştefan Giui Junior a învăţat tainele pilotajului în Porsche Sport Driving School, acolo unde profesori i-au fost Patrice Gay şi Mathieu Zangarelli, pedagogi care au câştigat competiţii de circuit în Europa şi care au avut elevi de top, cel mai important fiind Sebastien Ogier, coechipierul lui Sebastien Loeb la Citroen.

ANTRENAT PE NURBURGRING

Ştefan şi-a făcut mâna pe circuitul de la Nurburgring (unde a fost invitat de Jaguar ca pilot de teste), a participat în Formula Ford pe circuitul Ledenon din Franţa şi s-a antrenat pe Maison Blanche, al doilea circuit ca importanţă la Le Mans. Nu a uitat nici competiţiile interne, Ştefan Giui Junior clasându-se pe locul al treilea la Grupa A3 şi la Juniori în cadrul CNVC, la volanul unui Renault Megane Coupe.

Anul 2011 este al doilea pentru Ştefan în motorsport, dar va continua să investească în pregătire. În primul rând, cursurile de la Porsche Sport Driving School vor continua pentru pilotul nostru, care va debuta în a doua jumătate a anului pe circuit în Cupa Porsche Carrera din Marea Britanie. Până atunci, Ştefan Giui Junior va lua în serios provocările interne şi va participa la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop şi la toate etapele de asfalt ale CNR. De ce doar asfalt? Pentru că pentru pilotul Ştefan Giui Junior, principala provocare este participarea la competiţiile externe de circuit.

POVESTEA CELOR TREI LANCER EVO 9

Armele lui Ştefan din 2011 vor fi trei exemplare Mitsubishi Lancer Evo 9: două preparate special de competiţie şi unul de antrenament. Acestea (2.0 turbo, 450 CP, 600 Nm) au fost preparate de echipa Autotehnica, sub coordonarea lui Paul Andronic. Ştefan Giui Junior crede că acomodarea cu tracţiunea integrală este una dificilă, dar priveşte sezonul 2011 ca pe unul de acomodare. În 2012 visează la podiumuri şi, de ce nu?, la titluri. 


INTERVIU
 

AUTOMARKET: Până la 22 de ani, ai practic sporturi individuale care nu aveau legătură cu motorsportul. Care sunt legăturile dintre disciplinele pe care le-ai abordat până acum?
ŞTEFAN GIUI JUNIOR: La fel ca în orice alt sport, principalul punct comun este competiţia. Contează foarte mult şi dorinţa de autodepăşire, pentru că am agreat sporturile individuale. Am considerat că pot să arăt că sunt mai bun dacă sunt eu însumi în faţa celorlalţi, şi nu în cadrul unui grup.

AMK: În motorsport există însă şi o maşină la mijloc. Cum împaci sportul individual cu faptul că poţi să fii cel mai bun pilot, dar să ai o maşină proastă?
ŞGJ: În motorsport există întotdeauna acel element necunoscut care face ca sporturile cu motor să fie urmărite cu sufletul la gură. Uneori nu ţine neapărat de pilot.

AMK: Care a fost prima maşină pe care ai condus-o şi care e marca de care te-ai ataşat cel mai mult?
ŞGJ: Am condus prima dată o Dacia 1310, urmată la scurt timp de un BMW. Normal, pentru că am ajuns să concurez pe Lancer Evo, apreciez munca pe care o fac cei de la Mitsubishi.

AMK: Ce idoli ai în motorsportul internaţional şi, de ce nu, în cel din România?
ŞGJ: Majoritatea se regăsesc în competiţiile de circuit. Mi-au plăcut, la fel ca multora, Ayrton Senna şi Michael Schumacher. În România sunt piloţi care m-au inspirat, da nu pot să spun că există cineva care să-mi fi influenţat cariera sau deciziile. Asta mai ales pentru că aici nu avem circuite.

AMK: Apropo de diferenţele dintre curcuit şi restul competiţiilor, de unde crezi că vine diferenţa de audienţă dintre sporturile de circuit, în special Formula 1, şi celelalte, cum este WRC?
ŞGJ: Principala diferenţă este caracterul abordabil al curselor de circuit. În Formula 1 te aşezi într-o zonă a circuitului şi vezi toată cursa. În WRC nu ai posibilitatea asta , iar pentru a te deplasa pe probele speciale ai nevoie de timp, de maşină, de bani. 

AMK: Ai avut ocazia de a vedea pe viu WRC şi Formula 1? Şi dacă da, spune-mi ce-ai simţit când ai ajuns pe circuit sau pe probele speciale.
ŞGJ: La Campionatul Mondial de Raliuri mi s-a părut foarte spectaculos, este cu totul altceva faţă de ce ai experimentat până atunci. Totuşi, circuitul a fost pe placul meu. Viteză, tehnică, sunet, tehnică, putere. Lucrurile care m-au atras, de altfel, către circuit.

AMK: Ai început motorsportul destul de târziu, dar eşti pasionat şi îţi place ce faci. Ce sfaturi le-ai da celor care au trecut deja de vârsta junioratului, nu s-au apropiat încă de motorsport, dar vor să facă asta?
ŞGJ: Din păcate, pentru a reuşi în sporturile cu motor nu ţine doar de tine. Sponsorii sunt cei care trebuie să se implice mult mai mult în descoperirea talentelor, pentru că mai nimeni nu are posibilitatea de a veni cu bani de acasă. 

AMK: Dacă tu ai fi cel care se ocupă de motorsportul românesc, care ar fi prima schimbare pe care ai face-o?
ŞGJ: Aş face un circuit. Asta ar fi prima schimbare. Nu vorbesc de circuit de karting, ci de unul de talie internaţională. Nu de Formula 1, pentru că ar fi foarte, foarte scump, ajunge la 100-200 de milioane de euro. Dar unul de 10-15 milioane de euro s-ar putea face în România. Toată Europa ne ocoleşte din cauza faptului că nu avem un circuit.

  • Tudor, marţi, 22.03.2011 17:56
    A început motvoie pentru a reuşi pe circuit.orsportul la 22 de ani, dar ştie de ce are ne

    are nevoie de telent si apoi de bani...multi gg

  • Lamborghini, marţi, 22.03.2011 22:27

    Ma simt frustrat pentru traiesc intr-o tara unde poti sa te afirmi doar daca ai bani, vorbind de motor-sport si nu numai... Talentul si vointa sunt degeaba daca nu te ridica nimeni. Ar trebui sa imi bag maine niste gaz de 200 mii in Dacie si sa o iau la goana prin oras, cu Politia in spate si seara sa ma vad la stiri. Asa poate o sa ma vada cineva. Pacat...

  • alex, miercuri, 23.03.2011 13:46
    VRAJEALA

    Deci interviul asta mi se pare cam....degeaba.....are bani....(lol x2 EVO 9) i s-a scluat si lui de motorsport si gata e mare vedeta doar ca are 23 de ani..sau cati are.. Sacrificiile adevarate la faci atunci cand esti foarte pasionat si iti iei si painea de la gura pt. a-ti cumpara un jaf acolo sa te intrezi poate, uneori riscandu-si si viata..... App..Vali Porcisteanu cati ani a concurat fara EVO.......si cati a concurat ca sa stranga bani pt. el....deci.....:|

  • Vasilica, miercuri, 23.03.2011 14:47

    O intrebare pentru Stefan ar fi pe cand o sa il vedem si in Logan CUP sau pe dastar. Chiar ma mir ca nu a intrebat un adevarat roman inaintea mea!

  • sara, marţi, 24.05.2011 15:57
    il stiu

    il cunosc pesonal; daca nu era taticu cu banii castigati prin indelungi si costisitoare procese era un nimeni; tot ce inseamna publicitate, televiziune, reviste, interviuri sunt bani dati pentru a fi promovat de tatic; in rest totul vine de la sine.... daca ar fi plecat de jos pe propriile picioare mai ziceai asa ca...