Ferrari Roma: un exemplar neobișnuit, cu set de ceai și un pachet de trabucuri
Ferrari a dezvăluit un exemplar special pentru modelul Roma. Acesta este destinat unui client din China și aduce o vopsea specială, precum și mai multe dotări interesante. Printre ele se numără un set de ceai și chiar un pachet de trabucuri.
Constructorul italian sărbătorește 30 de ani de prezență oficială pe piața din China. Cu această ocazie, Ferrari a publicat imagini cu un exemplar unicat al modelului Roma, destinat unui client din țara asiatică. Exemplarul special a fost creat cu ajutorul programului de personalizare al mărcii, Tailor Made, dar și în colaborare cu designer-ul chinez Jiang Qiong’er.
Astfel, exemplarul special Roma este vopsit într-o culoare argintie mată cu o dungă roșie specială care se prelinge de-a lungul mașinii. Nuanța de roșu folosită pentru această grafică aduce un omagiu culorii tradiționale chinezești roșu carmin, iar accentele roșii din părțile inferioare ale caroseriei sunt inspirate de mobilierul din vremea Dinastiei Ming.
Aceeași nuanță specială de roșu se regăsește și la interior, acolo unde scaunele, bordul, volanul și panourile portierelor sunt vopsite în această culoare. Tot aici mai avem și accente argintii pentru ca interiorul să fie asortat cromatic cu exteriorul, iar pe cotieră este montată o plăcuță de aur cu inscripția „30”.
Plăcuța specială este montată și pe o cutie specială pentru cheia mașinii. Cutia este vopsită într-o culoare roșie, cu un lac auriu special pentru un finisaj texturat. Plăcuța este confecționată din aur și din jad, o piatră prețioasă din China. Împreună, ambele materiale simbolizează dorințe bune și reverență.
Alături de culorile exclusive, exemplarul unicat vine la pachet și cu o serie de bunuri extravagante. Printre acestea se numără un set de ceai, confecționat din bambus. Alte bunuri includ un zmeu de hârtie, pături din cașmir, un joc de dame chinezești și chiar un pachet de trabucuri. Exemplarul primește o scrumieră specială din piatră de cerneală.
Toate aceste bunuri încap cu ușurință în torpedou, în cotieră și în portbagaj, în locuri special desemnate pentru acestea. Nu în ultimul rând, exemplarul special vine echipat și cu un difuzor de arome făcut din abanos și cristal, cu mirosuri specifice pentru fiecare anotimp.
Motorul a rămas neschimbat, fiind vorba despre un propulsor V8 turbo de 3.9 litri, care livrează 620 de cai putere. Acesta este cuplat la o cutie automată cu 8 trepte și îi permite lui Ferrari Roma să atingă 100 de km/h în 3.4 secunde și o viteză maximă de 320 de km/h.
Așadar, noul exemplar unicat al modelului Roma va fi livrat unui client din China. Ferrari nu a dezvăluit prețul de achiziție al acestui exemplar special.
via Ferrari
F frumoasa masina, ma bucur ca Ferrari a iesit din tiparul farurilor si stop-urilor rotude, rotunjite...