Ford va avea un nou şef de la 1 iulie

Publicat luni, 05.05.2014 13:12 de Sebastian Toma

Alan Mulally, şeful Ford în ultimii opt ani, se retrage în luna iunie a anului curent. Şefia companiei din Michigan va fi preluată de Mark Fields, actualul director operaţional al companiei.

Ford Motor Company va avea un nou CEO începând cu prima zi a lunii iulie. Compania americană va fi condusă de Mark Fields, actualul director operaţional al Ford, după ce Alan Mulally se va retrage din postul de CEO. Mulally a condus marca Ford în ultimii opt ani şi a reuşit să o aducă înapoi la profit, Ford fiind singurul dintre cei trei constructori de automobile din Detroit care nu a cerut ajutorul financiar al statului american. Succesorul lui Mulally lucrează la Ford încă din 1989 şi a ocupat funcţii importante în cadrul mai multor divizii ale mărcii Ford. Viitorul CEO al Ford are 53 de ani şi promite să continue strategia lansată de Mulally, One Ford.

Ford: creştere de 90% a profitului în ultimul sfert al lui 2013

Spre deosebire de viitorul şef al Ford Motor Company, Alan Mulally a venit la şefia Ford după ce a avut o funcţie de conducere la Boeing. Alan Mulally are acum 68 de ani şi este considerat responsabil de succesul actual de care se bucură marca Ford, care aşteaptă un profit de şapte miliarde de dolari în 2014. Mark Fields a fost responsabil de divizia americană a Ford în timpul crizei financiare şi a fost desemnat să conducă o revoluţie spirituală în cadrul companiei, care a avut rolul de a schimba modul în care gândesc şi comunică angajaţii.

Ford va încheia sponsorizarea UEFA Champions League

Alan Mulally a venit de la Boeing şi a repus marca Ford pe picioare. La 68 de ani, acesta se retrage de la conducere în favoarea lui Mark Fields, directorul operaţional al mărcii.

Marca Ford îşi va continua campania de lansare de modele noi, fiind planificate 23 de noutăţi în viitorul apropriat. "Mark a transformat mai multe din operaţiunile grupului la nivel mondial în afaceri solide, în timpul carierei de 25 de ani de la Ford. Acum, Mark este pregătit să conducă în viitor compania, ca CEO", a declarat într-un comunicat preşedintele executiv Bill Ford

Via WSJ

  • zarnesteanu, luni, 05.05.2014 15:18

    Allan Mullaly e unul din oamenii foarte rari care stiu sa intoarca o situatie defavorabila intr-una cu un final fericit. Ford si Boeing au avut un noroc fantastic sa angajeze un geniu de talia lui. Ambele companii erau pe minus rau de tot cand a devenit CEO. Ford nu doar a reusit sa traverseze cu brio una din cele mai urate crize economice, dar au prevazut dezastrul care se contura in 2006-2007 si au stiut sa ia rapid si din timp masuri drastice. Un om care are respectul meu. Le doresc celor de la Ford bafta maxima iar succesorul lui sa reuseasca nu doar sa-i duca mai departe strategia dar sa invete si adaptabilitatea superba la situatiile neprevazute, uneori extreme, pe care Mullaly a demonstrat-o in orice industrie a lucrat.