Ford: Model misterios la Salonul de la Geneva

Publicat marţi, 08.02.2011 16:45 de Bogdan Mirică

Ford a anunţat că va expune anul acesta la Salonul Auto de la Geneva un model misterios, complet nou. Mai multe voci vorbesc despre viitorul B-Max, model ce se va produce la Craiova.

Ford acordă o importanţă deosebită ediţiei de anul acesta a Salonului Auto de la Geneva. Stephen Odell, preşedintele diviziei europene a Ovalului Albastru, se va afla în cadrul salonului elveţian pentru a dezvălui un model complet nou şi inovativ.

Este vorba despre o surpriză totală, care se va alătura celorlalte patru premiere europene sau mondiale, prezente la standul Ford. Este vorba despre conceptul Vertek, despre versiunea electrică Focus EV, despre C-Max Energi şi despre Ranger Wildtrack.

Acesta din urmă se vrea a fi un pick-up sportiv, care oferă un nivel înalt de putere şi siguranţă, consum extrem de redus şi performanţe demne de invidiat. Noul Ranger Wildtrack va fi comercializat la nivel mondial începând cu primăvara acestui an, urmând să ofere publicului dotări de excepţie: ESP, navigaţie prin satelit şi Bluetooth.

Surpriza absolută pe care Ford o pregăteşte este un subiect care a dat deja naştere unor speculaţii numeroase. Potrivit unor surse din interior, ar putea fi vorba despre monovolumul compact, cunoscut deja de public sub titulatura B-Max. Modelul de familie va fi realizat pe platforma actualului Fiesta, pentru a lua locul vechiului Fusion, de producţia sa urmând să se ocupe chiar uzina românească de la Craiova.

La standul Ford, publicul va putea face cunoştinţă şi cu Fiesta WRC, Transit Connect EV, Mondeo ECOnetic şi Ka Metal, o nouă propunere a diviziei de personalizare Individual.

via | autoblog

  • viorel_suleapa, marţi, 08.02.2011 17:27
    modelul misterios

    cred k va fi conceptul B-max, fiindca tocmai am facut o sediinta foto completa in studio cu el...

  • Bethurbazal, marţi, 08.02.2011 18:13
    @v_s

    poate-mi trimiti si mie un mail cu poze/filme la [email protected] promit discretie maxima!