FEATURE: Volvo introduce airbagul pentru pietoni pe noul V40
La Salonul Auto de la Geneva, Volvo a prezentat un nou tip de airbag. Spre deosebire de airbagurile folosite până acum, noul sistem protejează, în premieră, pietonii.
Volvo pune siguranţa pasagerilor şi a pietonilor pe primul plan. Constructorul suedez a inovat mereu în acest domeniu şi a clădit o reputaţie solidă. Clienţii ştiu că automobilele Volvo sunt sigure pentru pasageri. Dar ce facem cu pietonii neatenţi? EuroNCAP testează automobilele, iar punctajele pentru siguranţa pietonilor şi scorurile la acestă categorie sunt de obicei destul de mici.
NOUL Volvo V40
Volvo V40 este cel mai nou model lansat de constructorul suedez, prezentat în premieră mondială la Geneva. Este primul model dezvoltat de Volvo complet independent de Ford, fostul proprietar al mărcii şi primul automobil total nou lansat de când Volvo este în proprietatea grupului chinez Zhejiang Geely. Producţia modelului V40 începe în luna mai, şi Volvo vrea să vândă 90.000 unităţi anual. În Europa, acest model vrea să fure din clienţi de BMW Seria 1, Audi A3 şi Mercedes A-Klasse.
Ei bine, V40 este modelul pe care Volvo a decis să implementeze primul airbag pentru pietoni din istoria industriei auto. Este o tehnologie folosită în premieră şi se adaugă deja cunoscutelor sisteme de siguranţă activă dezvoltate în ultimii ani de Volvo, printre care se numără City Safety sau Pedestrian Detection. Acesta din urmă detectează pietonii din faţa automobilului şi poate frâna automat dacă detectează un impact iminent.
Airbagul pentru pietoni pe care Volvo îl va folosi în dotarea modelului V40 este montat în partea superioară a compartimentului motor. În cazul unui impact, capota se desface din prinderile superioare şi un airbag în formă de U se umflă la baza parbrizului şi în zona montanţilor, acoperind cam o treime din suprafaţa parbrizului. Partea centrală a parbrizului rămâne liberă pentru a nu obtura câmpul vederii celui de la volan. Tehnologia - denumită oficial în limba engleză Pedestrian Airbag - face din acest model cel mai avansat automobil în ceea ce priveşte siguranţa pietonilor.
CUM FUNCŢIONEAZĂ?
Teoretic, fizica accidentelor este simplă: până acum, pietonii loviţi de maşini erau loviţi de maşină la nivelul picioarelor, iar zona capului lovea dur capota în perimetrul compartimentului motor, una dintre cele mai dure zone de posibil impact ale maşinii. După implementarea airbag-ului, Volvo susţine că acest risc este redus la minimum, iar impactul va fi unul cu efecte mult mai reduse la nivelul integrităţii pietonului.
Volvo nu anunţă ce se întâmplă cu capota după un astfel de posibil accident. Probabil că următoarele luni vor clarifica întrebările-cheie care se impun într-o astfel de situaţie: Ce se întâmplă cu capota după explozia airbag-ului? Cum detectează maşina faptul că impactul are loc cu un pieton, şi nu cu o altă maşină sau un stâlp de parcare? În ce constă "reparaţia" capotei după un astfel de eveniment? Cât costă schimbarea unui airbag pentru pietoni?
Evident, sistemul Pedestrian Detection este şi el în dotarea noului V40. Lista de sisteme pentru siguranţa celui de la volan continuă cu sistemul City Safety, care este activ la viteze mai mici de 50 km/h şi previne impactul la viteză mică cu alt automobil dacă cel de la volan este distras. În plus, V40 va avea şi sistemul de menţinere automată a benzii de rulare, care intervine şi asupra direcţiei, şi sistemul de parcare automată Park Assist Pilot.
Noul Volvo V40 este un exemplu pentru cum au reuşit inginerii şi designerii unei mărci să interpreteze actualele regulamente pentru protecţia pietonilor. Datorită noului airbag pentru pasageri, pe care Volvo îl oferă în premieră, designerii Volvo au putut micşora garda la sol cu 29 mm pentru noul model faţă de C30. Dacă acest airbag nu ar fi existat, automobilul ar fi trebuit să fie mai înalt pentru a satisface regulile pentru protecţia pietonilor, iar silueta noului Volvo V40 ar fi arătat cu totul altfel.
-
denon, marţi, 13.03.2012 20:15
Presupun ca in cazul in care doamne fereste te-ar lovii o masina, ai prefera sa fie un Dodge Ram ca sa mori satisfacut, decat sa fie acest Volvo care ai mai multe sanse sa scapi cu viata.
-
@andrei, marţi, 13.03.2012 20:17ai dreptate!
daca scotea vw sau bmw era cel mai tare era dumnezeu pe pamant! ce sa zic...sa scoata si altii alte inovetii de genu asta nu doar motoare uriase si atat!
-
AndreiRN, marţi, 13.03.2012 20:23Responsabilitate
Daca eu ma plimb pe carosabil atunci cu siguranta ca merit sa fiu lovit si de un TIR nu numai de un Dodge Ram. Astfel de "imbunatatiri" scuteste lumea de RESPONSABILITATEA PERSONALA si ca rezultat este societatea moderna de azi cand alti sunt de vina pt tot ce ti se intampla si niciodata nu e vina ta. Ca imi place sau nu ....... asta este trendul modern. Ramai poate viu dar cu genunchi zdrobiti si traiesti tot restul vieti pe spinarea guvernului ca vezi Doamne nu a fost vina ta.
-
isa.t, marţi, 13.03.2012 20:25realist
si pt un papagal care nu s-a asigurat , cand traverseaza strada sau iti sare in fata instantaneu , sa faci facultatea la jilava nu prea e bine..........dar presupun ca esti unul dintre soferii romani care se cred stapanul soselelor
-
AndreiRN, marţi, 13.03.2012 20:32Virtual
Norocul meu e ca nu sunt sofer roman si oricum acest Volvo nu e adresat romanilor care conduc pe un carosabil cu vaci si oii si capre si copii ce joaca fotbal.
-
fff, marţi, 13.03.2012 20:42ignoranta si prostia
Sunt uimi de ce vad. AndreiRN, fara sa fiu ironic nu am vazut in viata mea un om mai limitat decat tine. Poti sa o iei ca pe un compliment. On topic: ideea pare foarte buna. Normal ca mai tarziu sa fie mai rafinata si mai eficienta insa conteaza ca a pornit. PS Azi mi-a sarit in fata un "drac" de copil printre masinile parcate. Desi mergeam doar cu 30km/h a scapat la mustata. Nici macar nu era vina mea, dar poti trai cu asa ceva pe suflet? Poate oi fi eu mai mamaligos, ca deh nu am mancat Hamburger American ca nea'Andrei.
-
AndreiRN, marţi, 13.03.2012 20:47Regnul animal
Cel putin eu sunt uman si nu imi este rusine cu numele dat de parinti pe cand asa zisi critici nu se pot categorisi in specia umana din punctul meu de vedere. Mai ales cand sunt fffff...iti. Ce spui tu este o minciuna gogonata ca numai oameni au voie la volan.
-
fff, marţi, 13.03.2012 20:50ta-da
Q.E.D. :)
-
AndreiRN, marţi, 13.03.2012 20:52Biatch........
Ham, ham, ham
-
Dan, marţi, 13.03.2012 21:27@AndreiRN
Sistemul asta nu e pentru tine ca sofer ci pentru tine ca pieton. Dar din cate vad comentariile tale deplasate de pe acest site, nu meriti sa fii lovit de o masina cu airbag.
-
Luca30, marţi, 13.03.2012 21:29Romania
Mie chiar imi place inovatia scoasa de volvo.Inca odata inginerii suedezi dau dovada ca sunt cei mai buni in domeniul sigurantei auto. Orice tehnologie pusa pe masina pt siguranta as fi vrut sa fie pe masina mea si va spun asta pt ca am avut ocazia cu umila mea masina si pe ''fantasticele noastre drumuri'' sa am parte de intamplari, evenimente sau momente in care ESP, ABS, EBD sau Airbag-ul sa ma ajute enorm si nu a fost momente in care sa ma incurce.Prin urmare consider ca si aceasta tehnologie gandita din mai multe perspective decat pot procesa unii ''comentatori'' sa fie foarte de folos.
-
Spikey27, marţi, 13.03.2012 22:04...
Tipii de la Volvo au dovedit de prea multe ori ca sunt cu un pas inaintea tuturor cand vine vorba de siguranta...e chiar foarte util acest airbag...mai ales in Romania,unde sunt multi pietoni care,in ciuda faptului ca au amenajate pasaje pietonale sau treceri de pietoni,prefera sa treaca precum oile prin mijlocul strazii...si bineinteles ca vor folosi acest airbag la marketing,doar nu ar putea lasa potentialul neexploatat...
-
ScorpyonVAG, marţi, 13.03.2012 23:43@
Era bun air-bag-ul asta cand jucam mai multi cand eram mici fotbal/tenis pe drum =)))
-
sad, miercuri, 14.03.2012 00:11ad
Mai bine ar inventa textile cu airbag incorporat, ca sa ne protejeze masina in caz ca e izbita de vreun pieton. De ce sa platesc eu bani in plus pe o astfel de dotare cand bipezii nostri ar putea sa incerce in ordine: 1. Sa circule pe trotuar 2. Sa traverseze doar pe verde 3. Sa nu mai traverseze pe unde nu trebuie 4. Daca tot traverseaza ca idiotii, macar sa se asigure. Ar fi mult mai putine accidente daca s-ar intelege un principiu simplu: strada e pentru masini, trotuarul pentru pietoni.
-
dumbravaandrei, miercuri, 14.03.2012 01:43
reparatia la capota va costa la fel ca si in cazul in care nu ai airbag... ca daca isi izbeste unul scorbura de capota, tot la fel de mult ti-o indoaie... diferenta e ca il lasi cu zile (iar ce-i faci dupa, e treaba ta :P ) cat despre restul.... astia de va credeti zmei... .... uite, o idee buna vine de la @sad (prima propozitie). (primul prototip din material textil a fost proiectul GINA de la BMW). si cand a pus plasa de prindere pentru pietoni in 1920, toata lumea injura Volvo... acum toti isi pun bare frontale din plastic... Pana acum, doar Volvo si Mercedes au contribuit major la partea de siguranta activa si pasiva... restul, plagiatori de profesie ;)
-
zarnesteanu, miercuri, 14.03.2012 03:21Idealistului de la primul post
Eu inteleg ca iti faci singur combustibilul biologic. Stiu ca umbli cu furtunul si tzucalu' dupa tine sa nu pierzi molecule pretioase. Dar in ultima vreme am impresia ca trebuie sa schimbi valva. In loc sa ragai in butelie, baga butelia in tine si postezi numai tampenii. PS. Fii atent sa n-aprinzi vreun chibrit, ca sari in aer cu tot cu ideile crete. Volvo, you da best!!! (Ok, Mercedes 2:) )
-
zarnesteanu, miercuri, 14.03.2012 03:24Scuze, e furtuna la Zarnesti
Merge prost de tot internetul in seara asta.
-
StM, miercuri, 14.03.2012 08:50
Volvo a fost si va ramane numarul 1 la capitolul siguranta.Nu degeaba reprezentantii marcii spuneau ca testele EURO NCAP sunt prea slabe pentru ce ofera Volvo. Trebuie felicitati si sper ca si ceilalti sa preia din ideile de siguranta active si pasive de la suedezi, pentru ca ei chiar stiu ce fac. De asemenea, Mercedes trebuie sa recunoastem ca are o preocupare tot in zona asta.Nu sunt eu fan Mercedes sau Volvo, dar sa dam Cezarului ce e al Cezarului. Toti ceilalti care gandesc "frantuzeste", si nu pot sa trec peste ineptia cu esp-ul debitata de Deboeuf, stiti voi cine e personajul, si nu se gandesc decat la viata lor, au o problema.Nu i-as sfatui niciodata sa fie in postura celuilalt, al victimei si nu al soferului.
-
Stoiaian, miercuri, 14.03.2012 09:59
Imi place sistemul dar ceva asemanator este pe Laguna III cu precizarea ca acolo nu exista un balon de aer propriuzis ci in cazul lovoirii unui pieton capota se ridica cu un anumit nr de grade dinspre parbriz pt a atenua impactul si pentru ca pietonul sa nu mai fie aruncat peste masina.
-
Luca30, miercuri, 14.03.2012 11:00aceiasi Romanie...
Multi gandesc ca aceasta obtiune o sa le foloseasca doar pietonilor neglijenti....Dar te-ai gandit vreodata ca e posibil ca tu sa fii cel vinovat> nu uita ca esti om si orice om mai greseste in viata(mai mult sau mai putin dar greseste) In Romania avem noroc ca daca omori pe cineva din imprudenta cum ar fi accidentele de masina primesti 3-5 ani cu suspendare.....Dra in alte tari cum e legea?Oare daca omori pietonul din vina ta, nu faci puscarie? Si acum pt multi care critica prietonul inaintea prostiei lui......ce alegi sa moara omu si sa faci puscarie? sau sa aibe ceva spitalizare si asigurarea sa plateasca pt tine.....?
-
dumbravaandrei, miercuri, 14.03.2012 11:32@Stoiaian 7 @Luca
@Stoiaian nu e numai pe laguna III ci mai pe toate turismele din 2006 incoace care au mai mult de 4 stele la siguranta... e si pe VW, si pe audi si pe ford... dar oricum in caz de impact frontal victima da cu capul de tabla/parbriz... @Luca30 chiar ai atins un punct forte :) good one :)
-
Fane, miercuri, 14.03.2012 13:34Volvo = siguranta
Daca ar conduce cat mai multi masini sigure, ar fi poate ca in Suedia unde rata mortalitatii datorate accidentelor auto este cea mai mica. Din pacate insa, in Romania si alte tari se prefera masinile ieftine sau foarte puternice, in locul celor sigure. Si din pacate in lume sunt inca persoane gen AndreiRN care cumpara piese de masini de la aprozar sau site-ul lui Alibaba si cei 40 de hoti, ca sa iasa mai ieftin. "E grele" cu cultura si unii cred ca daca au ajuns prin alte tari sunt mai destepti doar pentru ca sunt acolo. Din cate stiu Volvo a adoptat pentru prima data centura de siguranta in 3 puncte si airbag-ul lateral, care acum sunt incluse in standard la majoritatea masinilor. Sper ca lumea sa inteleaga ca e nevoie de mai multa siguranta pe strazi si mai multa atentie. Iar daca un sistem ajuta un sofer sa evite un accident, nu poate fi decat de laudat si in folosul tuturor.
-
napoleon(itane), miercuri, 14.03.2012 14:16volvo =masina buna si siguranta
volvo se afla in top 5 masini dorite de mine cand voi avea bani :))
-
Axelsmp, miercuri, 14.03.2012 14:18
Poza din stanga jos parca e din pictorial :))
-
AndreiRN, miercuri, 14.03.2012 18:12Responsabilitate personala
http://www.spiegel.de/international/spiegel/0,1518,448747,00.html They want drivers and pedestrians to interact in a free and humane way, as brethren -- by means of friendly gestures Dar romanul este invatat sa fie condus de altul de la spate sau sa fie protejat de un sistem oarecare oricare ar fi el.
-
SaabCuantic, miercuri, 14.03.2012 19:03Volvo + ... ?
@Fane, centura de siguranta cu prindere in 3 puncte este totusi inventie americana, chiar daca, ca europeni, nu prea ne convine adevarul, fie el si de factura obiectiva...In anii '50, cele doua mari companii auto suedeze au considerat ca trebuie sa i se acorde credit acestei binevenite idei de protectie a pasagerilor, de aceea au stabilit-o ca dotare standard de urmat cu maxima prioritate, ordinea adoptarii de care pomeneai fiind, din pacate pentru carcotasi, SAAB-Volvo :) Pai 1958 nu-i totuna cu 1959, iar omul de la Volvo care s-a ocupat de implementarea acestei solutii-minune a trecut initial prin curtea rivalei...Conteaza sau nu? Poate ca nu, ci ceea ce reprezinta in substanta, pentru oricare dintre noi, celebra "seat belt", dar sa nu uitam contributia tuturor cercetatorilor in domeniu, printre care si Ford. Ma rog, fiecare cu imperativele lui dragi: pentru unii securitatea in trafic, pentru altii...manusile robotizate care te scapa de greutati (la propriu). Referitor la subiectul curent, evident ca ma declar in asentimentul majoritatii userilor...In plus, eu nu mi-as face griji pentru eventualele costuri de reparatie ale masinii (V40) in cazul unei coliziuni frontale cu un pieton, ci as exulta ca au scapat teferi si nevatamati toti actorii implicati fara voie. La urma urmei, banii n-aduc fericirea, nici n-o intretin, caci, in mod implacabil, vor veni vremuri cand va deveni un gest capital de supravietuire organica posesia DIRECTA a mijloacelor de trai, nu a banilor, care oricum nu vor mai exista in numerar si nici macar pe carduri, ci se vor cuantifica, sub forma de "credite", in cipuri cu receptivitate dermica, dar cu impact neuronal catastrofal si netolerate imunitar, care vor fi implantate "intamplator" pe...mana dreapta sau pe frunte. Volens-nolens, vom fi siliti, fara exceptii, sa le preluam din cauza fortei coercitive imbatabile a Statului Unic (Guvernul Mondial). Poate ca pana atunci se va scorni si airbag-ul cu deschidere in caz de ciocnire cu sporii aeropurtati, dar, daca este sa vorbim despre pericole, multi o vor mierli in masa in primul rand din pricini "oficiale"...Asta v-o zic asa, ca sa vedeti ca am ramas acelasi "specialist" in off-topic-uri ;)
-
AndreiRN, miercuri, 14.03.2012 19:53@Ion de pe Camp
@ Ion de pe Camp, cu ce forta iti expui opinia si asta imi si place dar ma si amuza. Dar ratiunea ta sau lipsa de se reflecta in concluziile pe care le tragi. Eu ........ 49 de ani si inginer la proiecte NASA de 15 ani pe langa alte jucari pt copii mari am pus doar pe 2 roti ceva peste 300 de mii de km si pe 4 cred ca peste 1 milion. Pe 2 aripi am facut de vreo 11 ori inconjurul acestei bile pe care locuim asa ca ............ ai cu cine sa faci contre dar ma indoiesc ca esti calificat. Oricum e amuzant.
-
john_range, miercuri, 14.03.2012 20:12apropo
ai gresit spunand inginer N.A.S.A...............vroiai sa spui inginer L.C.V care inseamna LA COADA VACII....ti se potriveste perfect
-
john_range, miercuri, 14.03.2012 20:35@edi
sincer....nu am avut treaba cu nici unul,,,nu m-am legat eu de nici unul prima data...infine sa se lege ce pot sa le mai zic daca atata le poate capul!!!
-
AndreiRN, miercuri, 14.03.2012 20:52Magnet de misto
Ion de pe camp, tu poate ca sti sa citesti dar se pare ca nu si intelegi ce citesti si asta poate fi considerat un defect de .......... Numele ales de tine face ca orice om normal sa-si dea seama ca are deaface cu unul care vrea sa para mai mult decat este. Asa ca tu atragi singur asupra ta batjocura si ridicolul din prima clipa.
-
SaabCuantic, miercuri, 14.03.2012 20:58Eu arunc o piatră în lac...Ce înţelept o poate scoate?
Celor care ar vrea să-mi sară la beregată pentru ceea ce am scris mai sus le adresez preventiv o întrebare de baraj, care chiar are conexiuni logice cu tema de discuţie: cu ce mă ajută faptul că autorităţile statului global, prin intermediul companiilor private, vor în mod sincer să-mi asigure integritatea fizică în faţa şoferilor imprudenţi, atunci când traversez regulamentar strada, dacă, pe de altă parte, aceleaşi autorităţi nu vor ezita să atenteze la securitatea mea fizică (plus spirituală) prin maniera ocultă descrisă anterior?...Cine va putea să-mi răspundă în mod persuasiv, acela va avea tot dreptul să mă critice! În altă ordine de idei, mai bine stai liniştit, @john-range, căci nu va reuşi NIMENI să-l strunească pe Ardei Rebel şi Nociv...Pentru accepţia dumnealui, a scăpa cu viaţă dintr-o conjunctură primejdioasă echivalează cu o...exagerare. Ba încă şi cu o iresponsabilitate. Parcă aşa a catalogat munca şi ingeniozitatea lui Volvo. Chiar o fi inginer la NASA, mai ştii? Mai mult ca sigur el a conceput mănuşile automate, împreună cu compania lui preferată, gm, numai că în alt scop decât prevede prospectul: când şi le pune, se trezeşte imediat KO la podea, fiindcă până şi mănuşile alea se revoltă împotriva lui. Deci, dacă ţine morţiş vreun user să-l vadă pe Cuantic dispărut din peisaj, ar nutri o doleanţă justă, dar mă tem că de ARN va scăpa numai cine va scăpa mai întâi de Automarket :)
-
SaabCuantic, miercuri, 14.03.2012 22:39???
@Automarket, lui @john-range i-ai cenzurat un post în care l-a făcut analfabet pe ingineru' lu' peşte alterat, dar în privinţa mârşăviei incalificabile a acestui căpcăun, respectiv aluzia trivială despre mănuşa "vibratoare", nimic...nici o măsură punitivă! Bravo, @Automarket, eminamente mă încântă viziunea voastră drăguţă despre regulile democraţiei! Luaţi-i în braţe şi pe ARN, şi pe Semtex, pe oricine vreţi voi, căci aici eu nu mai disting de mult un forum civilizat, "libertatea de expresie" căpătând deseori forme groteşti de devianţă deontologică...Faceţi ceva concret să remediaţi situaţia, altfel veţi rămâne treptat doar cu terminaţii mintal de ţeapa celor enumeraţi...Fanii SAAB ar avea alternativa site-ului clubului lui Edy Hagiu, dar ceilalţi useri de bună credinţă unde s-ar putea refugia?
-
Fane, miercuri, 14.03.2012 22:51Volvo - pentru cei care stiu ce sa aleaga.
Deci, mai nou am citit ca Volvo se produce in China de vreun an. INTEGRAL. Fabricile din Belgia si Suedia doar simuleaza productia si raporteaza vanzari aiurea. Cine nu are Volvo, poate sa-si comande pe site-ul lui Alibaba unul. Dupa o saptamana vine barza din China si il aduce :) Cam asa stau lucrurile in mintea lui AndreiRN. Aici e si un filmulet cu chinezii lui Andrei: http://www.dailymotion.com/video/xl9khr_the-volvo-cars-factory-in-gent-belgium_auto Acum revenind la lucruri serioase, in Suedia se produc cinci modele V60, V70, S80, XC70 si XC90, iar celelalte sunt fabricate in Ghent (Belgia): http://www.volvocars.com/intl/top/about/news-events/pages/default.aspx?itemid=199. Si puteti sta linistiti in privinta pieselor pentru ca majoritatea sunt din Suedia, Germania, Franta. Daca vreti special din China trebuie sa faceti cerere la AndreiRN pentru ca stie el dealeri seriosi.
-
AndreiRN, miercuri, 14.03.2012 23:31Onestitate
A fabrica si a asambla nu sunt chiar acelasi lucru pt cei ce stau si se gandesc onest. De exemplu Boeing nu fabrica avioanele de astazi in mare parte ci doar asambleaza componente sau tronsoane fabricate in toata lumea. Da, este adevarat ca Volvo inca se asambleaza in Europa dar majoritatea componentelor vin de la proprietari ca sunt mai ieftine. Asta nu insemna ca sunt masini proaste ca inca nu stim. Cel putin 10 ani este nevoie sa iti dai seama cat de fiabil e facuta o masina. Cat despre amicul cuantic ....... ce semeni asta aduni e un proverb din batrani si daca spun ceva ce nu este adevarat ma astept ca tu sa ma tragi de maneca.
-
zarnesteanu, joi, 15.03.2012 03:27Houston, we have a problem!
Eu am o nelamurire nea Retardat Neuronal. Esti inginer de proiecte la nasa de botez, sau la nasa de cununie? Acuma serios, singurul post pe care te vad capabil sa-o ocupi la NASA e cel de cobai. Si nu trebuia sa ne spui varsta. Se deduce usor ca ai trecut prin destule la viata ta. Acuma de fapt se leaga multe. In rapoartele alea pe care te lauzi ca ti le citesc cu sutele, probabil descrii ce-ai simtit, ce-ai vazut, ce-ai auzit, etc. in timpul "lucrului". Problema e ca dupa ce te-au adus inapoi la stadiul de om, ceva nu se mai leaga. Iti fileaza puternic o lampa la mansarda. Cum spuneam, "Houston, we have a problem. Your rats are on the loose!"
-
Fane, joi, 15.03.2012 07:43@ AndreiRN.....Lasa-ne, lasa-ne.....
Daca in creierasul tau mic, mic, mic ar exista 2 neuroni, s-ar putea face o legatura intre ei si poate ar iesi ceva bun, insa se pare ca nu ai. Se pare ca inca nu ai gasit un dealer Volvo si nici nu ai sunat pentru piese, asa ca mai ai timp sa te luminezi. Acum din punct de vedere economic, daca tu crezi ca este eficient sa produci piese in China pe care sa le exporti in Suedia si Belgia pentru asamblare e clar ca nu stii nimic. Adica in loc ca sa produci masina in China unde costurile de productie sunt mult mai mici si sa o vinzi apoi in europa ca produs finit, tu vii si ne spui ca europenii doar asambleaza produse chinezesti. Parca intr-un alt post ziceai ca chinezii primesc 25 de centi pe ora. De ce nu fac ei masinile acolo si sa le vanda apoi prin Europa mult mai ieftin ? Cei care nu-si iau un Volvo, de multe ori nu au cu ce. Cand masina va fi produsa in China isi va permite oricine. Mai sunt si foarte putini, limitati ca tine, care cauta piese de Volvo pe site-uri dubioase. Deci sa lasam timpul sa dovedeasca daca sunt masini fiabile si sigure.
-
puimarin, joi, 15.03.2012 12:52China
Şi este adevărat că chinezi fac piese pt toate marcile auto , au si lucruri bune şi proaste dar dacă nu îmi mai voi permite o maşină bună ex VW , Mercedes , BMW , Audi,Volvo , Îmi voi lua maşină chinezească cari mai bună decît cea made în Ro.
-
fff, joi, 15.03.2012 16:17Andrei %#
Domnu inginer ati uitat sa luati in calcul fusul orar cand ati MINTIT. Dvs. stateati la ora 14 pe net in timpul programului? Munciti la NASA dar o ardeti pe net pe un site auto? Asa e ca nici prin cap nu ti-a trecut diferenta de ora? Caput sec de copil semianafabet. Pun pariu pe oricat ca nu ai mai mult de 14 ani. Esti un pusti visator si mincinos.
-
AndreiRN, joi, 15.03.2012 17:05Hahahahaha ......
Ce rapid au iesit hienele la lumina si este amuzant. Ma bucur ca imi sunt citite fiecare fraza de hienele in asteptare dar cu uimire observ ca majoritatea citesc dar nu au capabilitatea de a intelege de au citit. Hahahahaha..... Ia mai cititi odata ce am postat si mai incet ca sa puteti si asimila. @zorzonel - isi expune frustrarea si nu e singurul si este normal la cat il duce pe el capul ca nu am vazut niciodata un post al lui care sa reflecte gandire. @fane - un individ care nu cunoaste sinceritatea si foarte posibil un speculant/samsar in zona auto dar cu o gandire fantastic de superficiala. China urmeaza modelul Japonez si Correan economic dar la o scara mult mai mare. Din motove politice si pt a evita taxele de import masinile se asambleaza aproape de piatza de desfacere si asta este si motovul pt care VW asambleaza masini in US si Mexic si la fel si MBZ in US. Acest model economic ia facut pe Japonezi sa deschida linii de asamblare peste tot in lumea asta si la fel fac si firmele americane si chinezi sunt pe urmele lor. Asa se patrunde pe o piatza "cu manusi" nu ca un badaran. O sa mai cresti si o sa mai citesti si ai sansa sa si incepi sa gandesti. @fff - ham ham ham ...... pt tine ca nu cred ca esti din specia umana. E placut sa stai in birou pe net si sa fi platit si o lopata de banuti cat timp faci asta. Ieri am semnat 2 proiecte pt F35.
-
SaabCuantic, vineri, 16.03.2012 08:15@fff, pst! hai sa facem liniste, dom'le! ARN vorbeste cu Obama itself la modul "Bai, Borac, cand dracu' ii acorzi Romaniei clauza natiunii celei mai favorizate?"
Stiti ca a inceput sa-mi devina simpatic...@BMW? Ultimele lui posturi l-au prezentat intr-o lumina favorabila. Dar ce ne facem cu acest lustruitor de PET-uri acaparat total de iluzii aerospatiale si cosmogonice si fara unda verde a caruia avioanele de vanatoare si chiar bombardierele nu decoleaza nici sa le dai foc la kerosen? Parca si vad ca Obama de-abia asteapta sa vina pauzele dintre sedintele de guvern, ca sa-l sune emotionat pe Alien Receptie Nula, neuitand sa apeleze la formule politicoase de genul "Your Majesty" sau "Your Excellency" si primind raspunsuri pe masura blazonului sau intelectual: "Da, cojones, las' c-o rezolvam noi". Intr-adevar, avem un ambasador etnic care ne umple de cinste pe taramul fagaduintei si care isi evidentiaza formidabilul spirit practic, in sensul ca domnia sa nu se deda la fraze savante, prolixe, ditirambice si nepraxiologice precum Cuantic, caci este suficient sa enunte mostre de elocinta cerebrala precum "hahahahahaha" sau "ham ham ham" si gata, isi adjudeca pe loc doctoratul in managementul resurselor umane. Pur si simplu nu stim sa omagiem acest erou al muncii capitaliste clasa I (in clasa a II-a n-a mai avut cand sa promoveze, fiindca, desigur, time is money...mama lor de exploatatori astia de la NASA, cum nu lasa omul sa "avanseze inainte", adica sa "evolueze prin progres" sau sa "progreseze prin evolutie", na, ca le-am incurcat, dar asa se intampla cand stai in fata unui colos al culturii universale precum Arde-o Repede, Nae: te pierzi cu firea)
-
AndreiRN, vineri, 16.03.2012 16:11Amuzant
Si se mai mira de ce crede lumea ca nu e intreb la bibilica. E chiar amuzant sa citesti scenatiile virtuale care bantuie mintea acestui declarat crestin. Dar cu cat e stresul mai mare pe el cu atat ne arata cat e de gol.
-
zarnesteanu, vineri, 16.03.2012 16:32NASA
Are intr-adevar rezultate remarcabile. Au reusit sa dreseze un cimpanzeu capabil sa scrie la tastatura si sa se exprime aproape inteligibil in limba romana. Mai trebuie sterse niste rutine care apeleaza prea des fraza "ham ham ham" si rasul vacii nebune. In rest e aproape perfect. Ah, in plus cimpanzeul trebuie ajutat sa inteleaga ca distributia dosarelor la semnat e o activitate diferita de semnatul lor propriu zis.
-
AndreiRN, vineri, 16.03.2012 18:29Comedia vieti
Zorzonel isi incearca mana si in comedie. Ai cerut voie Celui de Sus sa gandesti si sa postezi cu rautate? Hahahahahaha .....
-
zarnesteanu, vineri, 16.03.2012 18:45NasaChimp
Vezi ca te cheama sa te intorci in laborator. Au gresit ceva la rutina cu vaca nebuna. Lasa! Lasa caruciuorul cu corespondenta si fugi. Stii ce-ai patit data trecuta cand ai intarziat ...
-
SaabCuantic, vineri, 16.03.2012 21:40Is that so?!
Unde si cand m-am autosocotit eu crestin, bai gorila travestita, la NASA investita si prin cioace mult vestita? Doar Dincolo poti primi aceasta titulatura pretentioasa, dupa ce ai terminat-o cu viata trupeasca, si inca tot nu-i suficient, deoarece mai trebuie sa te plasezi fara echivoc si in casta "oilor", nicidecum a "caprelor"...Faptele bune te pot ajuta incomensurabil de mult, dar "ingredientul" minune ramane tot credinta...sau nadejdea...sau dragostea, tustrei termeni fiind sinonimi atat in substanta, cat si in manifestare! Dar poti pricepe tu vreo iota din indreptarul "tehnic" ortodox, domnule ignorant? Cat despre mistica (inclusiv ascetica) si apologetica (in conditii eshatologice), nici macar eu nu ma aventurez mereu, fiindca de regula patrunzi intr-un spatiu teologic pasibil de denaturari, franjurari sau capcane de sensuri, in care nici mama gnosticilor sau a ezotericilor nu se descurca prea grozav...Iar la "Trinitas TV" n-o sa te initieze nimeni in asa ceva. N-ar avea nici timp, nici chef, nici interes, pe principiul abracadabrant "banii inseamna totul,adica totul inseamna banii"! Aaa, nu-ti place, ci iti repugna de-a dreptul, cand te ia cineva peste picior? Dar tu cum si de ce iti permiti la adresa altora? Ai uitat cand te-ai scalambat recent in privinta unui cuvant sacramental imposibil de zeflemisit in mod normal, si anume "rugaciune"?! Nu tu ai insinuat ca eu ma pretez in tinuta nuda la inchinaciune?...Cine rosteste de fapt hule? Semeni exact ce culegi, amice!! Eu ti-as intoarce si obrazul celalalt, dar numai daca ar fi vorba de simple lături, nu de erezii! De fapt, eu sunt vinovat, fiindca iti acord cam multa atentie, incalcandu-mi regulat promisiunea de a te ignora cu desavarsire...Da' chiar, ce-ar fi sa fiu totusi consecvent, hm? Nu, n-o sa te blestem, caci n-am eu inima aceea de smoala, dar in mod garantat o sa aterizezi cu râtul in propriile-ti dejectii morale ori de cate ori ii vei calca zdravan pe coada pe altii de pe site...Cel mult imi voi rezerva dreptul constitutional de a ma AMUZA (ca tot abuzezi de termen), de fiecare data, pe seama spectacolului gratuit pe care il provoci in mod reflex, ca altfel n-ai fi fi tu ARN (culmea, fara ADN!). Voturi negative nu-ti voi arunca, numai asa, ca sa te edifici pe cati altii ii exasperezi deseori...So, this is it! Cu parere de rau, te las prada...hienelor de care pomeneai "amuzat". Tin prea mult la nervii mei ca sa ti-i ofer pe tava...Din acest moment, vaya con...el diablo. PAAAAAAAAAAAA. Dragi useri, firesc ar fi sa ne intoarcem la ale noastre, "on topic". Noi spre Volvo trebuie sa ne indreptam privirile. In mare parte, am reusit. Dar, va rog, sa nu uitati de SAAB! Anul acesta va intra sub custodia unui nou proprietar, deoarece asigurarile din partea adminilor referitoare la o vanzare integrala a pachetului de actiuni au devenit clasice, doleanta fierbinte a lui gm de a nimici compania nemaifiind viabila, nici macar pentru statul suedez...De altfel, contactele oficialilor suedezi cu ofertantii s-au inmultit, pretandu-se atat politicienii de la nivel central, cat si autoritatile locale din Trollhattan si din regiunea din care face parte orasul. Sper doar sa nu fie Youngman sau Mahindra trumfatorii de cauza, din motive lesne de inteles...Dupa aceea, vom aborda iarasi, cu aceeasi placere (fanii cu patos!) si in mod frecvent, subiectul SAAB, inclusiv in directia sistemelor de siguranta! Deocamdata, razbate o oarece liniste de fond dinspre interiorul firmei. Nimeni nu se sperie de nici un "faliment", pur si simplu fiindca n-au cum sa se volatilizeze in neant sau in buzunare particulare un activ de vreo 20 de miliarde de euro! Faza cu actiunile ecraneaza doar niste aparente birocratice, nimic mai mult. Mai pe sleau: plusezi cu 500 milioane pana la un miliard de euro pentru SAAB si te-ai ales cu 100% actiuni, simplu ca vaca, dar problema cea mai spinoasa este cum sa reusesti sa pui in valoare...activul. Pe creditori, ca agenti economici get-beget, nu-i poate interesa, prin logica firii, decat recuperarea fidela a creantelor, dar pe un agent tehnic de spita unui constructor auto, recte Volvo, patrimoniul productiv, de cercetare si de testare al lui SAAB, unul de o valoare profesionala exceptionala, faurit in decenii de munca titanica, evident ca il ispiteste teribil...ceea ce s-a constatat lejer cu ocazia acelei lansari publice de pretentii private asupra echipamentelor, utilajelor si licentelor uzinei din Trollhattan, care lui Volvo i se par "interesante", deci ce-i in mana nu-i minciuna, indiferent ce li s-ar nazari unora sau altora, mai mult sau mai putin avizati :) So, keep in touch! (m-am englezit, sa dea naiba, mai ales ca nici nu suport limba lui Shakespeare si a...Guvernului Mondial)
-
un oarecare, joi, 22.03.2012 16:06@saabcuantic
Trebuie sa iei un premiu pentru cele mai lungi commenturi:)
-
AndreiRN, luni, 26.03.2012 22:34Demagogie
Vorba lunga saracia omului si poate .... asa e si in realitate. Sarac cu duhul sunt cei ce insira cuvinte din placerea de a le insira. Acri mai sunt strugurii zorzonel.
Citeste si
-
FEATURE | vineri, 15 iunieFEATURE: Le Mans 24h - Vârful curselor de anduranţă a ajuns la ediţia 80Totul a început cu o întrebare simplă. Cine poate conduce mai mulţi kilometri în 24 de ore? Cursa de anduranţă de la Le Mans a încearcat să răspundă la această întrebare de 80 de ori. Citeste tot
-
FEATURE | vineri, 8 iunieFEATURE: J.D. Power - povestea din spatele celei mai cunoscute companii de cercetare din lumea autoJ.D. Power. Auzim mereu acest nume atunci când companiile auto se laudă cu rezultate bune în industria auto. Automarket vă prezintă povestea J.D. Power şi motivul pentru care această denumire este importantă în lumea maşinilor. Citeste tot
-
FEATURE | miercuri, 6 iunieFEATURE: Revolta femeii la volan - exemplul Arabia SaudităExistă o ţară pe această planetă unde femeile nu au voie să conducă, să voteze şi să folosească mijloacele de transport în comun. În Arabia Saudită, lucrurile încep însă să se schimbe odată cu un val masiv de proteste de stradă. Citeste tot
-
FEATURE | marţi, 29 maiFEATURE: Quattro - un nume care impune respect în lumea autoQuattro este sinonim cu tracţiunea integrală pe modelele Audi. Dar acest nume ascunde mai mult decât un simplu sistem 4x4. Astăzi intrăm în istorie şi vedem cum şi de ce a fost inventat termenul Quattro la Audi. Citeste tot
-
FEATURE | miercuri, 23 maiFEATURE: Cum se vede Dacia în lume - de la Mioveni în Guyana FrancezăDacia este un produs de export important pentru România. Modelele asamblate la Piteşti pleacă în lumea întreagă în diverse forme şi sub toate mărcile grupului Renault. Iată ce înseamnă azi Dacia în lumea întreagă. Citeste tot
Intro zi o sa ajungem sa conducem masini facute din burete pt a proteja pe toti din jur. Ca sa nu mai vb ca or sa aiba pedale ca la bicicleta pt a combina transportul si exercitiu sanatos. DPVD practic este o exagerare. DPVD de marketing este un punct in plus pt ei si or sa gaseasca si papagali care sa muste.