Porsche ar putea dezvolta o versiune coupé a lui Cayenne
Porsche ar putea să-şi extindă portofoliul cu o versiune coupé cu cinci uşi a lui Cayenne, spun englezii de la Autocar. Modelul respectiv ar putea fi lansat în 2018, spun sursele citate.
Porsche Cayenne ar putea primi o versiune coupé cu cinci uşi în 2018, spun britanicii de la Autocar. Respectiva versiune va fi promovată drept o propunere mai sportivă în gama Cayenne şi este deja într-un stadiu avansat, spun surse din cadrul mărcii Porsche, citate de publicaţia din Regatul Unit.
Porsche Macan: premieră mondială pentru "Baby Cayenne"
În cazul în care Cayenne coupé va primi aprobarea pentru producţie, fabrica Porsche din Leipzig va necesita investiţii pentru creşterea producţiei. Necesitatea respectivelor investiţii apare pe fondul vânzărilor bune ale lui Cayenne, model care ocupă o bună parte din capacitatea de producţie a uzinei respective. Versiunea coupé a SUV-ului german ar aduce, la rândul său, volume impresionante, din moment ce este pregătită să lupte într-un segment aflat în creştere, fiind abordat de Mercedes-Benz, Range Rover şi BMW.
A doua generaţie Porsche Cayenne a fost produsă în 100.000 de exemplare
Extinderea gamei de SUV-uri este o problemă aflată în discuţie în consiliul de conducere al mărcii Porsche, deoarece nemţii se tem că exclusivitatea mărcii ar putea fi în pericol dacă vor fi lansate mai multe modele din această categorie. La momentul debutului, primul SUV al mărcii Porsche, Cayenne, a fost criticat de puriştii mărcii pentru existenţă, dar acesta a devenit rapid cel mai bine vândut model din gamă. Acum, Cayenne are un frate mai mic, numit Macan, şi ar putea să primească şi o versiune coupé cu cinci uşi, al cărui nume nu a fost stabilit încă.
Via Autocar
Ar fi frumos pt. ca ar aduce mai mult cu silueta de 911. Sigur o sa bata X6 si MLC !