Fiat-Chrysler plătește despăgubiri de 300 de milioane de dolari clienților din SUA: constructorul a păcălit testele pentru emisii

Publicat luni, 06.05.2019 17:52 de Daniel Popescu

Fiat-Chrysler a ajuns la un acord cu autoritățile americane pentru a plăti despăgubiri de circa 300 de milioane de dolari clienților care au cumpărat unități Jeep Grand Cherokee echipate cu un software de trucare a emisiilor.

Alianța Fiat-Chrysler a fost investigată de autoritățile americane pentru că a utilizat un software special care a permis păcălirea testelor de emisii de laborator pentru SUV-ul Jeep Grand Cherokee și camioneta Ram 1500, ultima comercializată doar pe piața din SUA.

În urma investigațiilor, pentru a evita o amendă, Fiat-Chrysler a ajuns la un acord cu autoritățile pentru a despăgubi cei aproximativ 100.000 de clienți care au cumpărat mașini echipate cu software-ul care a permis trucarea testelor de emisii.

Astfel, cei care au cumpărat unități noi de Jeep Grand Cherokee și Ram 1500 vor primi din partea constructorului 3.075 de dolari, în timp ce clienții care le-au cumpărat la mâna a doua vor primi 2.460 de dolari. La rândul său, cumpărătorul inițial care și-a vândut ulterior mașina pe piața second-hand va primi 990 de dolari.

Pentru a putea primi banii, clienții sunt obligați să facă o vizită în service pentru indepartea software-ului. În total, Alianța Fiat-Chrysler va plăti circa 300 de milioane de dolari pentru a închide acest caz.

Via Caradisiac 

  • dan_grc, luni, 06.05.2019 18:17

    De ce doar 300 de milioane ? Americanii se aruncă la multe miliarde doar când este vorba de alții, numarul mașinilor afectate este mai mic decât în cazul Dieselgate, chiar și așa, la 100 de mii unități, amenda trebuia să fie de câteva miliarde.

  • iauzi tata, luni, 06.05.2019 18:59

    muhaha, sa le-o traga ca.s de.a lor pe jumatate, sa vedem acuma cum pun problema.....

  • Kotegaeshi, luni, 06.05.2019 22:16

    Totul porneste de la lacomie.Nu conteaza limba vorbita.Nu este nici o surpriza.O sa-i descopere si pe cei care au mai ramas "curatzi". Apropos de lacomie. In secolul trecut, pe la inceputuri, era suficienta doar slujba barbatului.Din salariul sau putea sa traiasca toata familia. Femeia statea acasa si avea grija de copii, etc. Productivitatea in zilele acele era foarta slaba. In zilele de azi , productivitatea a crescut de cel putin 50 de ori, dar un singur salariu in familie , nu este de ajuns. Poate cineva sa explice?

  • inexorabil, marţi, 07.05.2019 01:00

    Păi, tocmai ai explicat tu însuţi, Kote: lăcomia care ne-a luat de tot minţile…Ne asemuim acelor lăcuste veşnic hămesite, cărora nu le ajung ariile devastate de ele însele. Întrebarea legitimă moral este: cât timp va mai îngădui…Dumnezeu asaltul consumerist nesăbuit al omenirii asupra resurselor planetei? Cumva şi cândva, ni se va înfunda…Cineva va rosti răspicat: “Game over”…Ce vom face atunci? Fiindcă sigur ne va aştepta, rânjind sardonic, exact reversul medaliei, mai precis “strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi” (Matei 24:21). Confruntaţi taman cu motivul cel mai frecvent, chiar suveran, al spaimei (pe care avem oroare s-o mărturisim şi s-o recunoaştem) fiecăruia dintre noi, recte a nu suferi de lipsuri materiale şi de îngrădirea libertăţii de mişcare şi a nu fi obligat la austeritate şi la marginalizare socială, ne vom arăta adevărata şi necenzurata măsură a caracterului nostru…Atunci se va vădi cine este vrednic să treacă de “proba de foc”, pentru a păşi pe târâmul veşniciei întru Lumină… Notă: cei care tratează în derâdere şi/sau cu dispreţ “superior" tema în speţă şi fac uz de tot felul de epitete “patologice” îşi vor înghiţi cuvintele otrăvite în faţa…Adevărului. Şi, deoarece avem idee de principiul juridic conform căruia “ignorantia legis neminem excusat”, într-adevăr nimeni nu se va putea agăţa justificativ de faptul că n-a aflat sau că nu i s-a comunicat…Legea (cu “L” majusculă).

  • Corocsenie Adrian, marţi, 07.05.2019 01:51

    @Kotegaeshi E simplu ! Nu lacomia multimiliardarilor in dolari / euro e cauza chiar daca ei detin adevarata bogatie a lumii in proportie de 98% si 1% dintre ei care sunt bancheri detin de fapt totul si isi pun marionetele la inaintare pe care ii vezi in Top Forbes. De la inceputul revolutiei industriale pe la 1800, nimeni nu a devenit si nu a facut nimic fie o mare fabrica fie un aprozar, fara bani imprumutati de la banca. Dar NIMENI ! Si asta se mentine si in zilele noastre daca vrei sa iti deschizi ceva. In primul rand chiar daca nu imprumuti bani esti obligat sa iti faci o linie de credit la firma. Nu scapi de ideea de credit nicicum. Practic toata industria apartine bancilor care o refinanteaza la nesfarsit multe fiind pe pierdere de mult timp dar omenirea are nevoie de ea si nu e lasata sa moara. Ei decid cine sa pice si cine nu. Ei manipuleaza bursele si le mentin la un nivel optim. Faptul ca atunci ajungeau banii pt. toata familia dintr-o leafa era din simplu motiv si anume, lumea era modesta si avea alta mentalitate. Daca avea ce pune pe masa si un adapost (nu vila ci adapost) era fericita. Acum normal ca nu ajung nici 5 salarii de mii de euro. Toti vor masini de lux, palate, excursii de minim 10 mii de euro etc. Nu ii mai plange. Lumea de astazi o duce mai bine ca acum 100 de ani fara discutii. Nu mai zic de 200 de ani ca nu se compara. Mult mai bine peste tot in lume. Au frigiderele pline cu ce nu visau inaintasii nostri, au masini bune, au case decente si au slujbe mult mai usoare. Inainte se lucra numai brut. Acum mai mult de 70% o ard la costum si fac bataturi la degete de la tastatura. Inainte mureau de epuizare la cai ferate, drumuri, blocuri si infrastructura sau prin mine. Si acum sunt ca ei dar 30%. Inainte erau 95%. Hai sa vedem realitatea si sa nu ne mai plangem de mila. Poate ca sunt mai stresati acum si asa si este. Dar ei isi creeaza stresul. Viseaza la lucruri prea mari si incep sa isi faca fel si fel de probleme degeaba. Lumea evolueaza si va fi din ce in ce mai bine in viitor. Numai ca mai vine si cate un crash si face victime colaterale. Asta e sistemul....nimic nu e perfect. Revolutia industriala ne-a adus mai multe griji dar in acelasi timp si un confort considerabil si o speranta de viata mai mare. Am evoluat constant si rapid asta datorita rezervelor fractionare ale bancilor care le permite sa imprumute populatia pt a cumpara locuinte, automobile, bunuri in general sau alte nevoi personale cu banii deponentilor dar de 30 de ori mai mult decat primesc de la deponenti in banca. Chiar daca diferenta nu exista si nu se prea tipareste, sunt virtuali majoritatea si tastati de pe PC iar inainte era trecuta cu stiloul pe un cec. Tiparesc si bani fara acoperire asa zisi bani din viitor pt. a refinanta companii si pt. a imprumuta state sa se dezvolte rapid prin BERD ( Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare ) sau alte entitati importante din domeniul finantelor. Sa nu crezi ca banii veniti din taxe si impzite la bugetul de stat fac minuni. Sunt deficite mari si trebuiesc acoperite cumva. Iar de dezvoltare nu ar mai ajunge. De aceea schimbarea din 1913 cand s-a infiintat FED (Federal Reserve) si un cartel bancar a reusit sa tipareasca ei dolarul american in locul trezoreriei americane fiind o moneda internationala, a facut-o si pt. ei dar si pt. viitorul omenirii. Pana atunci dolarul avea acoperire in aur. Singurul avantaj era ca nu exista inflatie. In rest totul mergea cu viteza melcului pt. ca nu se putea tiparii fara acoperire. Fara acele personaje asa zise lacome si diabolice care sunt si se stiu ca au in maini destinele oamenilor, ce avem si traim cu totii astazi , daca se mentinea limitarea banilor acoperiti in aur ca pana la 1913 trebuia sa le avem toate prin anul 4000. In viitorul nu foarte indepartat, si revolutia industriala care e oarecum apasatoare si tine omul intr-o oarecare sclavie, va fi inlocuita de roboti. Vom trece la o noua etapa a capitalismului care cu greu ii vom mai putea gasi defecte. E posibil ca cei nascuti dupa 2000 sa prinda acel sistem. Vor aparea meserii noi si placute , relaxante care nu vor mai avea legatura cu exploatarea omului de catre om. De la faraoni pana astazi, pt. a construii o lume civilizata care sa nu mai aiba legatura cu omul preistoric, a fost nevoie de munca bruta. O sa vina timpul ca nepotii sau stranepotii nostrii sa traiasca ce a visat omenirea mereu si anume o lume moderna si confortabila dar si libera fara conducatori si supusi pt. ca robotii vor lucra pt. ei. Pana atunci mai e de lucru si de trecut niste etape.

  • mircea badea, marţi, 07.05.2019 05:05

    banii nu exista, ci munca oamenilor. iar munca nu e venita din viitor, creditele si sistemul e o mare pacaleala! si deci masinile alea nu primesc retrofit sa nu mai polueze?

  • Green_Alex, marţi, 07.05.2019 10:00

    Mama ce de nostalgici pe aici ai epocii de piatra, atunci viata era mult mai simpla, vanai mancai dormeai! Ce vreau sa spun este ca nu este asa usor sa definesti conceptul/momentul ideal al societatii, si chiar daca o facem el va fi diferit pentru fiecare persoana. E foarte simplu sa acuzam consumerismul dar adevarul este ca ne place sa conducem masina si chiar una cat mai buna (performanta, economica, comoda etc), ne place sa stam in case incalzite (mai mari sau mai mici, mai departe sau mai aproape de oras, daca se poate chiar in buricul targului), si asa mai departe. Si pentru ca exista diferente intre calitatea produselor si serviciilor pe care le vrem, cumparam exista diferente de pret si exista unii care le vor mai mult si altii care le vor mai putin. ce e atat de greu? Iar catre comentatorii de mai sus: pe un site auto, in care vorbim de perforformantele si calitatile masinilor pe care ni le dorim sa acuzi consumerismul este o ipocrizie absoluta. Pai masina insasi este un lux consumerist. Daca ati predica ce spuneti ati merge toti pe jos, sau cu bicicleta ca in vremurile simple pe care le proslaviti.

  • someone, marţi, 07.05.2019 10:33

    interesant cum apar tot mai multe sisteme de pacalire aemisiilor. dar tot la producatori diferiti. ai zice ca oamenii astia s-au inteles. dar spre deosebire de vw, la care amenda a fost mult mai mare, fiat are de unde sa plateasca 300 milioane, ca tocmai a vandut magneti marelli cu miliarde. deci nu le plange nimeni de mila

  • Kotegaeshi, marţi, 07.05.2019 12:09

    Azi , sunt foarte putini oameni obisnuiti, normali care reusesc sa fie independenti.Lacomia si lenea merg mana in mana. Consum curent, trebuie sa platesc. Depind de ei. Sa-mi pun panouri solare? E posibil, dar ma incarca cu tot felul de tampenii.Apa , de asemenea o platesc.Vreau fantana in curte? Nu am voie sa sap. Deci , depind de ei. Gaini nu am voie sa cresc. Deranjeaza vecinii. Si exemplele pot continua. Masina nu este un lux. Caii erau un lux? Sunt foarte convins , plasticul o sa ne omoare ,Incet , incet.Cand eram copil, nu exista nimic ambalat in plastic.Era doar sticla, hartie, canepa, bumbac......

  • hazard, marţi, 07.05.2019 12:35

    VW e de vina

  • Green_Alex, marţi, 07.05.2019 16:57

    @Kotegaeshi - da, caii erau un lux pe care nu si-l permitea oricine. plebea mergea pe jos, de aici si faptul ca marea majoritatea nu paraseau satul natal tot restul vietii. Suntem 7 miliarde pe planeta si toti vrem sa ne fie bine, de aici consumul de plastic (mai ieftin si mai rapid). Si acum exista bumbac, si sticla si altele traditionale, dar costa mai mult, si dupa aia te acuza lumea ca esti elitist/fitos. (inca se gaseste apa minerala la sticla de sticla si scutece de bumbac daca vrei) Ca sa ne intoarcem ontopic, pana acum dupa VAG si MB astia sunt numarul 3 care au fost prinsi. Sa plateasca!

  • zarnesteanu, marţi, 07.05.2019 16:58

    @Adrian Corcosenie, felicitari! Imi place sa vad ca sunt oameni care nu doar toaca banii parintilor si se rup in figuri pana la faliment. Investitiile in educatie sunt pe viata, indiferent daca trebuie sa platesti sa faci niste cursuri sau daca citesti in timpul liber pentru placerea personala. Stiu ca te-am judecat in trecut uneori, dar undeva in sinea mea am sperat ca va fi doar o chestiune de timp pana sa te maturizezi. E bine ca e asa. Legat de banci, finante, si istoria lor, iti recomand sa citesti "Money" sau sa urmaresti documentarul pe PBS (sau Discovery, nu mai retin exact). Diferentele dintre mentalitatea britanica (anglo-saxona in general) si franceza (latina) au dus la situatia economica din ziua de zi. 1789, anul revolutiei franceze a fost rezultatul evenimentelor din 1729 cand nobilimea franceza a jucat prosteste la bursa si au pierdut gradual intre altele si teritoriile din Lousiana, Mississippi, Arkansas, etc. Acum 2 secole erau necesari 50-60 de ani sa se ajunga de la cauza la efect. In ziua de astazi totul se intampla mult mai repede din cauza vitezei de comunicare. Englezii in general, sunt mult mai pragmatici si mai calculati, lucru crucial cand vorbim de finante si politica. Francezii si Italienii se iincing prosteste si-si pierd capul prea repede. Pe langa asta, isi irosesc vremea si energia cu tot felul de dulcegarii, ifose si certuri ieftine. Iar in timp asta costa cumplit. In fine, se pare ca schimbarea nick-ului ti-a prins bine :)

  • zarnesteanu, marţi, 07.05.2019 17:00

    @Adrian Corocsenie, imi cer scuze ca ti-am incurcat numele. Sorry ...

  • inexorabil, marţi, 07.05.2019 17:41

    Green, hai să nu bramburim noţiunile şi sensurile aferente. Drept şi adevărat este faptul că datorăm totul…Creatorului, fiindcă El este singurul inventator şi descoperitor din istoria omenirii, fiindcă, dacă El n-ar fi vrut, lumea nu s-ar fi “dezvoltat” sau n-ar fi “evoluat” oricât s-ar fi opintit ea, oricât şi-ar fi stors creierii! El a hotărât un ritm firesc de propăşire a robilor Săi, dar şi pentru a I se aduce slavă (ceea ce…nu prea facem! – culmea, ne bucurăm astăzi de ceea ce strămoşii noştri nici măcar nu-şi puteau imagina şi, cu toate acestea, nu-I mulţumim Binefăcătorului nostru; dimpotrivă, unii dintre noi, deşi măguliţi şi ei de Sus cu realizările şi facilităţile materiale ale prezentului, Îl vor chiar alungat din mintea şi din inima lor!). Numai că Domnul S-a oprit la un moment dat, iar frâiele “tehnico-ştiinţifice” le-a preluat…vrăjmaşul Său. Fără supărare, fenomenul atât de evident astăzi (şi tot mai accelerat) al “tâmpirii globale” (şi, implicit, al alienării interumane) din cauza hipnozei transumanist-digitale nu poate fi operă divină…Magnum argumentum? Printre facultăţile cu care Dumnezeu ne-a înzestrat se află şi…libertatea. Sau “liberul arbitru”, cum i se mai spune. Vei riposta, Green, în mod instinctiv, că inclusiv în privinţa “gadgeturilor multimedia” ai dreptul atât natural, cât şi legal, de a refuza uzul acestora, adică nu te obligă nimeni să te atingi de ele, cu atât mai puţin să le cumperi…Da, dar îşi permite vreun pământean, la ora actuală, să excludă complet şi perpetuu “înalta tehnologie” din viaţa sa cotidiană şi multilaterală, fără să se trezească, în schimb, cu fel de fel de epitete “drăgăstoase” din partea semenilor “conectaţi cu viitorul” ? Mă îndoiesc că i-ar plăcea cuiva să se simtă (şi să devină efectiv!) un paria din cauza…opţiunilor lui pe considerente de conştiinţă. Fii atent aici, Green, căci eu chiar am de gând să revin la mobilul “clasic”, cu butoane. Ca mod personal de întrebuinţare. Fără să-mi pese deloc ce va crede sau ce va zice x sau y. Dar smart-ul de serviciu…nu-l pot exclude, nu? Apoi îmi voi căuta o maşină lipsită, prin construcţie, de computer de bord şi de sistem de navigare (dar, în acest caz, îmi garantezi că nu mă vei acuza că…poluez?). Aş fi curios cât de ipocrit îţi voi mai părea în atare condiţii. Sau mă vei considera avizat moralmente pentru a mă pronunţa împotriva plăgii consumeriste? P.S. Toată replica mea de acum s-a constituit într-o pledoarie intensă pentru înţelegerea diferenţei fundamentale dintre normalitate şi exagerare, dintre utilitate şi patimă, dintre a ajuta şi a subjuga (pentru a prăbuşi în neant…).

  • ionica, marţi, 07.05.2019 18:57

    @Adriane vezi ca le zapacisi de tot / acoperirea in aur a dolarului (stabilita prin acordul de la bretton-woods) a incetat abia in 1971, nu in 1913. --------------------- cat despre pilde evlavioase cu trimiteri amenintatoare la focul zeilor despre modestie si cumpatare, emanate de @inexorabil, un iubitor declarat de gas-guzzlers si motoare cu cat mai multi cilindri si cilindree cat mai mare (adevarate mostre de modestie si cumpatare, logic, nu?) rog a ne scuti. Sfanta ipocrizie!! oameni de genul asta sunt printre noi si ne dau lectii pe un aer savant!!! Da pe beregata o halba de benzina @inexorabile in cinstea mintii tale sclipitoare, aprinde-ti o bujie si lasa-ne. Considera ca focul care va urma vine de undeva de sus si asa te vei fi purificat. Dumnezeu te va ierta astfel ca ai participat la asaltul consumerist nesăbuit al omenirii asupra resurselor planetei.

  • Kotegaeshi, marţi, 07.05.2019 21:48

    @Green_Alex, da , suntem 7 miliarde , dar nu toti vor sa le fie bine. In lumea civilizata(oare?)sunt o gramada de asistati sociali. Ei nu vor sa munceasca, au o gramada de plozi, iar noi platim taxe pentru ei. Pe de alta parte, zonele cu cele mai mari rate ale natalitatii sunt si cele mai sarace. Clasele sociale inferioare nu au ce sa puna de mancare pe masa pentru cei cel putin 5 copii, dar nu le lipsesc tigarile, drogurile si bautura.Dar trebuie sa le aratam foarte multa compasiune.Saracii de ei .Oropsiti ai sortii.....Dar ne rad in nas; prostilor , voi va treziti la 6 dimineatza , sa mergeti la munca. Eu nu! Masinile? Doar niste fiare!

  • inexorabil, marţi, 07.05.2019 22:58

    Nică taică, nu eşti nici primul, nici ultimul “psihiatru” de ocazie…başca unul dintre maeştrii “inegalabili” ai răstălmăcirii “imbatabile” de tip (neo)stalinist – precum am mai subliniat, cerberii şi idolatrii lui “Brave New World” îţi “decupează” cuvintele/expresiile/frazele care li se par incomode ca impact personal (şi, desigur, incorecte politic) şi le reinterpretează sau le “asortează” cu elemente străine, astfel încât “rezultanta” să pară menită “de la sine” să te acuze “fără drept de apel”, în sensul că, “de bună voie şi nesilit de nimeni”, cică te-ai pretat la un sofism, la o aberaţie, la o incoerenţă, la un “delir mistic” (care să stârnească impresia publică de acte absolut intolerabile) sau ai comis chiar un sacrilegiu antisocial… Genul ăsta de “prelucrări” şi “compilaţii”, realizate, de exemplu, pe bază de înregistrări audio (practic, s-au interceptat telefoane), a însemnat una dintre tacticile murdare ale Noii Securităţi, care nu s-a sfiit să le folosească pentru a trânti dosare penale adversarilor vizaţi pentru eliminare din viaţa publică (din fericire, multe asemenea lucrături odioase au fost spulberate de judecători intransigenţi, verticali, atenţi, competenţi, imposibil de “abordat”, de “îmbrobodit” sau de şantajat). Dar iată că, la scară mai redusă, năravul perpetuează…Succesul pe care scontează artiştii riscantului mers lingvistic pe sârmă (adică ai Novlimbii orwelliene) ? Zero dublu barat! În traducere: staţi calmi, cretinilor! Vă opintiţi în van…Vă asigur că “argumentele” voastre nu aderă nici măcar la hârtia mea igienică. Accept, chiar cu plăcere nesimulată, “halba”de carburant recomandată. O beau cu gândul la “carburantul” care nu va alimenta în veci intelectul vostru tipic de Illuminati (dacă aţi putea înţelege şi chiar vedea de unde sau, mai precis, de la cine provine “lumina” care vă mobilizează şi vă animă în duhul “noilor vremuri”, v-aţi pocăi pe loc, cu frunţile pocnind caldarâmul). P.S. Acesta este un drept la replică. Nu de mine depinde câte vor mai urma…Eu însă nu voi dezarma niciodată! Totuşi, decretez, la nivel maxim de bunăvoinţă: ar fi preferabil ca “prietenii” mei să mizeze pe “maşina de vot” şi atâta tot…În caz contrar, să fie convinşi că eu întotdeauna am “un cartuş pe ţeavă”. P.P.S. Ha-haaa, de-abia aştept prea clasica observaţie şi anume: “Uiţi că suntem pe un site auto”. Amatorii de “anti-inexorabilitate” să ţină însă cont de faptul evident că alţi utilizatori par să fi uitat şi ei, dar sigur nu li se va atrage atenţia…De ce? Simplu de tot: ei nu deranjează la acelaşi grad de intensitate ca mine.

  • Corocsenie Adrian, miercuri, 08.05.2019 09:25

    @zarnesteanu Multumesc pt. apreciere. Asa am fost mereu numai ca am fost probabil prost inteles si am raspuns poate prea subiectiv.

  • Green_Alex, miercuri, 08.05.2019 11:15

    @Kotegaeshi vezi ca le amesteci. In primele posturi vorbeai de lacomie, (adica de oameni care vor mai mult decat au) si acum vorbesti de asistatii sociali. Pai astia din urma sunt cei mai putin lacomi dintre toti, ei se multumesc cu putinul si traiesc asa fara sa vrea sa faca mai mult. Hotarestete pe care il invinuiesti. In principiu calea de mijloc este mereu cea mai buna dar...nu este aleasa de toti. Si ca tot spuneai mai sus, poti sa nu platesti curent si apa, dar trebuie sa te retragi departe de oras, si atunci poti trai mult mai liber de obligatiile societatii. @inexo abordarea ta este plina de misticismul propavaduit de BOR: 1. Toate vin de la Domnul, si trebuie sa-i multumim pentru asta. -de acord; 2. Progresul initial a fost condus de Domnul, dar de la un moment dat a fost preluat de necuratul! o vrajeala maxima. Cine determina cand s-a facut schimbul? Hai sa luam un exemplu simplu: Teflonul. Este folosit in industria de armament dar si in cea medicala. E descoperirea curatului sau a necuratului? cine decide? Poate biserica, in functie de cine da mai mult. 3.Exista vorba din popor :"Domnul iti da, dar nu-ti baga in traista". Chiar vorba asta ne indeamna sa ne intrebuintam noi insine mai mult decat sa ne bazam ca ne va da altcineva (de sus sau de jos). Abordarea mistica in viata de zi cu zi este o pacaleala pentru oameni care nu vor sau nu pot gandi singuri. Religia isi are locul in plan spiritual. Referitor la aparate vintage: este doar problema ta ce folosesti cat timp nu afectezi pe altii: Telefonul este treaba ta, masina insa daca lasa in urma o dara mare de fum s-ar putea sa deranjeze pe altii si atunci sa platesti mai mult. Daca ai putea face o masina fara calculatoare dar care sa scoata fum si CO2 cat una moderna, nu cred ca te va deranja nimeni. Poate doar sa-ti ceara patentul.

  • Kotegaeshi, miercuri, 08.05.2019 12:17

    @green, multam pentru explicatie.(nu stiam ce inseamna lacomie). Acuma stiu. Poti sa-mi dai niste exemple de oameni lacomi? Tu esti lacom? Daca lucrezi, ai un sef, nu? Un patron. Eu m-am hotarat.Acum hotaraste-te tu! Vorbeam de lacomie si lene. Se poate schimba lenea cu asistatii sociali . Mi se pare cam mica amenda primita de chrysler in satate. Daca era alt producator..... In 26 mai, asistatii vor decide cine va conduce ......

  • Kap, miercuri, 08.05.2019 14:38

    Asistații și manipulații, da. Că restul sunt prea deștepți să aleagă un rău mai mic, îi lasă pe ăia să hotărască în locul lor.

  • Green_Alex, miercuri, 08.05.2019 14:42

    @Kotegaeshi unii ar spune ca sunt lacom/nesatul ca vreau mai mult decat am si muncesc mai mult de 10 ore pe zi. Pe de alta parte sunt convins ca exista unii care ar zice ca as putea face mai mult, Tocmai asta spun: lenea si lacomia sunt concepte relative la experienta/opinia celui care judeca. Referitor la alegeri...nu comentez. Referitor la articol, si eu as spune ca amenda este mica si nu trebuie negociata ci aplicata. Despagubirile sunt lucru aparte intre firma si civili, pe cand amenda trebuie aplicata pentru ca a inselat statul.

  • inexorabil, joi, 09.05.2019 01:51

    Green, chiar nu vrem să ne folosim arsenalul cerebral din dotare?! Te/mă întrebi cine a sesizat cu exactitate “când s-a făcut schimbul” ? Este lesne de constatat chiar în cadrul aceluiaşi fenomen, recte…telefonia mobilă. Compară, practic, cât timp manipula un om “cărămida” non-digitală de altădată (“de la începuturi”, adică de acum mai bine de 20 de ani) şi cât timp (să presupunem că acelaşi subiect) îi acordă patimii touchscreen de astăzi?...Când circulai, de exemplu, cu metroul, în urmă cu 20 sau chiar 10 ani, vedeai atâta “toxicomanie” high-tech ca acum? Sau lumea îşi dedica atâta timp, chiar şi la serviciu, pentru “sportul degetelor” ? Chiar să credem că motivul utilităţii sau al urgenţei primează?......Mai ales dacă vreun/vreo imprudent/ă îşi vâră intempestiv preţioasa-i “sculă” în faţa ochilor mei (fără să se întrebe, în prealabil, dacă vreau să fiu abordat astfel sau dacă mi-ar plăcea gestul lui), cu scopul răspicat declarat de a mă “convinge” şi eu şi, obligatoriu, de a mă hlizi şi eu la fel de “inteligent” ca el/ea, că doar “Uite ce mişto e chestia asta” (imagine sau clip ce se vrea invariabil “funny”).